"omerta" – 1421 rezultate
0.01 secundeMeilisearchNicolae Neagu
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU Găești, 20 iunie, 2009. Ne-am strâns de dimineață, la casa cu nr. 7 de pe strada Șerban Cioculescu, unde era depus cadavrul lui Nicolae Neagu, înaintea înmormântării, care a avut loc la ora 12 în Cimitirul Eroilor de pe Strada Nicolae Bălcescu. Poetul a fost înmormântat lângă soția sa, Ana-Reli. Mai degrabă discret, apăruseră la vreo zece coroane din partea unor organizații și persoane precum Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Cenaclul literar al Medicilor, Laura și Lucian Blaga. Convoiul de la Casa Poetului, pe șoseaua București-Pitești, cu opriri și aruncări de monede, a excelat și el prin discreție, dacă nu autocenzurată stupefacție și mocnită revoltă. După slujba religioasă și discursul preotului, subsemnatul (rupând involuntar vreo omerta?) a citit câteva pasaje din opera scriitorului: “(- Ce este viața? întrebă îngerul. - Un răspuns puchinos, ticălos, păgubos, dar frumos între două tăceri, răspunde Oarecarele. - Atât? - Păi, nu-i de-ajuns?)...
1 poezii, 0 proze
Cristian Simionescu
Născut la 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, ca fiu al învățătorilor Ion și Profira Simionescu. După absolvirea școlii primare în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Național din Iași, cu excepția ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul “Aurel Vlaicu” din București. Tatăl său a participat la Campania din Est ( 1941 – 1944 ) și a fost deținut politic ( din 1950 ) la Pitești și Aiud. Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultății de Filologie ale Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1966, când și-a susținut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”. A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de către cenzură. La “Cronica” ieșeană a colaborat cu cronici de artă plastică, la “Oferta” cu cronici de cultură la rubrica Forme de relief subiective. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1983. Volume publicate: "Tabu" ( Editura Cartea Românească, 1970 ); "Vicleniile oceanului" ( Editura Cartea românească 1980 );...
8 poezii, 0 proze
omerta
de Laurențiu Belizan
există un prag de unde iubirea nu mai este un joc ci o dureroasă metamorfoză privit de la ultimul etaj orașul pare o comedie dintr-un bâlci al deșertăciunilor trupurile noastre urcând unul prin...
Angela Furtuna in dialog cu Mihail Galatanu---\"In lumea literara functioneaza omerta\"
de angela furtuna
Angela Furtună în dialog cu Mihail Gălățanu ÎN LUMEA LITERARÃ FUNCÞIONEAZÃ OMERTA „Niciodată cuvintele nu m-au ascultat ca în viața asta” Stimate Domnule Mihail Gălățanu, ati fost absorbit cu...
Hoții! Hoții!
de Mihai Miro
Văd c-ai depășit firescu' Și ai încălcat omerta, Unde-ai fost, Traian Băsescu, Când a numărat Roberta?
Holomer
de Veronica Văleanu
la început a fost om-arta, editio princeps - totul e uman și totul poate deveni artă - fiindcă nu exista consum o natură în alt câmp de vizibilitate rămăsese însă să crească în tăcere copacul cu...
autodenunț
de Goea Maria Daniela
moscova nu crede în lacrimi berlinul nu crede în cuptoare parisul nu crede în ghilotine amsterdamul nu crede în felinare londra nu crede în brexit zurichul nu crede în bani viena nu crede în roată...
Din nou parlamentarii
de Constantin Iurascu Tataia
Despre parlamentari Ei sunt guralivi, patroni prosperi Și chiar foarte harnici la cuvânt; Dar la declarații de averi Obstinați ei tac, parcă-s mormânt! Est modus in rebus Căsătoriții, evident, Vădesc...
cianopsie
de Valeriu Mititelu
efemeridă într-un târg al tristeților mi-a fost furat curajul de a privi în ochi oamenii sunt demoni cu aureolele zaharisite în coarne rostogoliți ineluctabil de câte o întâmplare în travesti. ieri...
Mafia de la Cluj!
de Laurentiu Ghita
Noi tendințe în Cosa Nostra Máfia, în mod dramatic, Se transformă democratic: Corleone, caz concret, E ales prin vot secret! Competiție Máfia n-o s-o jignesc Dacă-mi spun părerea mea: Statul nostru...
Cluj-Napoca 2010
de Chitul Grigore
Tema: ” Mafia și Democrația ” Propunere legislativă Ar trebui ca în această țară, Un ecuson să poarte-aleșii toți, Să poți vedea-ntr-un fel că se separă Paralmentarii – clar – de... mafioți!...
"Rapsodii" de primăvară
de sophia elisa coreli
A trecut întâi o boare Chiar la capăt de mandat, DNA, în fuga mare Se pusese pe-arestat! Cu acorduri lungi de liră, Coldea i-a interceptat Cum bugetul îl ciordiră Și-au scos țara la mezat! Un salcâm...
învins de sistem
de Macovei Costel
nu credeam că voi ajunge să îi dau chiar lui dreptate, dar da oamenii slabi sunt necesari pentru a dovedi tăria sistemului când a fost să mă nasc totul a decurs normal, în mod pașnic cerul a fost...
Despărțire
de dumitrescu claudiu stefan
femeie cu polei de aur, femeie cu polei de-argint; nu mai pot fi; părea că sânt deși că Fane doarme- alături de când sânt argintul nu e de dat pe-un lucru sfânt... (ca tata...). dar aurul ne-o...
TANDA ȘI MANDA
de Gheorghe Oncioiu
Motto: Vă salut cu frenezie, Bâțâind din pălărie. S-adună Tanda cu Manda, Să combată propaganda; Să declare fiecare Tot, pe inimă, ce are. Tanda, -n general, îi spune Cum, pe ea, o indispune Când...
Noroi bun!
de serban georgescu
Îmi imaginez Judecata de Apoi ca pe orice altceva în afara unui test de perspicacitate. În copilărie – euforia pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă. Pregătești parcă intrarea într-o altă lume,...
Inflația permanentă
de Cucu Constantin
Unul din fenomenele cu care omul modern se întâlnește într-una, ca vaca cu mulgătoarea, este tendința permanentă a prețurilor de a crește. Noi ca români nu am prea fost atinși de această realitate în...
ofertă specială
de elis ioan
facem alei prin inimile noastre. zăpada nu ne acoperă. e mai simplu așa. am mâinile degerate. când ninge sunt un om de zăpadă prin care tu îți croiești drum. inima mea e un fulg drumuri paralele....
oferta promotionala
de nimeni
Iti mai aduci aminte cum ma priveai si-mi spuneai \"copil\"?! Apoi ma sarutai pe frunte...taceai...aveam timp. Am stat o ora intreaga sa privim o frunza atarnata de un fir dintr-o panza de paianjen....
ofertă de serviciu
de dumitru cioaca-genuneanu
pentru soț traducătoare angajez, vorbind curent engleza, insă nu are nici urmă de alt talent
