"pasajul" – 1464 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGhinea Nouras Cristian
Cristian Ghinea s-a născut la Lugoj, în 16 decembrie 1962. Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, în 1987. Din luna mai 1992, devine redactor de televiziune, iar apoi trece în presa scrisă. Redactor-șef al săptămânalului "Redeșteptarea" Lugoj din mai 1998 până in ianuarie 2004. În prezent, își continuă activitatea în presa scrisă (www.redesteptarea.ro), precum și cea de realizator de emisiuni la Tele Europa Nova. Este coordonator al paginii culturale a "Redeșteptării" și realizator al emisiunilor culturale "Paranteze deschise" si "Arte". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 5 iunie 2007 Premiul pentru critică, istorie literară și eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, pentru volumul "Pasajul discret", Editura "Anthropos" Timișoara, 2011 (editor: Lucian Alexiu) Laureat al Premiului național de jurnalistică pe anul 2005 oferit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); în anul 2004, la Timișoara, a primit Premiul "VIP în Banat"...
158 poezii, 0 proze
Teodor Dume
Teodor Dume,jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrățirea" din Oradea, al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din București. A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREȚII din Oradea, care a funcționat pe lângă Casa Științei și Tehnice a tineretului. În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Județean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrățirea Oradea, pe care l-a înființat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de...
1112 poezii, 0 proze
ionascu mirela
traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...
1 poezii, 0 proze
pasajul
de nicolae silade
cică se face ziuă zice unul dar ziuă nu e dacă nu vezi pe unde mergi dacă nu vezi încotro dacă nu îți aduci aminte când ai pornit la drum și cum ai ajuns aici la pasajul ăsta pe care trebuie să urci...
pasajul universității, șobolanii și cărțile
de Vasile Munteanu
azi l-am cumpărat pe Labiș pe o votcă aștepta-ntr-un raft printre străini ochii lui înfulgerați de gheață-mi răscoleau sprânceana cu lumini stupii morții strâng această miere - trântore să fie...
Pagina unei atingeri emoționale din pasajul pietonal al Jurnalului lui Arcibald
de Adrian Firica
„Nomen est omen”, așa că sper că-ți va deveni familiară expresia „gen”, devenită mai importantă decât mișcările necesare respirației, mi-a spus Arcibald – o, da, da (i-am răspuns!), numai că asta-i o...
Batran
de Parfenie Iliieas
În pasajul din piața Un orb cânta o melodie Și se zbătea Dunărea Prin frig,mizerie și murdărie... Orbul cânta cu vocea-i ragușitâ. Mulțimea trecea Tristâ, grăbită. Degetele lui inroșite de ger...
solstițiu
de ștefan ciobanu
în pasajul de la universitate am trecut pe lângă o fată care stătea cu spatele la mine și am vrut să îi sărut ceafa în care parcă îi strălucea un luceafăr printre zulufi într-un fel chiar i-am...
Calu
de Nicolae Diaconescu
Calu Afișe lipite pe zidurile din Pasajul Universității, fel de fel ! M-am înghesuit printre ceilalți oameni să văd ce scrie. Am zâmbit ușor. „Știați că în Parcul Libertății un câine vizitează zilnic...
Blues de guler alb(astru) [2]
de Realdo Tokacs
L-am lăsat pe Realdo în pasajul de la Unirea, cu căștile în urechi și cu Bono strigând în ele: Hello, hello / We’re at a place called Vertigo.. Merge încet cu mulțimea turbionară, pe lângă zidul...
drăcea
de Claudia Minela Petre
Cristina urca scările alunecoase ale pasajului de la Bucur Obor. Oamenii treceau pe lângă ea valvârtej încărcați- fie cu brazi încorsetați de sfoară, fie cu sacoșe pline de cumpărături- pentru...
Aer
de alice drogoreanu
ăsta nu e amor civilizat răsturnat pe sofa pasând sunete cu ochii pe pasajul de vizavi unde se revarsă florile de-o zi de-o răsuflare întretăiată peste penumbra din noi lumina nu se feliază în...
11 pași în ianuarie
de Vasile Munteanu
nori limpezi îngerii vinovați își tund părul iarna tăcută își țese covorul sau încă se-aud primii pași copacii se zbat a claviatură pasajul acesta răzbate la pol acolo pe cer e un copil gol ce-nvață...
fii de partea îngerilor. fii o prismă. fii fericit.
de Dacian Constantin
\"în afară de acel dialog la distanță când te rugam să vii la piața moghioroș la pasajul lujerului trebuia să ies la 5.30 să te aștept nu îți spuneam nimic și sigur nu credeai impresia asta bun o...
Sculptură din sare
de Ciobotaru Cristi
Gust din curgerea zilelor câte puțin din luna consemnată în adăpostul trecătorilor pașii pe nisipul fierbinte semne de lumină drumul prin pasajul momentelor spre o nouă sculptură din sarea valurilor...
Piază-rea
de Gabriel-Vincențiu Mălăescu
Piază-reaua picăturii de ploaie prevestește prezența polivalentă a păcii plenar părăsite. Pasajul perpendicular pe podeaua pântecului pământului parcurge prin piele, participând în patria pietrei la...
Tango
de Alina Babcinetchi
esenţă nemanifestată sunteţi blocat și aveţi adaosuri/ coniacul rămâne coniac când numele-i transformat în divin/ ecranele albe ne petrec prin liniștea din pasajul învierii iar noi contemplăm...
intre timp venise primavara
de Ion Nimerencu
noaptea a cazut deodata pe strazile capitalei am vrut s-o ridic dar trupul ei incomensurabil se incolacise printre blocurile stravezii printre copaci si stalpi de electricitate printre monumente de...
călăuza în stil matrix
de Monica - Nicoleta Făgețean
pe scara de incendiu femeia repeta figurile din matrix spațiul virtual se mutase în prezent în zonă totul depinde de noi straiul picăturii e călăuza nimic din ce s-a asprit nu poate trece se...
Mai sarac decat prevede legea...
de Popescu Ovidiu
De cate ori am fost intr-o zona \"de interes public\" gen targ de carte, de daruri, o intersectie mare in bucuresti, sau... de ce nu? tocmai pasajul de la universitatii? Locul unde subteranul se...
