Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"poliptic"12533 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
VG

Valentin Gros

AutorAtelier

neimplicat politic. hobby-uri: muntele si fotbalul.

43 poezii, 0 proze

Martin Luther King Jr.MJ

Martin Luther King Jr.

AutorClasic

Fost activist politic și protestant statunitens, lider al drepturilor civile, devenind în anul 1964, la vârsta de doar 35 de ani, cel mai tânăr premiu Nobel pentru pace din istorie. Numele său se alătură pentru activitatea pacifistă celui de Gandhi, liderul pacifismului. Martin Luther King Jr. fiul lui Martin Luther King Sr. și al Albertăi Williams King, fratele mai mic al lui Willie Cristine și mai mare al mezinului Alfred Daniel Williams King, s-a înscris la vârsta de 15 ani la colegiul pentru cei de culoare și anume Morehouse College, formal, fără a fi urmat cursurile precedente. În anul 1948 își termină studiile de specialitate dorind să devină avocat; dar ca prin urmare, la sfatul tatălui său începe cursurile de teologie, inițial în Pennsylvania unde în anul 1951 ia bacalaureatul în teologie, ca apoi pe 5 Iunie 1955 să primească doctoratul în filozofie la universitatea din Boston. La 25 de ani devine preot într-unul dintre cele mai profunde orașe ale Sudamericii unde situația...

1 poezii, 0 proze

Zam Razvan FirescuZF

Zam Razvan Firescu

AutorAtelier

Absolvent al Facultatii de Stiinte politice, filosofie si stiinte al comunicarii, sectia Filosofie, Universitatea de Vest, Timisoara. Publicat articole si recenzii in diferite reviste. Pe cat pot, incerc sa intru in jocul nebunesc al cuvintelor. Dar cat imi reuseste, asta doar cei ce ma citesc pot spune. Sper sa aduc trairi in fiecare cu aceeasi intensitate cu care o face o substanta narcotica. Al dvs., Z.Razvan Firescu

3 poezii, 0 proze

Ludwig BörneLB

Ludwig Börne

AutorClasic

Ludwig Börne a fost un scriitor german politic și satirist de origine evreiască.După ce a studiat medicina la Berlin și Halle renunță la ea pentru a studia științele politice la Heidelberg și Giessen. A lucrat în jurnalism pentru ziare liberale Staatsristretto și Die Zeitschwingen. În 1918 s-a convertit la luteranism, schimbîndu-și numele din Lob Baruch în Ludwig Börne. După înterzicerea ziarului editat de el, die Wage, se retrage pentru o vreme din publicistică. Urmărind revoluția din 1830 din Franța, oarecum dezamăgit de ea, scrie o serie de strălucite scrisori satirice Briefe aus Paris. Mireasa din Paris este lucrarea lui Börne cea mai cunoșcută și un punct de cotitură pentru jurnalismul german. Acest lucru la propulsat ca unul dintre liderii mișcării Germania tînără. Moare la Paris în 1837. Operele sale sunt cunoșcută pentru stilul și vena lor satirică. A scris și o serie de poveștiri scurte și schițe. Este și autorul unor aforisme asupra realităților politice ale vremii. *****...

1 poezii, 0 proze

Lory CristeaLC

Lory Cristea

AutorAtelier

un produs al scolii romanesti de tampiti Licentiat in: Filosofie Stiinte Politice Studii Culturale Europene autor a patru volume de versuri cuprins in douasprezece antologii de poezie intre 2005 / 2009

1037 poezii, 0 proze

MM

Mihai Miro

AutorAtelier

11 iulie 1945 Mironeasa - Iași Facultatea de Științe Politice și Economice.

1014 poezii, 0 proze

PR

Petre-Sandor Raluca

AutorAtelier

Data nasterii: 16 februarie 1989 Studii: Facultatea de Stiinte Politice, sectia franceza, Unibuc Facultatea de Litere, Comunicare si relatii publice, Unibuc Publicatii: "Ecuatii de suflet"(2003) "Natura vie cu iluzii"(2005) poezie si proza in romana si franceza

8 poezii, 0 proze

TA

Tiepac Alexandru

AutorAtelier

Facultatea de Filosofie si Logica Universitatea Bucuresti Master in Filosofie Moral-Politica Profesor de filosofie, logica, psihologie, economie Poezi si texte publicate in Realitatea Damboviteana, Oglinda etc

16 poezii, 0 proze

LM

Luis Alberto Machado

AutorClasic

Eseist, filozof și politician, Luis ALberto Machado (1932 -2016) a creat în poezie un cosmos interior cu esență palpabilă. Artere fierbinți, ideile vieții curg prin versul liber al poeticii sale. Lumea se absoarbe din aer prin frunzișul unei crengi, prin peretele izolat de focul animic, prin transparență, în sfârșit, prin ceea ce vine din necunoscut. Doctor în drept și științe politice, Luis Alberto Machado a ăndeplinit diverse funcții publice reprezentative în parlamentul șu guvernul Venezuelei. Olga Lucila Carmona

0 poezii, 0 proze

GK

Genghis Khan

AutorClasic

Genghis Khan (1162-1227) a fost un lider militar și politician mongol care a fondat Imperiul Mongol, unul dintre cele mai mari imperii din istorie. Născut într-un trib mongol din nordul Asiei, Genghis Khan a început să unifice triburile mongole sub conducerea sa în anii 1206. A condus invazii victorioase în China, Persia și Europa de Est, extinzând puterea Imperiului Mongol până la granițele sale moderne. Genghis Khan a introdus un sistem administrativ eficient și a permis libertate religioasă, creând un mediu propice pentru comerț și dezvoltare culturală. El a murit în 1227 în timpul unei campanii militare în China. Moștenirea lui Genghis Khan include extinderea și consolidarea Imperiului Mongol, dar și reputația sa ca un lider temut și fără milă.

1 poezii, 0 proze

poliptic

de Cristina-Monica Moldoveanu

mai întâi privim și ne reculegem altarul mielului din Gand o capodoperă finisată printre cele care cerșesc dreptul la desăvârșire precum simfoniile neterminate printre cele nouă cercuri ale...

PoezieAtelier

Politica pasilor marunti

de Tudorel Glaman

Conduceam usor plictisit. In dreapta mea, pe "scaunul mortului" cum ar veni, se zgribulise o fiinta plapanda, ce scotea icnete abia auzite la fiecare curba de pe Transfagarasan. Din cand in cand mi...

ProzăAtelier

\"Politica literara taie si spanzura in Romania\"

de marleneanu catalin

- Ce a însemnat pentru Dvs., \"Cazul Paul Goma și care au fost repercursiunile suferite? Cazul \"Paul Goma-Viața Românească-antisemitism\", din 2005, la 15 ani de la Revoluție, sau lovitură de stat...

Atelier

Politicienilor, care refuză să asculte „glasul străzii“

de Niculae Stanescu

În țară, e fierbere mare Și ne trezește-o-ngrijorare: Dup-accidentul întâmplat Nu de mult, când a decedat Un polițist nevinovat, Și după dezastrul, mai mare De la „Colectiv“ în care Zeci de...

PoezieAtelier

Politichie de alcov...

de Cătălin Angelo Ioan

- Ce mai faci Mițo? - Ce mai faci Sițo? În „leaving-ul familiar” (așa cum îi spunea Mița), adică acea cameră de părăsire a tuturor convenționalismelor familiale, în acea zi, se întâlniseră două...

ProzăAtelier

politica vorbei

de pop romeo

Evanescent si simplu , derogari temporale cad gratii umbrelor serii lasate iertare paleative sure , roscate si brune ne mangaie peregrinarile livresti prin lumea criptica cu nume de ce-o fi oare...

PoezieAtelier

Politicoasa

de Gabriela Petrache

Te rog, te rog sa nu-mi dai dependenta de-a inorogilor fantasma de coame fluturind prin noapte, scuteste-ma de mustul din priviri, de leapsa pe furate, decit asa... mai bine abstinenta. Te rog, te...

PoezieAtelier

Politică Apolitică !?

de Radu Herinean

De-a lungul timpului, și sunt ceva ani de când www.poezie.ro a devenit casă pentru mulți internauți români, am stabilit susținut și impus o politică de publicare a textelor care elimina in primul...

ArticolAtelier

Politica de seară

de sanda deme

Am împarțit fix, în rate succesive consistența faptelor, atât pe linia verticală cât și pe cea orizontală, căutând acordul lor semnat pe baze rezolute. Doctore, alunec mereu în trecut și mor pe perna...

PoezieAtelier

Politice

de valeria tamas

Au uitat ce au promis Inainte de alegeri Traiesc ca in paradis Comitand faradelegeri. Vorbe goale Noi asteptam rezultate Ei ne tin numai prelegeri, Astea ne-au si fascinat Inainte de alegeri.

PoezieAtelier