"prețul destinului" – 15186 rezultate
0.04 secundeMeilisearch
poetul-si-portretul
poetul florian silisteanu si portretul sfintei distanțe
de florian stoian -silișteanu
Emil Vora
Poetul Emil Vora ( Maroiu ) s-a născut la 14 septembrie 1906 la Meriș-Broșteni, Județul Mehedinți și a murit la 17 martie 1979 la București. A studiat la Liceul „Traian” și Școala Superioară de Comerț din Turnu Severin. În anul 1929 se stabilește în București și lucrează ca funcționar la Ministerul de Finanțe între anii 1930 - 1935. În anul 1934 a absolvit Academia de Înalte Studii din București. Colaborează la revistele „Convorbiri literare”, „Curentul literar”, „Luceafărul”, „Provincia” (severineană), „Ramuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar” etc. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din aprilie 1946. A obținut premiul Academiei Române în sesiunea iunie 1945 pentru volumul „Înalte vânturi” (1943). Volume de versuri: - Floare amară - 1936 - Fântânile tăcerii - 1940 - Cartea plecărilor - 1941 - Înalte vânturi - 1943 - Poarta destinului - 1969 - Nestinsa uimire - 1974 - Marea curgere - 1981
2 poezii, 0 proze
Leonard Tuchilatu
"Despre feciorul meu, poetul Leonard Tuchilatu, se stie mai putin, pentru ca s–a stins de tanar. A scris si el, dar nu a mai dovedit sa scrie totul, murind, fiind rapus de o boala grea." (Nadeja Tuchilatu, mama poetului) A fost fratele poetei Leonida Lari "... Este unul din cei mai subtili poeți români din Basarabia, un mare poet român din secolul XX. Am fost prieteni, deși nu am mers cu el la vânătoare de lei și nici nu l-am biruit împreuna pe Humbaba. L-am cunoscut când s-a întors din Armata Sovietica, unde se și imbolnavise grav. Am discutat mult cu el despre poezie si barbație. Susținea că arta poetica este cea mai bărbată din toate manifestările omenești și tocmai de aceea poetul trebuie să decimeze necruțător formele (rimele), ritmurile, armoniile, influențele și metaforele prea frumoase. Am discutat mult cu el despre poeții moderni și poeții clasici. Hotărâse ca poezia este destinul lui dupa ce l-a citit pe Eminescu. Eminescu, spunea Leonard Tuchilatu, este torentul care înaltă...
3 poezii, 0 proze
Poetul de pe net
NU AM DE DAT
1 poezii, 0 proze
Codrescu Sorin
1 poezii, 0 proze
Lucian Avramescu
Poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a nascut la 14.08.1948 in comuna Sângeru, judetul Prahova. Studii: licentiat in arhitectura peisagera si ziaristica; studii postuniversitare la Intercultura-Italia. Cariera: debut in presa literara - 1970; redactor "Orizont" Valcea - 1971-1978; sef de sectie si redactor-sef adjunct la Scanteia Tineretului, unde, in perioada 1981-1985, a condus cenaclul "Serbarile Scanteii Tineretului"; redactor-sef al revistei "Slast" in perioada 1986-1989; fondator si redactor-sef al ziarului "Tineretul Liber", primul ziar tiparit in zilele Revolutiei din '89 in fosta Casa a Scanteii; fondator al agentiei de stiri A.M. PRESS - 1991, prima agentie de presa cu capital privat infiintata dupa '89. Publicatii: volume de versuri, note de calatorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice. Intre altele amintim "Poeme" - Editura Albatros (1975), "Stele pe dealuri", Editura Scrisul Romanesc (1976), "Transplantul de albastru", Editura Sport-Turism (1976), "Un liber...
33 poezii, 0 proze
Ion Pribeagu
Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...
24 poezii, 0 proze
Andrei Ciurunga
Poetul Robert Cahuleanu, care va semna și Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul. Aici a urmat și școala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. După aceasta a început colaborarea la pulicațiile: “Basarabia”. “Basarabia literară”, “Raza”. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută și el, cu familia, în Brăila unde lucrează la “Expresul”, “Ancheta” și “Înainte”...
16 poezii, 0 proze
Frank O\'Hara
Poetul Frank O'Hara (numele la nastere Francis Russel O'Hara) s-a născut la 27 martie 1926, in Baltimore, statul Maryland, Sua. A absolvit Universitatea la Michigan, unde obține distincția de "Hopwood Award" pentru poeyie. Între 1951 și 1956 trăiește la New York, fiind angajat al Muzeului de Artă Modernă și curator al expozițiilor. În jurul anilor '50 se alătură poeților John Ashbery și Kenneth Koch, conducători ai grupului cunoscut sub denumirea de "Poeții de la New York". Se stinge din viață la 25 iulie 1966. Printre oprele sale se numără: "Meditations in an Emergency" (1957); "Second Avenue" (1960); "Awake in Spain" (1960); "Lunch Poems" (1964); "Love Poems" (1965); "In Memory of my Feelings" (1967).
5 poezii, 0 proze
Kenneth Koch
Poetul, romancierul și scenaristul Kenneth Jay Koch s-a născut la 27 februarie 1925 în Cincinnati, Ohio, USA. După ce își face stagiul militar, în 1943, își începe studiile la Universitatea Harward, continuându-le la Columbia University. Timp de trei ani e rezident în Franța și Italia. În anii 1968 și 1969, Kenneth Koch inițiază un curs experimental în cadrul căruia încearcă să-i învețe pe copii să scrie poezie, inițiativă care se bucură de mult succes. Dintre volumele sale amintim: Days and Nights (1982) From the Air (1979) Ko: or, A Season on Earth (1959) On the Edge (1986) On the Great Atlantic Rainway: Selected Poems 1950–1988 (1994) One Train (1994) Permanently (1961) Poems (1953) Bertha, & other plays (1966) Poems from 1952 and 1953 (1968) Seasons on Earth (1987) Sleeping with Women (1969) Straits (1998) Thank You and Other Poems (1962) The Art of Love (1975) The Burning Mystery of Anna in 1951 (1979) The Duplications (1977) The Pleasures of Peace and Other Poems (1969) When the...
2 poezii, 0 proze
Dudas Iulia
„Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață." Nichita Stănescu
7 poezii, 0 proze
prețul destinului
de slavu diana
discontinuitate doar ochi și pântec vezi în mine nu dinte buze albă aducere aminte copila cu boabe de strugure-n palme făcute căuș * cu sclipire cuminte pe verdele retinei privirea strivită de gene...
Sfarsit
de Iulian Sgarcitu
Liniștea din camera secretă a globului de cristal Singurătatea călăuzei în așteptarea chemării Fumul albăstriu învăluind sclipirea privirii Magia puterii și a viitorului fără taine Licărul lumânării...
Persecuții ale destinului
de Sofia Sinca
Motto: Ernest Hemingway : Omul poate fi nimicit, dar nu înfrânt. De două zile nu se mai întâmplă nimic. Se pare că norocul e plecat în concediu fără plată. De ce nu vând, nu știu, marfa mea e foarte...
Poveste de dragoste
de Nelia Viuleț
Ce drumuri să alegem spre împlinire? Nu vezi în calea noastră câte apar? Căutăm un loc din necuprins să dăruim sentimentele noastre. Care va fi prețul...tu știi? Profităm de clipa ce ne apare în față...
Dumitru Hurubă
de holobaca gheorghe
Dumitru Hurubă, Cobaii sau izbânda divagației aleatorii Romanul Cobaii sau fragmente din Jurnalul unui Cobai al Destinului, apărut la editura Eubeea din Timișoara, 2009 se înscrie în tema condiției...
De mâine a fost un ieri grăbit
de Maria Elena Chindea
știu sigur pentru aventura aceasta hărțile erau incomplete doar setea năprasnică așa cât să înghită câteva mări era autentică și copacul plin de bufnițe în care frunzele erau tivite cu galbenul...
Simfonia morții
de Maria Prochipiuc
în abisul morții se zvonea că tu ești parte din mine punctele deveneau segmente bahice bântuite de începuturile atâtor iluzii stimulate de zboruri dresate de dependențe spasmodice sfârtecând mugurii...
Caiete
de Albert Camus
Ducem o viață greu de trăit. Nu izbutim să adaptăm întotdeauna actele noastre cu viziunea pe care o avem despre lucruri. (Și culoarea destinului meu, tocmai când cred c-o întrezăresc ea și dispare...
Experienta
de Iris Cruceru
Nu pot lasa noaptea sa ma astepte, asa ca m-am hotarat sa alerg inspre ea cu viteza viselor nemarturisite. Jumatate de gand a ramas afara din bezna, in timp ce restul… isi cauta salas in inima...
