"puțin din Boris Vian" – 20250 rezultate
0.04 secundeMeilisearchgabor monica
poeziile mele au fost publicate in cateva reviste dar nu asta e relevant. conteaza numai pasiunea.din ea izvoresc ode inchinate vietii... un text e considerat bun,dak putin din adancimea sufletul tau se revarsa pe hartie,si se incapataneaza sa se dilate,pt a modela un mic loc din inima ta.
5 poezii, 0 proze
florea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Roxana-Adina Stroilescu
M-am nascut intr-o zi de toamna dar era multa zapada, intr-o joi cu mult soare. Am copilarit frumos. Si tot asa. Scriu asa, asa... Ce-am strans pana acum, mai mult sau mai putin din joaca: Premiul al II-lea la editia a VIII-a a concursului de poezie "Nichita Stanescu", in Ploiesti Diploma pentru creatie literara la concursul DIALOGURI CULTURALE "Nichita Stanescu", tot in Ploiesti Am participat la Concursul National de Creatie Literara "V. Voiculescu", editia a XIV-a Buzau => Premiul I la sectiunea poezie
111 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Ciprian Cioiulescu
M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...
2 poezii, 0 proze
alex strenc
Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.
1 poezii, 0 proze
Jitariuc Calin Rares
Nascut in 1978 am apucat sa gust putin si din placerile oranduirii de aur cat si din cele ale miraculoasei tranzitii.Ca scolarizare, primele 8 clase trec aproape normal cu mici incidente putin semnificative.Liceul il incep la un profil real (chimie-biologie),ca eveniment major imi pierd virginitatea la 15 ani si ajung sub un pat de unchi destul de furios. Clasa XI transfer la limbi straine, in primul trimestru sun exmatriculat din toate scolile din Romania cu drept de reinscriere anul urmator. Urmeaza un an plin de experiente literare si senzoriale deosebite, decid ca sunt prea mic si prost ca sa scriu desi o fac pe ascuns. Ma reinscriu la istorie-stiinte sociale unde termin liceul fara zgomot. Intru la regie-imagine film/TV, Universitatea Media Bucuresti. Intrerup in anul III din motive personale. Ma reinscriu anul urmator, dupa un sabbatical paroxistic termin scoala si cu voia lui Dumnezeu in 2007 februarie imi voi da si licenta. In prezent in urma unei perioade petrecute ca angajat...
3 poezii, 0 proze
Marcus Cristian
new guy, am 15 ani și am început să scriu o carte (Povestea unui țăran (încă caut titlu)). aș vrea niște ajutor :) totuși, aș vrea ca - cartea să rămână propria mea creație. Așa că admini, vă rog, nu mi-o puneți la atelier. Vreau să o continuu singur, cu puțin ajutor din partea celorlalți membri agonia.ro (asta nu înseamnă că pot să îmi schimbe după plac povestea. accept doar comentarii ajutătoare). Mulțumesc anticipat!
2 poezii, 0 proze
Alin Vulcanescu
Putin..sau poate foarte nebun... Din o zodie nobila cea a pestilor..imi plac criticile dar nu jignirile.Am 23 ani si sunt destul de simpatic,merci
4 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
puțin din Boris Vian
de Leonard Ancuta
lîngă tine viața mea are în ea puțin din Boris Vian și acum știu acum știu cum e să respiri văpăi și să săruți cu buzele încă reci și apoi te sfîșii ca un sunet de trompetă în noapte care întrerupe...
Boris Vian: Lumea pe dos
de Valeria Manta Taicutu
Cunoscut cititorului român datorită romanelor „Spuma zilelor”, „Toamnă la Pekin” sau „Femeile nu-și dau seama”, Boris Vian este publicat din nou de Editura Univers cu un volum de nuvele, „Blues...
Boris Vian & O lume de lucruri
de Ioana Geacăr
Intră în lumea stranie a nuvelelor lui Boris Vian și vei simți un impact dur, cum te-ai trezi în mijlocul străzii secționate, dedesubt - golul, drumul l-ai putea relua de partea cealaltă, dar...
Dumnezeul inexistent – personaj în teatrul lui Eugène Ionesco
de Ioana Petcu
Mic preludiu în anii dramaturgiei postbelice Contemporan cu alte nume sonore din domeniul teatrului anilor ’50 – ’60, Eugène Ionesco este cel care se plasează în perspectiva absurdului, alături...
prima intalnire a diasporei
de alex bâcu
Tunati si fulgerati din trei colturi ale lumii, aruncati de capriciile soartei la picioarele eiffelului inradacinat in asfaltul peticit de gume masticate, mari, se vorbira, mai se intalnira, doi...
Motivul dublului - între semn de text și semn de spectacol
de Ioana Petcu
Dacă vorbim despre figura din text, ea implică inevitabil o reluare la nivel exterior, vizibil pe scenă. La nivel de scriitură figurile nu se află izolate, ele se reiau în diferite locuri, se...
Cum aș vrea să nu dau colțul
de nica mădălina
Și să afirm că, dând pagina, Boris Vian se simte în cele 23 de poezii ale volumului Je voudrais pas crever (editat bilingv de către Paralela 45 în 2006, în colecția Gemini) întocmai ca-n proza din...
Spuma zilelor sau când zarurile arată șapte-nouă
de ștefan ciobanu
În Spuma Zilelor ( L'ecume des jours , 1944), Boris Vian (10 martie 1920 - 23 iunie 1959) urmărește curgerea din interior a unei povești de dragoste, depărtându-se de tot ce înseamnă firesc și...
Marea trecere...
de paul diana gabriela
Lumanarea arde, miroase a mare. Vuietul Ei se aude in fumul rebel, vinetiu, ce luneca stingher spre uitarea din urma. Vecinul de jos isi potrivi ceasul, cu gesturi uscate de atatea spaime: privi in...
Recenzia volumului „Tricefal” de Luminița Zaharia, publicat în Clubul Mitteleuropa, 2022.
de Manolescu Gorun
Cartea poate fi doar una pe măsura structurii sale baroce, luxuriant-onirice, încărcate de semnificații, de lirism, de dramatism domestic, de sarcasm și de o luciditate viscerală, dusă la limita...
