"mă numesc Erza" – 21133 rezultate
0.03 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Berinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
Vieriu Despina Mihaela
Cine sunt? As putea raspunde: nimeni. nimeni de care sa fi auzit,un nimeni de nicaieri, dar caruia ii place sa traiasca frumos si care crede ca viata merita traita chiar si pebtru un singur moment de fericire. Ma numesc Vieriu Despina Mihaela. Am absolvit liceul de filologie istorieNadia Comaneci din Onesti, oras in care m-am nascut. Am studiat 3 ani de drept la facultatea particulara Mihai Eminescu si in paralel un an la Universitatea Al I Cuza Iasi ca student al facultatii de istorie. O grava problema de sanatate n-a obligat sa renunt la studii. Timp de cativa ani am fost student prin corespondenta la o universitate din Little Rock Texas USA si am obtinut o diploma de vorbitor al limbii engleze. Vorbesc fluent engleza spaniola italiana si sarba. Cu exceptia vacantei de vara tot timpul locuiesc la Roma Italia. Scriu poezii si proza de cand ma stiu. Am castigat cateva concursuri literare pe vremea cand eram in liceu, in rest nimic important. Va multumesc
18 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
Lacz Szabolcs
Ma numesc Lacz Szabolcs am peste 30 ani locuiesc in jud Satu Mare iar acum ma simt mai matur si mai hotarat ca la 18 ani cand am creat acest cont. Totusi dupa 13 ani mi-a fost drag sa citesc prima mea poezie publicata sper ca si altii simt la fel cand citesc publicatiile propri vechi.
1 poezii, 0 proze
andreea gavrea
ma numesc andreea, am 20 de ani, sunt din sibiu dar momentan locuiesc la paris,imi place tot ce e frumos si mai ales poeziile de dragoste, ca pasiuni am chitara si poeziile
7 poezii, 0 proze
Vaduva Emanuel
Ma numesc Vaduva Emanuel,sunt nascut in Loc.Petrosani Jud.Hunedoara Student in anul-II la Facultatea de Stinte Economice. Momentan locuiesc in Timisoara unde si lucrez la o fabrica de produse electronice. Adresa:str.Bogdanestilor nr.181 bl.A sc.A ap.13 Timisoara cod.1900
4 poezii, 0 proze
Adriana
Ma numesc adriana roshca,locuiesc in orasul iasi ! Sunt foarte prietenoasa shi imi plac poeziile!!!
4 poezii, 0 proze
Ionutz Marius
ma numesc ionutz marius am 16 ani imi place literatura shi vreau sa fiu un membru al acestui site deoarece imi place literatura!!!
2 poezii, 0 proze
Razvan
Ma numesc Ivanescu Razvan Claudiu si locuiesc in Arad. Poate prima intrebare este de ce? De ce imi place poezie. Razspunsul este simplu. Pentru ca asa e firesc. E firesc pentru ca e omenesc sa ai o inclinatie catre frumos, catre cult si catre perfectiune. Prima poezie am scris-o cam prin clasa a VIII si este o poezie dedicata mentorului meu Nicolae Labis, a caru viata a fost rapita de un mister, iar de ultima mea poezie nu va pot spune cand va fi. Probabil niciodata. Va multumesc.
2 poezii, 0 proze
dobre ana maria
Ma numesc ana maria. M-am nascut in giurgiu, dar de vreo sase ani locuiesc in bucuresti. Am terminat fac. drept, din cadrul univ. "titu maiorescu". Momentan sunt studenta in anul 2, la master-comunicare si relatii publice, snspa. imi place foarte mult sa citesc, imi place arta in general. Sunt o fire sociabila, chiar daca usor introvertita, sunt plina de defecte, dar incerc sa-mi fructific putinele calitati pe care le am:sinceritate, credinta in oameni, dar nu naivitate....
11 poezii, 0 proze
mă numesc Erza
de Mondea Adrian
motto: "nu suntem străini / suntem azilul lumii" - Mariana Cornea Cu siguranță nu mi se va lua în nume de rău dacă recunosc că în fiecare din noi există "aripa", acea dulce vibrație, acel dor de zbor...
Mă numesc Emanuel
de Paul Bogdan
Mă numesc Emanuel și aș locui la Sulina. Probabil că aș fi un fel de pustnic în orașul unde soarele se varsă diminețile din mare în cer și Dunărea în mare mai tot timpul. Aș locui într-o colibă de...
Ma numesc Elijad Vicious
de demonicus
După tot ce s-a întâmplat, viața și-a pierdut orice semnificație pentru mine. Am doar șaisprezece ani, dar mă simt bătrân și obosit, iar moartea, care îmi dă târcoale cu insistență, e o izbăvire....
astăzi mă numesc tu
de Maria Gold
azi e ziua ta din ziua mea mi-ai adus chip nou și-ai lăsat plin tot ce-am trăit înăuntrul și înafara ta mi-ai picurat în creștet lumile tale din piatră lemn și dumnezeu cu strigăt de bărbat ce-a...
Mă numesc Moarte
de adrian pop
Liviu i-o trage femeii de serviciu, în cabinetul de logopedie, așă că Moarte intră nestingherită în curtea școlii. Lucrurile s-ar fi întîmplat la fel chiar dacă Liviu ar fi fost la postul său. Ar fi...
astăzi mă numesc Schumann
de Ioan Grigoraș
în zori te visez salcie pletoasă desenând curcubeie pe fiecare pliu al apei și mă rog de ramurile inocente să lase stropi de clorofilă pe marginea unui gând să crească poem mai târziu savurez umbra...
Personajul dincolo de personaj în Mă numesc Roșu
de Ioana Petcu
Primul Premiu Nobel pentru Literatură pentru un scriitor turc Mai puțin cunoscut publicului român, Orhan Pamuk este un romancier cu numeroase merite în Turcia și cu o poziție destul de controversată....
bună, mă numesc i.
de ioana negoescu
bună, mă numesc ioana și nu știu cine sunt. azi doctorul m-a întrebat de ce mă semnez cu i mic și de ce întotdeauna M e mare am observat că m mic arată ca un vierme. M nu e un vierme e o pasăre sau...
