"scaunul acesta" – 2284 rezultate
0.03 secundeMeilisearchMircea Diaconu
Volumul \"Scaunul de panza al actorului\" ( 1985) Volumul de proza: \"Sugubina\" ( 1977) \"La noi cand vine iarna\" ( 1980)
2 poezii, 0 proze
Hovanes Erzâncați
Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.
5 poezii, 0 proze
Darie Novăceanu
Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...
1 poezii, 0 proze
scaunul acesta
de Ottilia Ardeleanu
cunoaște atâta istorie în pielea lui roasă pe la margini s-au agățat atâtea stofe atâtea fuste și atâți pantaloni păstrează încă forme de femei și bărbați mirosul lor felul de a sta greutatea și...
Scaunul din lemn sculptat
de Roman Anamaria
Se făcea că eram în biserica din satul bunicilor... Îngenuncheată în fața altarului, mă rugam. Nu știu ce îi ceream lui Dumnezeu, dar știu sigur că era ceva despre iubire. Orice altceva i-ai cere,...
Scânteiază
de Irina Nechit
Scaunul acesta s-a trezit fără picioare Dulapul a rămas fără oglindă Geamurile au devenit cioburi De sub tapet ies rădăcinile metafizicii O față scăldată în lacrimi se apleacă deasupra diamantului O...
Simplu spectator
de Mirela Dragan
M-am asezat in scaunul acesta de iarba. Astept sa inceapa spectacolul promis Si nelinistea ma imparte in linii verticale Care se iau la intrecere cu razele reflectoarelor. Stau aproape nemiscata,...
Rostirea lui Modigliani Catre Autoportretul Ei din Profil
de Ioana Barac Grigore
Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete si gandeste-te la o intrebare... atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari iar gura, cum...
Noi stăm toată viața-n picioare
de Darie Ducan
Noi stăm toată viața-n picioare Lucidul:-De ce fugi? Speriatul:-În scaunul acesta (îl arată) e o carie. Lucidul:-De ce fugi, te-am întrebat? Speriatul:-E o carie, nu o văd, o bănuiesc numai!...
Va veni o vreme
de Ileana Mălăncioiu
Va veni o vreme cînd mă voi gîndi unde eram eu cînd scriam aceste rînduri, din care parte băteau vîntul și soarele și cum îmi țineam în scaunul acesta electric mîinile și picioarele. Volumul SORA MEA...
Spre necunoscut
de nicolae tomescu
La întrebarea lui Nae, Radu zâmbi. - Nu frate, nu sunt revizor școlar, sunt colegul tău, numai că eu am terminat Școala Normală aici în Sibiu. Fac și eu parte din promoția anului 1927. Mă vezi stând...
China, călătorii spre realitate
de Laura Aprodu
\"Se gîndi și cum acești doi rivali, veșnic încordați ca două strune, agili cadoi cîini de vînătoare, o urmăresc cu priviri lacome… De mult nu mai trăise Dasea atît de nesăbuit, de vesel, ca o...
la marginea pădurii de pini
de Leonard Ancuta
linia aia continuă pe mijlocul șoselei în faza palidă a farurilor ca despicătura feselor nu știu de ce mă gîndesc la tine și mă încearcă o amețeală dintr-aia de după o sticlă mare de vodka apoi nu mă...
întoarsă pe dos
de enea gela
ochii sunt două patinoare rotunde pe care-alunecă făpturi bizare gleznele lor subțiri mi-ating retina într-un ritual de împerechere ad-hoc neagră privirea între ieri și azi nămol de techirghiol...
până nu trece sensul
de Daniela Luminita Teleoaca
voiam să scriu despre fereastra aceasta dar ea nu este decât o fereastră un termopan anost cu miros de chimicale de atâtea ori m-am lovit în plasticul ei mi-e indiferent cât de mult cât de puțin este...
CURS DE TEORIE A CUNOSTINTEI
de Nae Ionescu
CURS DE TEORIE A CUNOSTINTEI (1925-1926) I. Introducere în problematica teoriei cunostintei II. Stiinte empirice si stiinte neempirice III. Metoda si specificul teoriei cunostintei IV. Obiectul...
ti se poate intimpla si tie :)
de Andrei Badea
Imensa fereastră care despărțea localul de lumea multicoloră a plajei reflecta la ora aceea luminile fade și translucidul mișcărilor celor aflați la mesele din spatele meu. Cele două lumi se...
Domnișoara Christina
de Mircea Eliade
I Înainte de a ajunge în sufragerie, Sanda îl opri apucându-i brațul. Era cel dintâi gest familiar pe care îl făcea în aceste trei zile de când se aflau împreună la Z. - Știi că a mai venit un...
Domnilor
de Patrascu
Domnilor. Patrascu Mihai Domnilor...Acum stau pe un scaun...care inainte mi se parea cald si confortabil. Imi dau seama ca si confortul, ca si alte chestii sunt intr-o legatura aproape mistica cu...
Te iubesc
de Gherasim Luca
Obiectele suav eteroclite, nasturele, vinele, o mustață, o chitară, un fulger, pianul aruncat pe fereastră, o pălărie din care o foarte frumoasă femeie consumă macaroane, câteva degete, un ac de...
