Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"practic o nimica toată"6397 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Beyond BirthdayBB

Beyond Birthday

AutorAtelier

Nimic important până la 10 ani, de atunci scriu povești, poezii: multe sunt așa numitele fanficțiuni, dar asta nu înseamnă că sunt lipsită de imaginație, am și scrieri originale! Personaje originale: -Féadel -Aidan -Nessa'ered -Scămiță -Tura -Tuar -Chilnim -Thorn Claude Tocmai am început să scriu Féadel partea a 4-a Schiță de Capitol, sunt practic niște schițe în care personajul meu, Féadel, încearcă să aleagă între două tabere, cea a lui Tura și cea a lui Chilnim, amândoi fără să se cunoască, și nu sunt tabere inamice. Iar Féadel trece printr-o serie de întâmplări care-l v-a aduce cu picioarele pe Pământ. O dată ce acțiunea prinde amploare, Féadel se trezește în anul 2009, unde o întâlnește pe Egleriel, Féadel devine un personaj negativ, un ucigaș, dar și un binefăcător pentru omenire. În aceste părți, Féadel Guardian este pus la încercare, iar Egleriel cade de partea lui, vrând să facă o lume mai buna. Toți știind că Féadel deține multe secrete de a controla Lumea. Școli care le-am...

29 poezii, 0 proze

Radu IulianaRI

Radu Iuliana

AutorAtelier

Asa eram odata: "Dornica de libertate si suferind de lipsa ei,dornica de cunoastere, de oameni, nebuna dupa copii, nebuna dupa calatorii ( pe care le voi face probabil in alta viata -sau in aceasta, dar doar cu puterea imaginatiei), cu sufletul sfartecat de neputinta umana asupra mortii fizice, cu o mare lacrimi latente, asteptand parca prilejul sa iasa la suprafata, sa-mi incetoseze ochii, in ciuda luminii lor si a zambetului vesnic din ei si de pe buzele mele. Ma zbat in permanenta intre doua lumi si inca ma tarasc, nu zbor! Incerc sa gasesc adevarul unic pe propria mea cale, Practic o autoeducatia continua, neobosita pe care mi-o aplic cu zambetul pe buze!" Acum doar sunt.

16 poezii, 0 proze

Dan BarbulescuDB

Dan Barbulescu

AutorAtelier

Nu sunt un poet,pasiunea mea este muzica,pe care si o practic.Imi place sa fac versuri pentru muzica si am dato si in poezie...cred eu.

4 poezii, 0 proze

D

darius

AutorAtelier

sunt un idiot ipocrit care ma aflu si eu printre valurile de intzeleptzi romani care-shi afisheaza cu multa maiestrie , zel si dexteritate infinita poeziile si creatziile lor masive, monumentale si apreciate. practic este o critica abundenta unde 2 sau mai multe creiere se strofoaca pentru o sumedenei de cuvinte mari ashteptand ovatzii de genu "ce talentat eshti". eu nu sunt asha. eu sunt prost dar un om care cunoashte fericirea si care ishi baga pula in toata marea voastra plina de cultura si de frumusetze scrisa.. muie ba. daca ai ceva de spus potzi sa spui cu mult aplomb. daca ai de gand sa ma critici . succes

3 poezii, 0 proze

IP

Ioana Cristina Popescu

AutorAtelier

Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura

3 poezii, 0 proze

Marin Florin AnisorMA

Marin Florin Anisor

AutorAtelier

Traiesc o viata antibiologica , sunt practic viu dar teoretic mort, nu stiu prea multe despre mine, evoluez ca intr-un imbroglio bizar.

6 poezii, 0 proze

MK

Mr Khaan

AutorAtelier

Poeziile pe care o sa le pun pe site-ul acesta au fost scrise in timpul adolescentei mele, adeseori naive, dar cateodata se mai ivea cate o sclipire de maturitate... Tin mult la ele... Fiind ca am trait practic toata viata mea in Franta (fac 26 de ani anul asta si am trait acolo de la 2 ani pana anul trecut) le am scris pe toate in limba Franceza. Asa ca o sa le scriu sub forma lor originala si o sa incerc sa pun si o traducere in limba Romana care sa pastreze tot sensul lor. Tin mult la acest concept bilingv, fiind ca biculturalitatea mea ma reprezinta deplin! Sper sa fiu inteles si in special sa reusesc sa pastrez sensul si intensitatea poeziilor originale! (trebuie sa spun aici ca am invatat limba Romana singur, din pasiune...)

2 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

27 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

0 poezii, 0 proze

Popovici AlexandraPA

Popovici Alexandra

AutorAtelier

Ce pot spune despre mine? Sunt o fata cu obisnuita nascuta in Oradea,Romania.Am ochii caprui si m-am apucat sa scriu poezii cam din clasa a 4 a.De atunci de cand am descoperit aceasta parte a literaturii care, pot zice ca m-am indragostit de ea.Practic eu nu am prea mult timp sa scriu poezii deoarece am facut si fac o multime de lucruri(gimnastica ritmica,canto,design vestimentar,etc.)pe care le tratez pe fiecare cu seriozitate si cu pasiune.Am concurat la olimpiade judetene(romana,mate,informatica,fizica) la care am luat mentiuni.Poate ca voi avea un viitor plin de peripetii si de lucruri minunate dar cum nu stiu pot zice ca ma voi stinge ca o flacara necunoscuta intr-un univers neguros.

19 poezii, 0 proze

practic o nimica toată

de ștefan ciobanu

când sunt trist vine fata aceea la puterea o mie pe covorul meu viu descompus un măgar din aur ros de molii îmi mănâncă perdeaua martor cum mâncam cireșele în copilărie cu tot cu sâmburi sperând să...

PoezieAtelier

Fabule trimise la Concursul Național "Fascinația Mării"

de Vali Slavu

Chefalul cu un singur ochi În Lacul Razelm, s-a trezit chefalul Micuț și speriat cum altul nu-i Și n-a-nțeles nicicum ce-i cu scandalul Iscat de ore bune-n jurul lui. Vedea doar cum de alții-i ocolit...

PoezieAtelier

Alexandra Alb Tătar şi Trandafirul Alb ce nu se Poate

de Ioan-Mircea Popovici

Cu vocea-i tremurată şi ochii lăcrimâd Pictorul Ionel Mătăsăreanu, Mariei recitând “Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin; Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine, Ei braţul tău înarmă ca să...

Atelier

o gaura in peretele despartitor

de cornel marginean

O gaura in peretele despartitor ( paranteza nu se citeste :Nu zid. Despre zid s-a spus, s-a cantat ( Pink Floyd). Izolare si ura. Nu vrem. Spargerea zidurilor si viata impreuna. Vrem. Zidul...

EseuAtelier

Să păstrăm curățenia orașului

de Nicolae Diaconescu

Să păstrăm curățenia orașului Aerul curat și parfumul florilor într-un oraș care se aglomerează de la o zi la alta a devenit un imperativ în zilele noastre când se vorbește despre poluare. Toată...

ProzăAtelier

Un fost primar. Îmbulzeală la fotoliu

de george geafir

- Bună ziua! Îmi permiteți să iau loc la masa dumneavoastră? - Poftiți. - Parfumache, mă numesc, zise noul venit. - Onorat. Nae Ocnăreanu, se prezentă vechiul client, bucuros că are cu cine schimba o...

ProzăAtelier

Cinci nuci și două mere

de Nicolae Diaconescu

Cinci nuci și două mere Harul unui țăran A trecut destulă vreme de la întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc. Personajul în jurul căruia se țese intriga sunt chiar eu și mă identific doar pentru...

ProzăAtelier

Ziua când moare maica (III)

de Ion Scalen

Ne spusese maica și eu reținusem prea bine, deoarece spusele ei despre șarpele casei mă fascinaseră, mai ales de când îl văzusem anul trecut șerpuind prin troscotul mărunt de pe potecile din...

ProzăAtelier

Notiță

de Cristina-Monica Moldoveanu

Ei spun că toți experții se luptă să mă distrugă și să mă omoare (au zis de mult), deși nu am greșit nimic și nu am fost deloc nebună - ei spun iar că am fost maltratată enorm întreaga viață și...

Atelier

Cumpărături

de Eduard Burlacu

Să presupunem că ai ieșit la cumpărături. În mod normal, te hotărăști să cumperi ceva pentru că îți este necesar. Nu neapărat esențial, nu întotdeauna ceva fără de care nu mai poți trăi, ieși în oraș...

ProzăAtelier