"revenire la starea de dor" – 17244 rezultate
0.04 secundeMeilisearchPițoiu Giorgia-Angelia
Literatura este cel mai frumos si inofensiv drog.Dependenta provocata de ea se manifesta prin acea stare de reverie continua din care daca ai iesi, probabil ca tot farmecul ar fi anulat. Literatura se constituie din trairile extrasenzoriale ale autorului transpuse in cuvintele cele mai expresive si potrivite.Uratul si frumosul devin notiuni nesemnificative,totul reducandu-se la arta si la un devotament pentru talent si inspiratie.
2 poezii, 0 proze
Costa Anielka
PUNCTUL DE VEDERE AL POETEI: ACESTE POEZII SUNT O PARTE DIN : VISELE, ILUZIILE, SPERANTELE SI UN CRAMPEI DIN SUFLETUL MEU.... Prima poezie am scris-o in clasa a zecea, la inceput, doar pentru a obtine o nota buna la literatura(de care eram pasionata la vremea aceea), dar apoi descoperind incet, incet, ca-mi place din ce in ce mai mult acest lucru am inceput sa scriu poezii. Bineinteles, a urmat o stare de letargie, inactivitate(cative ani, pana am intrat la facultate), cand am inchis "portile" inspiratiei si muzei, apoi insa, mi-a revenit "setea" de scris si am inceput sa scriu poezie dupa poezie intr-o sesiune de iarna... Sper, in continuare, sa reusesc sa definitivez primul volum de poezii, sper sa placa si chiar sa transmita, mesajul viu si "dulce-amar" al iubirii sau chiar mesajul despre viata asa cum se vede ea prin prisma novicei poete...
1 poezii, 0 proze
Ionut Balan
10 ianuarie 1988 - primul tipat in Maternitatea Spitalului Municipal-Caracal; decembrie 1989 - participant activ al Revolutiei (probabil ca plangeam si-mi rodeam unghiile); 1995 - plecarea la scoala (eu nu voiam, da' ai mei voiau sa aiba copilu' scoala...); 1997 - incepe sa se contureze spiritul de revolutionar (sparg primul meu geam; de fapt, al directorului...); 1998 - clasa a patra... primul meu sarut... Doamne, cat m-am mai speriat!!! ; 1999 - ma mut, impreuna cu familia, in metropola Craiovei, din motive care nu va privesc; 2000 - urmeaza o perioada de nerecunoastere a propriei persoane, de renegare a lui Dumnezeu, de revenire la El, de lacrimi, de zambete fortate... pierdusem tot ceea ce construisem pana atunci... 2002 - prima poezie buna scrisa de subsemnatul... urmeaza o perioada de glorie - recunoasterea profesorilor de limba si literatura romana, publicarea creatiilor in revista scolii, nopti lungi de betie si de scris, redescoperirea muzicii extraordinare a lui Tudor...
23 poezii, 0 proze
hose pablo
Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...
141 poezii, 0 proze
Calin Daniel Cruceru
M-am nascut in Baia Mare in in urma cu 38 de ani,am copilarit pana la varsta de 8 ani in Fauresti, Maramures, sat invecinat cu Sisestiul lui Vasile Lucaciu,dupa care impreuna cu familia ne-am mutat in Satu Mare.Socul a fost puternic,Satmarul anilor 70-80 era unul dintre cele mai cosmopolite orase din Transilvania,unde se vorbea ungureste iar stilul de viata era mai degraba ungaro-germanic decat romanesc,iar locul libertatii de la sat a fost luat de privatiunea vietii rigide de bloc de cartier!Anii au trecut repede, trecand prin scoli si terminand cu dificultate liceul mecanic,salvat de Cantarea Romaniei,unde participam ca si artist amator, castigand toate festivalurile la sectiunea Folk solist,apoi contrabasist al tarafului liceului,Brigazii Artistice, fapt ce m-a ajutat sa trec anii liceali! A urmat armata, revenirea in productie,dar salvat tot de cantarea romaniei,intrarea si apoi abandonarea facultatii,dupa care printr-un concurs de imprejurari am facut parte din colectivul...
4 poezii, 0 proze
Dan Sova
Nascut intr-o familie cu pretentii intelectuale si materiale, ale caror asteptari nu trebuiau spulberate, in cele din urma am dat gres. De atunci vad lumea doar in alb si negru, amgindu-ma insa pentru a ma mentine. Cum am avut si inca am tot ce imi doresc, deja devenit banal, iar in urma socului, am scos capul de sub paturica...incepand sa scriu doar in urma impulsurilor revenite din trecut. Accept critici insa nu inseamna ca trebuie sa si raspund...ce simt scriu. Acum imi risipesc linistit viata la liceu. Nu scriu pentru nimeni, ci simt nevoia sa si impartasesc...doar un egoist trecator care nu da doi bani pe cei din jur si nici nu asteapta altceva de la ceilalti: "O secunda mai puternica decat o viata de om";"Viata omului nu e afara, ci inlauntru, in suflet..Ce-i afara e indiferent...nu exista..numai sufletul exista. Cand nu va mai fi sufletul meu, va inceta sa mai existe tot restul...restul";"Si totusi restul hotareste soarta sufletului meu..Si restul depinde de alt...
3 poezii, 0 proze
Victor Hugo
Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg, romancier și uneori pictor, de origine franceză. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii și Notre-Dame de Paris. Victor-Marie Hugo a fost al treilea și ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) și Sophie Trébuchet (1772-1821). S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite: căderea și revenirea Primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată. Tatăl lui...
58 poezii, 0 proze
Victor Brauner
Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamț - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamț și frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante. Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia. Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 - 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul român Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada...
3 poezii, 0 proze
Jean Moréas
Ioánnis A. Papadiamantópoulos (en grec : Ιωάννης Α. Παπαδιαμαντόπουλος), dit Jean Moréas, né à Athènes le 15 avril 1856 et mort à Saint-Mandé (Seine) le 30 avril 1910, est un poète symboliste grec d'expression française. Issu d' une famille distinguée d' Athènes, fils de magistrat, Jean Moréas reçoit une éducation française et vient à Paris en 1875 pour y faire ses études de droit. Il y fréquente les cercles littéraires, notamment les Hydropathes. Il rentre brièvement en Grèce avant de revenir se fixer à Paris vers 1880. Il publie dans Lutèce et Le Chat noir et fait paraître ses premiers recueils poétiques, Les Syrtes en 1884 et Cantilènes en 1886. D'inspiration verlainienne, ces deux recueils pourraient se rattacher au mouvement décadent si leur auteur ne récusait celui-ci pour revendiquer l'étiquette « symboliste ». Il rejette en effet l'ésotérisme de la...
7 poezii, 0 proze
Rose Ausländer
Rose Ausländer (numele la naștere Rosalie Beatrice Ruth Scherzer ) (n. 11 mai 1901, Cernăuți - d. 3 ianuarie 1988, Düsseldorf) a fost o scriitoare de limba germană și limba engleză originară din Bucovina. Provine dintr-o familie de evrei ortodocși, tatăl se numea Sigmund iar mama Etie Rifke Binder. După moartea tatălui, la sfatul mamei ei, a emigrat spre Statele Unite și acolo s-a căsătorit cu Ignazi Ausländer și după trei ani au divorțat. În această perioadă a început să scrie poezie în liumba germană. După ce mama ei s-a înbolnăvit grav Rose a revenit la Cernăuți ca să aibă grijă de ea și a continuat să scrie. În timpul războiului mondial se ascundea împreună cu Paul Celan în pivnița unei fabrici și acolo comparau poeziile. După război s-a refugiat în Statele Unite, unde a primit cetățenie. Experiența războiului i-a produs un desgust de germani și de germană, așa că a început să scrie versuri în engleză. Numai după 1956, când s-a reîntâlnit cu Celan și cu încurajarea lui s-a întors...
10 poezii, 0 proze
revenire la starea de dor
de Bogdan Nicolae Groza
de fapt plecarea mea precipitată de la tine e o nouă întoarcere de 180 de grade prea devreme se face roșul verde înainte de a începe numărătoarea inversă e o nouă impresie că ții la mine doar când...
Plutonul 520 și cioara din sertar
de viorel gongu
Plutonul 520 Zilele trecute am primit un telefon de la o prietenă dragă, pe numele ei, mai bine spus prenumele, Delia, Delia și atât. Este o femeie rromă cu carte multă și cu bun simț enorm. Își...
Oda eminesciana – chintesenta suferintei poetului si a
de laura catana
Oda eminesciană – chintesența suferinței poetului și a tragediei umane în genere Trei stări domină în orice caracter uman- de bucurie, de tristețe și de nepăsare. Starea de bucurie este cea mai...
Sonia cu accent grav și hiat (14)
de Daniela Luminita Teleoaca
Sfârșit de noiembrie. Zloată. Cerul se ascunde după cortine groase de fum. Ies aburi. Oameni trec. Zgribuliți și taciturni. Unii pe lângă alții. Unii prin alții. Cuvintele își fac loc mai greu. Nu se...
Întoarcerea acasă
de Emma Greceanu
Câteva zile a fost frumos, încetase să plouă, bătea însă un vânt subțire, repezit pe străzi, iar pe cer nori alungiți, fugeau , ținându-se de mână, șiruri de nori haotici, umbrind din când în când...
In dorul tau
de Dana Surubariu
Se lasa leganata de aduceri aminte, altele decat cele ale clipei de odinioara…Isi amintea plimbari, flori,declaratii de amor…Isi amintea refuzul ei… Nu-ul ei nu survenea dupa “n” intalniri sau...
Speranța... dinozaurilor!
de Cornelia Georgescu
Capitolul 20. Dorea să obţină cât mai rapid antidotul pentru Als, mai ales că starea acestuia se înrăutăţea vizibil. Naveta o lăsase în grija robotului, care o adusese la locul ei. Rena spera din tot...
Despre tristețile Carlei
de Emma Greceanu
Nu aș da pe nimic frumusețea acestor zile triste. Pe nici un trecut, pe nici un viitor. Ambele sunt iluzii. Atacurile de panică sunt fenomene induse de stări subiective, se pot diminua dacă le va da...
Ochii mamei
de Grig Salvan
Când Teo și prietenii lui ajung în satul dintre dealuri, sub bătrânul păr din mijlocul satului hora e în toi. Teodor Lupan e de mult desprins de satul lui natal, pribegind prin lumea largă, trecând...
Biletul de trimitere
de Emma Greceanu
Desigur se gândea ca la un clișeu la ideea de revenire, prea multe cărți au tratat acest subiect, prea multe filme în care personajele se ridicau din marasmul unei pierderi și viața devenea alta ca...
