Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"pe smoala rece, pașii mei desenează sălcii"22198 rezultate

0.06 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

FL

FLORIN LEAHU

AutorAtelier

M-am nascut pe 12 iulie 1985.Dar asta sigur nu va intereseaza :) Am urmat scoala primara in perioada 1992-2000 la Sc. Gn. 117 din Bucuresti, iar liceul in perioada 2000-2004 la COLEGIUL NATIONAL "GH. AIRINEI" din Bucuresti, mai cunoscut sub titulatura de PTTR. Acum sunt, nu intamplator, student in anul II la Litere tot in bucuresti, bineinteles. Cele mai importante momente din viata mea (si bune si rele!) au fost reusita de a lua premiul I la olimpiada de limba romana, faza pe municipiu, pe cand eram in clasa a IV-a, si moartea mamei mele cu un an mai devreme pe cand eram doar in clasa a III-a. in rest nu sunt prea multe de spus despre mine: imi place sahul, muzica, volei-ul si, bineinteles, poezia. Sunt un romantic incurabil si viitoarele mele poezii de pe acest site vor dovedi din plin acest lucru.

29 poezii, 0 proze

FP

Florescu Paul

AutorAtelier

M-am nascut in anul 2000 pe data de 3 Iulie, o zi binecuvantata de Dumnezeu pentru familia mea.Am crescut in sanul familiei fiind familarizat de mic cu cartile si creatiile literare.Pana in prezentt am obtinut doua premii.Premiul I la concursul international ,,Armonia naturii' in clasa a III-a.Iar in clasa a VII-a am luat premul I pe scoala la concursul ,,Sarbatoarea martisorului' cu eseul ,,Sunt firul de matase alba'. Am fost publicat in doua reviste.In revista,,Academia celor mici' si in cea a cenaclului literar din care fac parte Mai aproape de cuvant.

1 poezii, 0 proze

Ana VirlanAV

Ana Virlan

AutorAtelier

1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...

4 poezii, 0 proze

Monahia Parascheva AvădaneiMA

Monahia Parascheva Avădanei

AutorClasic

Monahie la Mănăstirea Diaconești Suflet de copil este o farâma de frumos din cartea deschisa a copilariei. Într-o vreme în care necuviinta, necredinta, violenta devin din ce în ce mai mult îndreptar de viata pentru cei mici, cartea de fata îsi propune sa scoata la iveala samânta de bine si frumos sadita din prunccie în sufletul fiecaruia dintre noi. Este o carte în care cei de azi se întâlnesc cu cei de ieri, mostenind comori de-nvataminte pe care numai scoala vietii ti le poate agonisi. Suflet de crin" este cantecul duios al copilariei nevinovate. Povestirile adunate in acest volum sunt scene neobisnuite, daca nu chiar bizare pentru lumea secularizata de astazi, in care nevinovatia, simplitatea si cuviinta sunt inlaturate brutal de pervertire si indrazneala. Fericiti copiii care, in aceste vremuri de apostazie, vor mai fi crescuti in dragoste de Biserica si Neam, la umbra Sfintilor si Martirilor nostri... Sta in puterea voastra, parinti, sa nu devina cantecul copilariei nevinovate un...

9 poezii, 0 proze

Ivan Andra MarinaIM

Ivan Andra Marina

AutorAtelier

nascuta pe 14 feb 1990 1997-2000- Scoala generala Nr 1 Navodari 2000-2005- Scoala generala Nr 3 Medgidia 2005-2009- Liceul Teoretic "Nicolae Balcescu" Medgidia 2 volume de poezii: - "Ori, ori"-2007 - "Dogmatica maturarii sufletului"-2009

1 poezii, 0 proze

Mangu FlorinMF

Mangu Florin

AutorAtelier

Născut pe 2 decembrie 1983. Scoala primară, gimnazială în Brașov. Absolvent al liceului N Titulescu, profil mate-info, Brașov. Student la Teologie-Litere, anul 3.

1 poezii, 0 proze

MA

Mercas Diana Ana

AutorAtelier

Nascuta pe 17 iulie 1990 in Galati Urmat clasa intai la o scoala din Pascani In 1998 mutat in Iasi un am urmat clasele 2-4 la o scoala particulara, Euroed In clasa a5-a am intrat la lic.th."V.Alecsandri" Am intocmit articole pentru revista clasei, respectiv pentru revista scolii.

2 poezii, 0 proze

Szasz TeodoraST

Szasz Teodora

AutorAtelier

Nascuta pe 3 martie 1988. Școala primară o face la Colegiul National "Petru Rareș"-Beclean, cea gimnazială la Scoala Generala "Liviu Rebreanu"-Beclean, iar liceul la Liceul Teoretic "Avram Iancu"-Cluj. Debuteaza la revista "NOI", revista aparținând Liceului Teoretic "Avram Iancu"-Cluj si care în ultimii ani a luat locul I pe țara în topul revistelor liceelor. Colaborator la revistele "Oglinda literara" si "Arcada" Adresa de e-mail (pentru mai multe informații): teodora.szasz@gmail.com

48 poezii, 0 proze

neacsu gigelNG

neacsu gigel

AutorAtelier

Nascut pe 05.02.1984 in localitatea Topalu am urmat scoala generala cu clasele I - VIII din localitatea omonima in perioada 1990 - 1998.Am absolvit Liceul Industrial Energetic din orasul Cernavoda in perioada 1998-2002 in care sunt domiciliat si in prezent.

5 poezii, 0 proze

pe smoala rece, pașii mei desenează sălcii

de Negru Valentina

bătrânul mă înfășoară greoi întrun ziar găurit, cu urme de ulei ascunsă în buzunar respir încet vin doi de-l trag de șapca din piei de oi, îl filmează, râd se hlizesc și trecătorii din gura-i galbenă...

Atelier

U

de Manea Ionut N.

Cap. 12. Primul Nume Încă nu aveam un nume, în afara de unul comun. Eram cel mai liniștit călugăr al abației. Calmul meu era inuman și iritant. În după amiaza zilei de opt maestrul Hon ne chinuia cu...

ProzăAtelier

Broscuța cu un ochi albastru

de tincuta horonceanu bernevic

La lucru manual, azi, am învățat să fac broscuțe de hârtie. Sunt foarte ușor de făcut și eu le fac cel mai repede. Le desenez ochi albaștri și, când le apăs, ele țopăie. Sunt bucuroasă. Colegii mei...

ProzăAtelier

Jocul Anotimpurilor-Toamna

de Miu Sever

Toamna era semn de cumințenie. Un soare blând, puțin trist, zâmbea unei amintiri... Tabla acoperișurilor nu mai frigea, sub pași, pământul devenise blajin... Apoi, ca un copil râzgâiat, ce-și da...

ProzăAtelier

suflet nealocat

de Mihaela Maxim

…XxßöäP660 - Alo, centrala? - Bip, bip, bip…Ați accesat un suflet nealocat! Priveam înciudată mufa cu cincisprezece picioare, infiltrându-se în peretele care ascundea tăcut, un noian de cabluri...

ProzăAtelier

Cu inboxul la vedere

de Dan Norea

Dragă Ina, mă doare sufletul. Mi-am vândut mașina de serviciu, o Lagună care, la vremea ei, era cât se poate de dotată, modernă, elegantă... Aș mai fi păstrat-o câțiva ani, dar n-am avut niciun...

Atelier

e ceață în piața victoriei

de Andrei Gheorghe

e ceață în piața victoriei orașul era liniștit și târziu pe șine de tramvai morții se retrăgeau la depouri zdrăngănindu-și tablele de la marginea încăperii piața victoriei se învăluia în ceață ca o...

PoezieAtelier

Un caiet pentru Ioana

de Radu Tudor Ciornei

Dragii mei am sa imi incep editorialul cu rugamintea de a citi rindurile de mai jos. Rinduri care reproduc un articol din Ziarul de Iasi aparut in 13 septembrie 2003.Rinduri care le-am citit pe 14...

ArticolAtelier

Secretele din Blue Ridge

de Bianca

cap I -Donna- Jenny se trezi in toiul noptii si murmura,inca pierduta in vise: -Apa... Porni pe coridorul intunescos si clipea obosita.Din bucatarie se auzeau picaturi de apa cazand. -La naiba!sopti...

ProzăAtelier

Cine ne va dovedi că El este Dumnezeu?

de Velimirovici Nicolae

Cine ne va dovedi că El este Dumnezeu? Cel dorit a venit, și va veni din nou, și totuși voi întrebați: “Cine ne va dovedi că El este Dumnezeu?” Eu vă voi întreba, frații mei sumbri, iar voi să...

Clasic