"odiseea după cernobîl" – 457 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIsip André
Sunt nàscut în orasul Sângeorz-Bài, în România. Am plecat din tarà în 1982 din motive politice. Dupà o odisee de câteva luni de zile am ajuns în Franta, unde dealtfel locuiesc si-n ziua de azi. Scriu literaturà în limba românà de treizeci de ani. Am publicat în presa de specialitate, volum etc. Và trimit un text mai cu seamà ca sà am pàrerea dumneavoastrà asupra calitàtii scrisului meu, a nivelului literar la care am ajuns. Dacà îl gàsiti suficient de bun sà fie publicat, nu am nimic împotrivà. Sunt de acord de asemeni sà particip la concursuri organizate de dumneavoastrà sau altcineva.
2 poezii, 0 proze
Pericle Martinescu
Pericle Martinescu (n. 11 februarie 1911, d. 24 decembrie 2005) a fost un scriitor, traducător și jurnalist român. Biografie S-a născut într-o familie de țărani din comuna Viișoara, județul Constanța. A urmat cursurile liceului \"Mircea cel Bătrân\" din Constanța și ale Facultății de litere și filozofie din București (licența în filozofie). A debutat încă de pe băncile liceului, primele încercări apărându-i în \"Gazeta Transilvaniei\". Ca student a colaborat la \"Vremea\", \"România Literară\", \"Universul literar\", \"Revista Fundațiilor Regale\", \"Viața literară\", \"Meșterul Manole\" și \"Dacia Rediviva\". Debutul în volum s-a produs în anul 1936, cu romanul \"Adolescenții din Brașov\" (carte reeditată în 1991). Publicații Sunt frate cu un fir de iarbă\" (Prozopoeme), 1941 Costache Negri, (monografie), 1966 Retroproiecții literare, (eseuri,) 1973 Umbre pe pânza vremii, (amintiri), 1985 Excursie în Ciclade, (memorial de călătorie), 1996 Odiseea editării „Poeziilor” lui Eminescu în...
1 poezii, 0 proze
Homer
Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia ("Războiul dintre broască și șoarece" Βατραχομυομαχία) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine. Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii...
0 poezii, 0 proze
odiseea după cernobîl
de Cătălin Al DOAMNEI
orice stază a șamanilor ar trebui să aducă liniștea muzicii și a florii de lotus dacă nu ai murit cum ți s-a pregătit odiseea după cernobîl invoci melancolia îngerului pedepsitor o pace martirică ți...
Odiseea terestră. Despărțirea lui Ulyse de Circe
de Ionescu Miki-Dan
Odiseea terestră. Despărțirea lui Ulyse de Circe (după Ovidiu) Calea farmecelor este veche. E plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice, însă cu mine ghid al cugetului tău, umbra nu va mai fi...
Odiseea reloaded
de Iustina Daniela Cucu
Pașii febrili își caută urmele /Răsărind din nisipul istoriei./Secunde-nghețate la prețul iubirii/Își cearta-orele/-ntârziate-n furtună/invocand speriate/ traficul fantomatic/ din Lună. Coșmaruri...
Odiseea
de Marcu Costel Claudiu
Fiecare are odiseea lui. Unul mai neinsemnata decat altul. A mea e tare neplacuta. Sa navighezi sau mai bine spus sa ratacesti singur pe o mare de lacrimi, ale carei intinderi sunt egale cu ale...
odiseea unor oglinzi din largul străzii
de Paul Gorban
bărbați și femei au ieșit în stradă să deșire liniștea unor oglinzi întemnițate în trupurile lor în această zi se vor distruge în numele dragostei râurile peste care ca niște fețe smerite stau...
Odiseea pieselor albe si negre
de Dan Norea
Inspirate de dialoguri succesive cu Valeriu Cercel, Vasile Ilin si Doina Wurm, carora le mulțumesc pe această cale D2 – d4 Gambitul damei a-nceput. Regina astfel joaca samba Cochetă, arătându-și...
Iliada și Odiseea pentru grăbiți și întârziați
de Adrian Onicescu
Iliada , opera atribuită grecului Homer, debutează cu zguduitoarea dilemă a alegerii între frumusețe și înțelepciune. După câte se pare, grecii știau că amândouă nu pot coexista în același timp și în...
Odiseea spațială traco-getă
de Sorin Stoica
Anul 2432, toamna. De la baza de lansări intergalactice "Shit Sky" a Centrului Spațial Pătârlagele e programată să plece azi în Cosmos o rachetă istorică în analele cuceririlor mărețe ale omenirii:...
Pastel
de Chitul Grigore
parodie după Pastel de Tudor Mușatescu Soţul beat ajunge-acasă bâjbâind în noapte-adâncă, Ochii mari îi are roşii, ca un orator isteric, Luna-i luminează poarta neclintită ca o stâncă, Vântul îi...
Odisee zburată
de Laura Danaila
Odiseea sa începea pe un fir de ață- Albă, pentru cei interesați- Nu avea sex, nici identitate Pur și simplu era Zborul său pur îl ducea peste Mări și țări Deasupra dealurilor, munților, câmpiilor,...
Ușor apare noaptea
de Rodica Lupu
Odată cu căderea amurgului peste zarea inocentă, Obosită după ritualul parcurs de odiseea astrului Solar, își ascunde azurul veșmântului într-o manta De un acajuu sângeriu, atingând aripile apogeului...
bucuria de a fi
de Daniela Luminita Teleoaca
sunt fericită cel puțin deocamdată în după-amiaza asta gândurile mele s-au așezat armonios ca-ntr-o matcă cuminți și sfioase ca pentru spectacol așteaptă să-mi vadă proxima reprezentație nu știu că...
O scurtă Odisee
de Takashi Arima
Muză, mai povestește-mi despre bărbatul mult iscusit care, după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, a rătăcit vreme îndelungată prin cetățile multor neamuri și le-a iscodit obiceiurile. Cântul I...
Literatura si turnul de fildes al istoricilor
de Petre Anghel
Istoriile și dicționarele de literatură apărute după 1989 preiau, în linii mari, scara de valori impusă de propaganda de partid sau de grupurile literare de orientare din jurul revistei „România...
Păpădia
de Daniela Luminita Teleoaca
Mă trezisem, după toate probabilitățile, altfel. Era ca și cum ceva miraculos de blând se petrecuse pe fieful nopții mai niciodată trecute la „cei mai buni prieteni”, ... nici măcar sfetnici. Mă...
Eu, la feminin (7)
de Magdalena Vaida
Iubirea adulteră dintre Ares și Afrodita, descrisă de Homer în „Odiseea”, este unul din marile „scandaluri” ale mitologiei grecești. Povestea este binecunoscută: Hefaistos, soțul Afroditei,...
Alfa. Beta. Gamma.
de Bogdan Nicolae Groza
Alfa și Omega. Noapte și zi. Foc și apă. Spațiu și timp. Alfa. Orbul Homer își spune odiseea. Se lasă noaptea. În jurul focului prometeic elenii se adună în cerc. Să-l asculte pe nefericitul aed....
