Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"lumesc"2468 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
CSFC

CSF

AutorAtelier

Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.

39 poezii, 0 proze

Eduard Anton HazuEH

Eduard Anton Hazu

AutorAtelier

Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...

2 poezii, 0 proze

LD

Lucescu Daniela

AutorAtelier

34 poezii, 0 proze

AL

Andreea Lupescu

AutorClasic

0 poezii, 0 proze

constantin lupescuCL

constantin lupescu

AutorAtelier

10 poezii, 0 proze

DL

Daniela Lucescu

AutorAtelier

Multa liniste in viata mea...

1 poezii, 0 proze

LA

lucaci iosif andrei

AutorAtelier

nasut la 14.10.1986- Halaucesti,jud Iasi 1992-1996Sc Gen 1-4Halaucesti i996-2001Sc Gen 5-8Magurele nr1 2001-2005Lic Ec Costin c Kiritescu

6 poezii, 0 proze

Sebastian L. Racean DelareeaSD

Sebastian L. Racean Delareea

AutorAtelier

"Adieri calde razbateau intrupandu-ma in august 1988. Timpul s-a scurs continuu prin clepsidra crapaturilor degetelor mele redandu-ma complet scenei stereotipiei lumesti... M-am deghizat cu masca presupusei eternitati, colindand infaptuiri care intotdeauna rasufla cuvinte prin viscol sau sperante..." - noiembrie 2004 "Când realitățile sunt contrariante, mă duc la preparatele mele de histologie comparată și-n lumea organizării nervoase a unei păsări călătoare, departe în lumea spațiului; în creierul unui pește reflectez la adâncimea tăcerei, iar în acela al unei maimuțe îmi găsesc umor pentru moment filogenetic mai recent". (Ion T. Niculescu)

41 poezii, 0 proze

Alena HaiducAH

Alena Haiduc

AutorAtelier

născută (27 octombrie 1966) în Capitală apoi zacută (era cînd prea frig, cînd prea cald, cînd de dat examene) dar rezolvate unele teme lumești: sădit un pom, făcut o casă apoi lăsat pe seama altora mai există și un pic de carieră prin crîng, dar cine mai ține socoteala în rest, om (bun)

35 poezii, 0 proze

Ina-Stefania LazarIL

Ina-Stefania Lazar

AutorAtelier

M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"

9 poezii, 0 proze

lumesc

de daikin danny

calaream iepele albe si negre cateodata, s-a spart in cioburi lumea de altadata si impacat m-acopar. placere si durere chin si destin se afla-mpreunate intr-un manunchi de spini. grotescul intuneric,...

PoezieAtelier

Înțeles lumesc

de Elisabeta Branoiu

Dificilă întrebare dar și mai dificil va fi răspunsul! Ce știu despre \"materia neagră\" existentă în tot Universul??... E compusă din electroni, nuclei, neutroni Sau din alte forțe infinit...

Atelier

(g)lumesc

de Dely Cristian Marian

eu cu franceza nestudiată tu la fel îmi vei spune joker vous voulez rondo iluzii desert și hotare viorii & Julio conduce... sau Juan (sunt joker) retrageri latine ca în palpitum zi-mi din nai zi-mi...

Atelier

inutil lumesc

de Ștefan Petrea

rapsodia Lucrului e-n Icoană păstrând distanțele, pătrund prin sticlă în divinitate fărâmițând carnea cristică Cina e un motiv de beție a sufletului tău care e un vulcan de nemurire a erupe gândeam...

PoezieAtelier

Atât de lumesc

de Jaromir Novak

Atât de lumesc sunt... Mă scarpin. Înjur. Glumesc La multe nimicuri sar din piele La cântarul final, cu bune și cu rele pentru mine va fi o treabă cu mult cântec Sunt trădător de inimi Ucigaș de...

PoezieAtelier

Un rai lumesc

de Ovidiu Oana

Era tot parcul un palat, Plin de coroanele regale, Ce străjuiau într-un regat De pajiști cu sclipiri florale. Podelele-s de iarbă verde Având intarsii de culoare, Prin care drumurile-și pierde...

PoezieAtelier

crama

de Ștefan Petrea

minutul lumesc e suficient pentru a plozi va veni peste nouă luni o zi și ziua aceea va fi de-ncercare că la spital n-ai loc de parcare pe mine tata m-a preluat cu căruța și drăguța, mama, se simțea...

PoezieAtelier

amăgire nudă

de Vali Nițu

cu lumescul iris cos secundele pe cerga pajiștilor crude plec geana nedormită spre decolteul alb din ziua nudă și regăsesc o lucire nebună de crisalidă spre un zbor din umbră cu graba-mi înceată îmi...

PoezieAtelier

Perdea

de Dorotea-Laura Ianc

Hoinar în lumesc- Luna plină trece iar Stingându-l pe om.

PoezieAtelier

tată

de Ela Victoria Luca

tatăl meu lumesc tu cel care mi-ai dat un nume o pădure de mesteceni o plajă nesfârșită și marea din care nu vreau să mai plec tu care mi-ai deschis noapte și zi ochii fără tăceri să îți aduni din ei...

PoezieAtelier