Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"sfârșit de coșmar"20051 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
PL

Pacurar Lucian

AutorAtelier

nascut in brasov,la un sfarsit de toamna,ca al treilea frate dintr-o familie de muncitori,am avut parte de un destin controversat.mi-am petrecut viata incercand sa imi raspund la intrebari si mi-o voi petrece in acelasi mod,chiar daca nu voi gasi nici un raspuns(pana acum nu am gasit) va ofer poeziile mele(care sunt tot niste intrebari)nu pt a obtine raspunsuri,ci pt a transforma sufletele voastre intr-un mare semn de intrebare.

77 poezii, 0 proze

Alina GrozeaAG

Alina Grozea

AutorAtelier

Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...

14 poezii, 0 proze

NV

Nasos Vayenas

AutorClasic

POEZIE : -Campul lui Marte(1974) -Biografie(1978) -Genunchii Roxanei(1981) -Ratacirile unui necalator(1986) -Caderea Zburatorului(1989) -Ode barbare(1992) -Caderea Zburatorului II(1997) PROZA : -Corporatia(1976) ESEU SI CRITICA LITERARA : -Poetul si Dansatorul(1979) -Labirintul tacerii(1981) -Tunica zeitei(1988) -Poezie si traducere(1989) -Limba ironica(1991) -Insemnari de la sfarsit de secol(1999) TRADUCERI IN LIMBA ROMANA : -Ratacirile unui necalator(1998)- selectie poetica -Despre poezie(1999)- selectie de critica,eseistica si aforisme -Ode barbare(2001)- editie bilingva

3 poezii, 0 proze

Jennifer BengheaJB

Jennifer Benghea

AutorAtelier

Nascuta in orasul Craiova, in anul 1972. Debut literar in volumul colectiv de poezii "ECOU DE GAND", Editura Prietenii Cartii - Bucuresti 1997 Poezii publicate in ziarul "Postasul" - 1998 si revista "SFARSIT DE MILENIU" -Craiova 2000.

7 poezii, 0 proze

Ismail KadareIK

Ismail Kadare

AutorClasic

- s-a născut pe 28 ianuarie 1926, la Gjirokastër, un mic orășel din Albania. - a absolvit Facultatea de Filologie la Tirana - studii literare la Moscova, la Institutul de Literatură Maxim Gorki - a debutat cu poezie: - ,,Visări juvenile\" - 1954 - ,,Melancolie\" - 1957 - roman ,,Generalul armatei moarte\" - 1963 îi aduce recunoșterea internațională - ,,Cetatea\" - ,,Cronica în piatră\" - ,,O capitală în noiembrie\" - Iarna marii însingurări\" - ,,Concert la sfârșit de toamnă\" - între 1990-1999 locuiește la Paris - în 1999 se reintoarce în Albania - ,,Piramida\" - ,,Umbra\" - Spiritus\" - ,,Florile reci din martie\" - cărți de memorialistică - ,, Moartea care ne-a unit\" - evenimentele din Yugoslavia ultimilor ani - în ultimul deceniu propus de patru ori pentru Premiul Nobel pentru literatură.

2 poezii, 0 proze

CT

Cristian Tanasescu

AutorAtelier

Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.

21 poezii, 0 proze

Victor Țarină

Victor Țarină

AutorAtelier

Născut la 9 mai 1960 în Cluj-Napoca Studii: Elementare și liceale: 1967-1979 Cluj Napoca; Universitare: Fac. de Geologie, Univ. Babeș- Bolyai Cluj-Napoca; Debut literar: revista Tribuna, 1986; Volume publicate: * Nisipuri cu pelerini, poezie, Ed. Litera, București, 1991 (cu o postfață de Victor Felea); * El și Cel, scenariu, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Nicolae Dudaș) cu o postfață de Nicolae Mocanu; * Plouă aseară, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1996 (în volum cu Nicolae Dudaș, proză scurtă); * Aureole, poezie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1997 (cu o postfață de Adrian Popescu); * Statuile disperării, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998; * Ultimul cuvânt, poezie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1999; * Veghe și somn, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999; * Dialog cu hârtia, poezie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; * Sfârșit de coridă, poezie, Ed.Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; * Încercare de bust, poezie (antologie), Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 2002 *...

211 poezii, 0 proze

Vera TcaciVT

Vera Tcaci

AutorAtelier

Nascuta in anul 1996 intr-un orasel din preajma Chisinaului, si anume Hincesti, am frecventat ciclul primar si cel gimnazial in cel mai bun liceu din localitate LT”Mihail Sadoveanu”. Nu depun efort prea mare pentru a studia, insa mai mereu obtin o diploma la sfarsit de an. Acum sunt la liceu, clasa a 10a ”C” francofona, profil realist. Studiez limba franceza din clasa intii si voi fi nevoita sa sustin BAC-ul in franceza. Pe langa franceza, ca limba a 2a invat limba engleza, si ca in orice scoala din Moldova am studiat si limba rusa. Unele obiecte realiste le desfasuram in limba franceza . Darul de a scrie poezii nu l-am descoperit, a iesit el cu timpul la iveala, si am un record personal: o strofa in 54 secunde. Locuiesc cu parintii, am o sora mai mare ca mine cu 8 ani.

1 poezii, 0 proze

Laurentiu MoiseLM

Laurentiu Moise

AutorAtelier

Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi

12 poezii, 0 proze

IP

ioana petrea

AutorAtelier

Pamantul tineretii,povesti fara de inceput si fara de sfarsit,iubire,razboi,aventura si ura... Da , acum este inceputul... Usa din spate este inchisa,iar cea din fata este singura cale de inaintare sau abandonare a jocului. Suntem tineri,ascultati-ne visele!

1 poezii, 0 proze

sfârșit de coșmar

de FLOARE PETROV

omenirea suferă cu gravă maladie umple cimitire moartea rapace mare încercare mare tragedie e războiul mut pe timp de pace. doar dragostea de neam ne ține uniți și primăvara ne întâmpină cu flori...

PoezieAtelier

sfârșit de coșmar

de FLOARE PETROV

lunile de coșmar s-au sfârșit cu bine am să mă preocup de țelurile mele visele toate cu sori să se combine la izvorul credinței să umplu ulcele. de gândurile negre am să mă dezbar am acum libertate...

PoezieAtelier

septembrie

de Dumitru Sava

veacuri de insomnii încep să-mi fie nopțile ca o morfină răcoarea singurătății amăgește durerea veche mută a dulcilor păcate nesfârșite șiruri de coșmaruri-avalanșe nebuniile-mi de-odinioară atâtea...

PoezieAtelier

în grădina lunii

de FLOARE PETROV

pentru Lilioara și Zarra sub aripa vântului am pus un bilet să îl ducă degrabă la bărbatul meu i-am zidit iubirea în poem violet învelită-n noaptea cu stelar imprimeu. m-am dezlegat din sforile...

PoezieAtelier

După-amiaza când cerul s-a prăbușit peste oraș

de Cristian Lisandru

Vreme ursuză, înciudată, acaparatoare, anotimp al obsesiilor fără sfârșit, atunci când ești înfășurat în gânduri negre precum o viitoare mumie în care bătăile inimii nu se vor opri, totuși,...

ProzăAtelier

Vii, de parcă morți

de constantin nicolau

Cad pe esența ființei Frunzele neputinței Moarte. Să apuci de toarte Amfora viselor E al proscriselor Destine Vârful de bine. Tocit. Nenăscut, te vedeam mai bine! Pocit, Așa cum mă adulmec pe mine,...

PoezieAtelier

Inflație

de Valentin Boeru

Inflație de timp urât, De frig și umezeală, De lipsuri fără de sfârșit, De boală și de teamă. Inflație de plâns amar, De rău și sărăcie. Inflație de dobitoci Ce sunt doar ca să fie. Inflație de...

PoezieAtelier

Solilocuri(I)

de george geafir

. Pentru un pumn de arginți, mulți ar fi în stare să dea tot aurul țării! . Prin rațiune poți cunoaște lumea. Pe tine însuți mai puțin. . Grijile ne tot apasă, până ce nu ne mai pasă. . Lumea trebuie...

Atelier

Șapte

de Grigore Adina

Sala e mare. Coloane lungi, arcade gotice, lumină blândă-n lumânări și câteva luciri firave ce se strecoară prin vitralii de la zori. Păstrez distanță de altar și pentru-o vreme nu mi-e clar dacă ar...

ProzăAtelier

Cosmar de vis

de Teslaru Georgiana

Caderi impuse de urgia farmecului... avans asupra soarelui, imi inchid ochii obositi de simplu, de concret,de amagire! Ploi reci se abat asupra imaginatiei rupandu-ma de realul pe care viata il...

PoezieAtelier