Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"poate oameni"20447 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

Adriana HanganuAH

Adriana Hanganu

AutorAtelier

Crescuta in spiritul vremurilor tumultoase de dupa '90, am reusit sa ma mentin pe linia de plutire a bunului simt... cel putin asa sper. Iasul mi se pare a fi un oras al inspiratiilor si de aceea as dori sa incant cu putinul meu talent pe cel care are curiozitatea sa citeasca din ceea ce scriu. Nu-mi doresc decat sa pot sa bucur simturile unor oameni care poate ca uneori se regasesc printre randurile poeziilor mele.

21 poezii, 0 proze

CG

Cornelius Greising

AutorClasic

Un OM intre oameni. Un poet neincununat inca de laurii succesului pamintesc si pieritor...Poate o vor face generatiile viitoare cind il vor descoperi. Cind ii vor intelege mesajul.

1 poezii, 0 proze

PL

Parna I.Ioana Luminita

AutorAtelier

Cred ca nu eu sunt cea mai in masura sa vb despre mine ci ceea ce scriu.Poate nu merit ca fruntile unor oameni de seama sa se aplece asupra gandurilor mele dar spun ca statutul de fiinta umana imi da dreptul sa fiu ascultata.Daca o data nu am atras atentia asupra mea nu voi cere sub nici o forma sa fiu luata in seama a doua oara.Asadar...

1 poezii, 0 proze

DA

Dragus Andreea

AutorAtelier

M-am nascut in Cluj! Sunt produsul a doi oameni simpli, poate prea sensibili. Asadar, eu sunt de doua ori mai simpla si mai sensibila. Am absolvit Facultatea de Stiinta Mediului, cu rezultate mediocre. Nu m-am zbatut pentru rezultate fabuloase. Abia acum invat sa invat! Sper sa mor invatand...

2 poezii, 0 proze

Mihaela LicaML

Mihaela Lica

AutorAtelier

Nu-mi place sa vorbesc despre trecut. Poate din lasitate? Ma tem sa vorbesc despre ce am fost, ca nu cumva sa nu-mi mai pot opri lacrimile. Totusi... Am fost jurnalist militar si mi-am iubit meseria. Pro Patria m-a invatat sa traiesc, sa iubesc oamenii, sa-mi iubesc neamul si sa inteleg natura romaneasca. Cine poate crede cata puritate si dragoste de viata poarta uniforma de camuflaj? Am crezut in iubire si am plecat din tara. Am crezut ca iubirea nu are granite. Inca mai cred. Doar ca, de data asta, nu a fost pentru mine... Sunt din 2002 in Germania. Prea mult... Ce mai e de spus? Multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar, stiti... e adevarat: fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea. Ma voi intoarce. Pana atunci am sa fac tot posibilul sa contribui cumva la promovarea unei imagini pozitive pentru Romania in lume. Avem doar atatea minuni!

1 poezii, 0 proze

Stoian Elena DianaSD

Stoian Elena Diana

AutorAtelier

...actualmente sunt studenta in Iasi,la Facultatea de Medicina Vetertinara,anul IV.. Am ajuns pe acest site din dorinta de a cunoaste oameni a caror ganduri,idei,dorinte...sunt aratate tuturor,asa cum sunt de fapt,sau poate prin dorinta de afisare... Sper sa pot fi integrata,asa cum sunt,in aceast mic univers al cuvintelor... ...folosesc aceste puncte"..."pentru ca multi le folosesc,dar foarte putini incearca sa afle rostul lor... 20 august,1984/Tecuci

3 poezii, 0 proze

Apostu MihaelaAM

Apostu Mihaela

AutorAtelier

NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...

12 poezii, 0 proze

Gusa Monica ElenaGE

Gusa Monica Elena

AutorAtelier

M-am nascut intr-un mic orasel sudic,un colt de lume cu o vaga localizare pe harta pt majoritatea oamenilor. Totusi, nu pot vorbi despre acest oras precum locul copilariei mele. Am fost crescuta pana la 7 ani de catre bunici,la tara, si poate ca acesta a fost "pilonul" iubirii fata de tot ceea ce este natural, frumos, misterios, omenesc. Cel mai mult iubesc campul si marea. Imi dau senzatia de libertate, de pace, de fericire suprema... E ca si cand as intra in simbioza cu natura, ca si cand m-as uni cu ea... E senzatia aceea de apartenenta la ceva...Defapt, nu cumva noi apartinem naturii si nu invers?

16 poezii, 0 proze

Long VistianaLV

Long Vistiana

AutorAtelier

M-am nascut in Bucuresti si am ramas aici pana acum caci e si ceva care ma atrage la orasul acesta cam aglomerat si poluat... poate parcurile lui frumoase, agenda lui culturala, oamenii minunati din jurul meu si posibilitatea de a intalni multi altii din diverse domenii. Am absolvit aici facultatea de psihologie- m-a pasionat psihologia de cand am facut cunostinta cu ea, in liceu iar in prezent sunt in formare ca psihoterapeut in orientarea Gestalt. Meseria mea de baza este cea de parinte si sustin sus si tare ca este cea mai complexa meserie din lume. Am invatat enorm din ea si voi avea mereu de invatat.

21 poezii, 0 proze

poate oameni

de Dan Cristian Dumitrache

Suntem oameni pentru că așa ne-am născut, sau doar ne place să o credem? probabil am devenit pe parcurs, însă un lucru e sigur:am fost animale. o spun cu părere de rău,mulți încă mai suntem. veșminte...

PoezieAtelier

Acuarelă

de Simion Cozmescu

doi copii așteaptă pe treptele unei alimentare ploaia să înmoaie această după-masă scorojită poate oamenii ieșind vor privi la cer apoi la ei băiatul și fata măsoară timpul în ambalaje de chipsuri pe...

PoezieAtelier

un vis

de Daniela Bîrzu

și dintr-odată ne amintim cum oamenii dorm singuri acasă. cineva a uitat să îi învelească. acum sunt bolnavi iar în mintea lor s-a îngropat o turmă de cerbi care cândva au păscut liniștiți , într-o...

PoezieAtelier

crucea roșie

de Dely Cristian Marian

știi am naufragiat pe urmele botezului toate înghițiturile de pământ au gust de insulă anonimă și cerul e tot apă deși mai sângerie poate oamenii care și-au vărsat identitățile bolnăvicioase așteptau...

Atelier

indivizibilitate

de Alexandru Gheție

am închis cartea la pagina 73 până mâine uit până luni o să-mi fie frică de ace dimineața mă lovesc de 1. pereți 2. lumină afară - afișe sau poate oameni lipiți de orizont autobuzul e plin cu flori...

PoezieAtelier

în gol

de Mariana Aurelia Gunță

deschizi o carte ca să-ți mai toci din blocaj după vreo două rânduri te întorci la tine mergi în gol pe o bicicletă te imaginezi îmbrățișând oameni oameni pe care nu i-ai văzut demult poate oameni...

PoezieAtelier

femeie de unică folosință

de Mâncu Gabriela

am schimbat multe case le-am pus perdele să le feresc de ochi curioși le-am vopsit în culori potrivite le-am mânjit pereții cu viață dar niciunde n-am fost acasă mi-e frică poate că n-o să găsesc...

PoezieAtelier

Scrisoare din \"tabăra de Ajun\"

de Jianu Liviu-Florian

SCRISOARE DIN TABÃRA DE AJUN Dragă mamă și tată, Aici este atât de bine. Deși copiii la 4 luni , ca mine, nu recunosc oamenii din preajmă, simt doar ființa mamei, cum o simt, nu știe nimeni, este o...

ProzăAtelier

liber

de paunescu ionut

liber sunt unii care uneori au probat pistolul pe un scriitor ca marin preda. sunt alții care au probat pușca pe alt personaj celebru. mai sunt și alții care au testat mitraliera pe oameni la...

PoezieAtelier

Duci, ce duci și unde ești...

de Iulia Elize

Sub stele sunt numai o fată obișnuită Risc să mă pierd pe lângă băncile unde îndrăgostiții stau numai cinci minute Ei au brațe și eu am brațe și atunci ce diferență să existe Între oameni Dacă bluza...

PoezieAtelier