Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"sexul tare"5427 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Constantin Alexandru RosettiCR

Constantin Alexandru Rosetti

AutorClasic

Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, București; d. 8 aprilie 1885, București) - deseori numit C.A. Rosetti -fiu al spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei Obedeanu (născută Cretzeanu), a fost om politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru Unirea Principatelor Române. Viața și activitatea Înainte de 1848 Studiile și le-a făcut la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a avut profesori, printre alții, pe Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. În 1832 (sau 1833) întră în armată, servind până în august 1836, când a demisionat. "Se apucă de literatură, apoi intră în administrație, fiind șeful poliției din Pitești în 1842, și după aceea în magistratură, fiind procuror la Tribunalul civil din București. Își dădu demisia în 1845." În 1844 pleacă pentru prima dată la Paris: "Aveam apoi nădejdea că lucrînd 3-4 ani, mă voi întoarce în patria mea, voi străluci eu prin știință și virtute, voi ferici o zi măcar pe muma,...

1 poezii, 0 proze

Eugène  GuillevicEG

Eugène Guillevic

AutorClasic

Eugène Guillevic (semnând adeseori sub semnătura simplă Guillevic) a fost unul dintre cei mai mari poeți francezi ai secolului XX. Stilul său, foarte direct dar și sugestiv în același timp, se caracterizează prin respingerea metaforelor. A fost tradus în mai mult de 40 de limbi diferite în 60 de țări. A primit, printre altele, Premiul Goncourt (1988), Marele Premiu Național Pentru Poezie (1984) etc. *** Eugène Guillevic (Carnac, Morbihan, 5 août 1907 - Paris, 19 mars 1997) est un poète français de la seconde moitié du XXe siècle. Il ne signa jamais ses nombreux recueils que de son seul nom, Guillevic. Il vient au monde dans le paysage pierreux et marin de la Bretagne. Puis son père, d'abord marin, se fait gendarme et l'emmène à Jeumont (Nord) en 1909, à Saint-Jean-Brévelay (Morbihan) en 1912, à Ferrette (Haut-Rhin) en 1919. Après avoir passé un baccalauréat de mathématiques, il est reçu au concours de 1926 dans l'administration de...

2 poezii, 0 proze

Bogdan Leonescu - AmarettoBA

Bogdan Leonescu - Amaretto

AutorAtelier

înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...

4 poezii, 0 proze

Cristian Alexandru GrozaCG

Cristian Alexandru Groza

AutorAtelier

INFORMAȚII PERSONALE Groza Cristian Alexandru 0723838760 alexandru.groza1990@gmail.com Sexul M| Data nașterii 22/12/1990| Naționalitatea română EXPERIENȚA PROFESIONALÃ Doctorat, 2015-2018 Școala Doctorală a Facultății de Istorie, Universitatea din București, coordonator Porf. Univ. Dr. Mihai Retegan http://istorie.unibuc.ro/ Masterand, 2013-2015 Facultatea de Istorie, Universitatea din București, http://istorie.unibuc.ro/ Licență, 2010-2013 Facultatea de Istorie, Universitatea din București, http://istorie.unibuc.ro/ EDUCAȚIE ȘI FORMARE Istoric, absolvent al masteratului de Politică și Societate în secolul XX, din cadrul facultății de Istorie, Universitatea din București. 2013-2015 Istoric, licențiat în domeniul Istorie. EQF level: 7 EQF level :6 Facultatea de Istorie, Universitatea din București, România. - Nivelul I de certificare pentru profesia didactică, obținut în iunie 2013, emis la data de 22.10.2015. - Competențe de predare a disciplinelor specifice domeniului de licență; -...

75 poezii, 0 proze

Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

Ghejan AndreiGA

Ghejan Andrei

AutorAtelier

"Nu e o rușine să nu poți... Rușine e să nu încerci..." Absolvent IPG- tehnologie , prom 1984 Specializari: R.Sorsampesa Advertising (Tampere)1990 MetraSound (Koln) audio editing& sound eq.1991 Samsung (Seoul) digital broadcast prod.,2002 Hong Kong, Outdoor Adv., 2007 Amsterdam, ISE, 2009 "Inseparabila Dezordine", vol publ. 2010, ed. Roaentertainment Network & Hera Invest "Documentar Tenerife" , full HD video-guide & Adv. " Advertising & Network Indoor/Outdoor Complete Solutions" " Clubbin' G." Audio-Book CD

244 poezii, 0 proze

James G. BallardJB

James G. Ballard

AutorClasic

James Graham Ballard (15 November 1930 – 19 April 2009) was an English novelist and short story writer who was a prominent part of the science fiction New Wave movement. His best-known novels are the controversial Crash, an exploration of sexual fetishism connected to automobile accidents, and the loosely autobiographical Empire of the Sun, about his childhood internment by the Japanese during World War II after the invasion and conquest of Shanghai, where Ballard was born in the International Settlement. Both books were adapted into films, by David Cronenberg and Stephen Spielberg respectively. So distinctive was his work that the adjective "Ballardian" entered the language, defined by the Collins English Dictionary as "resembling or suggestive of the conditions described in J. G. Ballard's novels and stories, especially dystopian modernity, bleak man-made landscapes and the psychological effects of technological, social or environmental developments." Ballard was diagnosed with...

0 poezii, 0 proze

Murza Narcis IoelMI

Murza Narcis Ioel

AutorAtelier

Născut în 5 iulie 1990 Yahoo ID:narcismurza Student Teologie, Institutul Teologic Penticostal,Bucuresti 2009-2013; Methodist Theological University, Seoul 2013-2015 Apariții: Revista școlii gen.nr.6 "Ștefan cel Mare",Bistrița, Revista "Mișcarea literară"(nr.2,2009) Revista liceului "Colegiul Național Andrei Mureșanu", Bistrița Presa locală : "Răsunetul" de Bistrița-Năsăud, "Mesagerul" de Bistrița-Năsăud, "Mesagerul literar",(nr 5, mai 2009) Membru al Cenaclului "George Coșbuc", Bistrița

186 poezii, 0 proze

KG

Khalil Gibran

AutorClasic

1883 - 1931 Khalil Gibran est né en 1883, à Bécharré, au Liban, dans une très ancienne famille chrétienne; son grand-père maternel était prêtre du rite maronite. En 1894, il émigre avec sa mère à Boston; mais en 1897, il retourne, seul, au Liban, pour faire ses études à l\'École de la Sagesse, à Beyrouth. En 1901, il visite la Grèce, l\'Italie, l\'Espagne puis s\'installe à Paris pour étudier la peinture. C\'est à cet époque qu\'il écrit Les Esprits Rebelles, livre qui fût brûlé sur la place public de Beyrouth, par ordre des autorités turques, et qui fût condamné comme hérétique par l\'évêque maronite. En 1903, Gibran est rappelé en Amérique au chevet de sa mère mourante. Il reste à Boston , où il s\'exerce principalement à la peinture. En 1908, il retourne à Paris, où il travaille à l\'Académie Julien et à l\'École des Beaux-Arts; il fréquente Rodin, Debussy, Maeterlink, Edmond Rostand, etc. En 1910, il s\'installe définitivement à New-York où il se consacre à la peinture et à la...

6 poezii, 0 proze

CK

Chang Soo Ko

AutorClasic

[[esp]] Chang Soo Ko (Corea del Sur, 1934) Nació en el sur de Corea en 1934. Ha publicado varios volúmenes de sus poemas en coreano y en inglés. Sus poemas han aparecido en periódicos coreanos y norteamericanos. Sus libros de poesía y traducción (ganó el Premio de Poesía en Seúl, así como el Premio de Traducción de Literatura Coreana Moderna) incluyen -en coreano-: The Splinter - picking song, Promenade, Some Landscapes y In Search of Wonhyo ; en inglés ha publicado Poems of Chang Soo Ko, Seattle Poems, Landscapes. Ha traducido al inglés Best Love Poems of Corea, Antology of Contemporary Korean Poetry. [[/esp]]

1 poezii, 0 proze

sexul tare

de Ovidiu Vasile

Sexul tare E așa de greu ființei Cea de sexul bărbătesc Ca să spună tot ce-o doare Sau un simplu,te iubesc Ori să plângi când,plânsul vine Și când sufletele dor Sărutând copiii noaptea Nevăzut de...

PoezieAtelier

Dincolo de jocul de cuvinte

de George Petrone

Dacă sexul slab e chiar mai tare Decât sexul tare, cum se spune, Sexul tare, certamente, are Pentru sexul slab o slăbiciune.

PoezieClasic

Povești cu și despre femei

de Ica Ungureanu

1.Povestea unei femei prolifice Născuse cinci băieți , o fată… Și –atunci când văduvă rămase, A fost din nou însărcinată Cu nu știu câte... parastase. 2.Între etern și efemer E sexul slab acea...

PoezieAtelier

Virtualia

de Andrei Hategan

Virtualia Ãsta e orașul în care te prăfuiești După colț e lumea de care te ferești Într-o scară de bloc, o bătrână Își freacă mâinile de ușa unui violator Să-i deschidă, să poată veni și ea Măcar o...

PoezieAtelier

x-II. sex. castane și arme

de sebastian brei

în tren mă așez la fereastră. aștept sunetul regulat al roților, dansul lent al firelor de praf în lumină. dragoste. numai dragoste. celălalt tren pleacă primul întotdeauna. trupul se lungește și se...

PoezieAtelier

Sex-agenarii

de Dan Norea

Dedicată mie și colegilor mei de promoție Uitându-mă în calendar, Constat: sunt un se-xa-ge-nar, Dar brusc, un junghi acut în plex Mă întrerupse: sunt un sex... Dedicată colegelor mele de promoție...

PoezieAtelier

Epigramele de la Concursul ”Traian Demetrescu”, Craiova, 2014

de Gârda Petru Ioan

Motto: Sunt bărbatul, ești femeia... I. Femeia, eterna poveste Femeia... muzicală Ca tânără,-i vioară – ton supus, Apoi, violoncel – mai grav i-i glasul Și-i contrabas - de la cincizeci în sus ...În...

PoezieAtelier

meditații spre alta data

de Bodea Diana Mihaela

Poate suntem prea moderni pentru binele nostru cândva femeile erau dulci, chiar și atunci când erau aspre, sau bărbații încă le vedeau așa ceva s-a schimbat și azi prea multe femei fug de relații...

PoezieAtelier

8 Martie – marcă înregistrată

de Ghinea Nouras Cristian

Dacă unii s-au gândit să patenteze la Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții șnurul alb-roșu, făcând din tradiționalul mărțișor o “marcă înregistrată” precum palinca de Ardeal sau ciobănescul...

EseuAtelier

Femeile - un viciu necesar

de florin otrocol

Ce este femeia? S-ar putea răspunde astfel: \"femeia este cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a dăruit bărbatului\". În același timp, femeia poate adresa întrebarea: \"Ce a spus Dumnezeu, după ce...

EseuAtelier