"pielita de langa unghii" – 358 rezultate
0.02 secundeMeilisearchflorin stanica
M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge într-o poziție socială care-mi va interzice să pun mâna pe vaselină, ulei de motor sau orice altceva în afară de cărțile de specialitate ce devin antice imediat ce au fost citite. cu pasiune și multă bucurie din partea unui oarecare care se pricepe la multe, însă nu pricepe orice și... care în același timp nu uită chiar dacă este nevoit să ierte. Cel mai eficient într-u iertare este însăși uitarea.
1 poezii, 0 proze
pielita de langa unghii
de Madalina STATE
lucrurile se încrustează în locurile cele mai comune după cum și revelațiile până nu mai știm cum/ când își capătă contururile apoi ne aplecăm umili în fața întrebării:de câte ori se întâmplă un...
Fără cuvinte
de Valentin Busuioc
azi m-am trezit devreme cu o mare durere de cap toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte niciodată pe-acelaşi sau unul asemănător deoarece...
am decojit fructul pasiunii în fața ta
de Laichici Violeta Daniela
Unghiile mele au decojit fructul pasiunii în fața ta pe masa jertfei era undeva crescut în partea mea de tărâm mereu caldă și binevoitoare apoi iertată am început să mușc din tine timpul trecea pe...
Rochia de moar
de George Călinescu
Ca de-obicei, aseară, trag ancora. Odaia Rămâne ca o punte îngustă, în văpaia A douăzeci și patru de brațe de cleștar, Închipuind sub grindă sistemul planetar. În fuste verzi de-atlaz, se stăpânesc...
starea de a fi
de ștefan ciobanu
centrul orașului este tot un deșert numai că firele de nisip au forme de oameni mă plimb noaptea pe străzile moi și nimic mai mult am impresia că sunt un copil și țin de mână un părinte foarte înalt...
Locțiitor
de Maria Zirra
Parca îti ascunzi liniile Printre coltii mei întrerupti Esti patura mea portocalie Ma acoperi cu piele si fâsii vinetii Îmi musti limba Si atunci vorbesc în soapta Sau chiar, tacticos tac. Ai...
Coji
de Maria Zirra
Parcă îți ascunzi liniile Printre colții mei întrerupți Ești pătura mea portocalie Mă acoperi cu piele și fâșii vineții Îmi muști limba Și atunci vorbesc în șoaptă Sau chiar, tacticos tac. Ai...
Întâlnire cu Yalchin II
de Serban Stanescu
Astăzi, am fost din nou la Castel. Îmi e greu să spun ce mă atrage acolo. Copil fiind, când citeam literatură SF, mă identificam aproape cu toate situațiile. Mai târziu, scenele se compuneau pe...
Mama Saly ieri-azi (1)
de Dragoș Vișan
Maică-mea avea un gând: să ajungă cea mai mare asistentă de prin târg. Tulcea avea aproape o sută de mii de locuitori. Și dintre aceștia mulți sufereau. Și înainte, și după revoluția-lovitură, ce-o...
jurnal 35/1
de viorel gongu
Ioana se foia lângă mine în vestuța ei de fulgi. A ținut neapărat să ne îmbrăcăm la fel. Adesea oamenii ne consideră gemene, amândouă purtăm părul lung și despletit. Priveam norii de sub noi,...
printre strigăte
de Răzvan George Mirică
mă opresc lângă o galerie chipuri claustrofobe în portrete și un pictor care îngroașă ultimele linii veșnice puțin mai încolo un cerșetor ateu scuipă niște cuvinte biblice o balerină în scaun cu...
yahoo singles
de emilian valeriu pal
prietene acest drum se apropie de sfârșit ai crede că totul e la vedere dar trebuie să fii atent la semne trebuie doar să vezi dincolo de aceste zile cu scări de bloc împodobite cu flori și baloane...
Unei femei anume dintr-un oarecare prezent
de Marius Marian Șolea
Unei femei anume dintr-un oarecare prezent De la fosta cantină până la angrouri, fragilă ca un gând bun, ea îmi străbate privirea și parcă s-a întins din mers pe ochi. nu-i închid să n-o lovesc,...
În rai se poartă blugi
de Dobrescu Petrisor Elvis
Sărutul franțuzesc O parte din amintirile ce și-au făcut loc în scorburile minții mele sunt legate de garsoniera confort I de lângă faimosul restaurant Șatra pe care mama o cumpărase după ce...
zarzărul
de Ioan Postolache-Doljești
eram mic şi el era uriaş. când aburea arătura grădinii în soarele primăverii tare-mi sfârâiau tălpile să umblu desculţ dar mama îmi spunea că nu până la înflorirea zarzărului şi eu stăteam cu ochii...
Avodlom, țara liliecilor
de Dragoș Vișan
13-18 iulie 2009 Avodlom, țara liliecilor Michael Jackson I Speohumanoidul Ochii mei s-au însângerat. A fost afectată retina. Lumina le pipăie catafalcul. Mai întâi cel drept, apoi cel stâng s-au...
Septembrie, te porți exploziv, ca Puck!
de Dragoș Vișan
Þi-am zis, Tudorele, câte nu ți-am zis. Þi-alegi și tu, precum septembrie, un vârtej, iei cuvintele ieșite din mâini, țărână, frunze, pene, hârtii și te preschimbi în Puck vrăjitor. Dintr-o dată te...
Crizanteme
de Adriana Marilena Stroilescu
bucăți de oase marmură într-un templu al nimănui casant sună toamna împrăștiind degresiv sunete colorate în cădere la margini de cer arămiu spinările încovoiate ale norilor vântul mătura frunze cu...
Foișorul cu vise - IX -
de Emil Iliescu
Nici nu știu când s-au furișat orele amiezii ca niște dantele de albastru și cenușiu pe lângă zidurile sfărâmate ale casei Fabiolei. Simt că îmi voi pierde de tot puterile, căci n-am mâncat nimic de...
