"ispășiri" – 1199 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBo Yang
În anii șaizeci din secolul al XX-lea a început să se folosească de pseudonimul Bo Yang. Se ocupă de formele literare deosebite. Scrie eseuri care abordează segmente particulare ale literaturii chineze, precum și pagini întunecate ale societăți chineze și establishment-ului politic. El critică aceste lucruri și le dezvăluie mecanismele. Prin aceasta a determinat o serie de reacții dure din partea societății. Pe 7 martie 1968, dat fiind faptul că a avut o influență directă asupra deteriorări relațiilor dintre popor și guvern, în Taiwan a fost condamnat la moarte. După un oarecare timp, a fost grațiat și pedeapsa i-a fost comutată la doisprezece ani de închisoare silnică. A fost exclus din partidul Guomindang, iar pedeapsa și-a ispășit-o pe o insulă-închisoare din Pacific. A fost eliberat în 1977. A stat la închisoare nouă ani și douăzeci și șase de zile. În 1984, a ținut prelegeri pe întinsul Statelor Unite despre tema „chinezii cei împuțiți“, redată apoi într-o carte. Aceasta a avut...
1 poezii, 0 proze
Fernand Dumont
S-a născut la Montmorency, Canada, în anul 1921. A fost profesor de științe sociale la Universitatea din Laval. Poeziile sale au un vers dens, viguros, în căutarea unei etici noi, față de impasurile omului modern. A publicat volumul Îngerul dimineții (1952) *** Fernand Dumont, sociologist, philosopher, theologian and poet (b at Montmorency, Que., June 24, 1927; d at Québec, May 1, 1997). Dumont is considered one of the most prominent intellectuals Quebec has ever produced. An interdisciplinary scholar concerned with the fate of culture and the place of humanity in modern society, he successfully reconciled the dissimilar forces driving his efforts as a teacher striving to impart knowledge; as a researcher seeking to build a consistent, diversified body of work; as a leading scientist aware of the importance of collaboration; and as an intellectual committed to earthly politics while bearing witness to his Christian faith. Born to a working-class family of modest means, he never forgot...
2 poezii, 0 proze
ispășiri
de Daniela Luminita Teleoaca
În silozuri din piatră inimile ne-au fost duse Într-o noapte cu lună plină, stridentă și rece, ireal de confuză Ca ochii unui strigoi așa ne împungea umerii, da, ne împungea umerii Și ne dureau...
Poemul ispășirii
de Claudia Sescu
Nu te mai scot nici heruvimii din mizerabila-ți osândă agață-te de nemurire și lasă-ți sufletul să plângă.
n-am învățat destul
de Rodica Lupu
n-am învățat destul niarne iar acum cred că a sosit momentul ispășirii când toate vorbele înfig zvonuri libere înmulțind enigmele atunci când îngropi sub pământ o pădure uscată vântul suflă numai...
outside
de Daniela Luminita Teleoaca
timpul mă aruncase într-o buclă a lui nu înțelegeam exact dacă nu eram și eu una dintre fiicele lui vitrege și atunci care dintre ispășiri ar fi fost cea mai probabilă minimum derizorie statul pe o...
când un bărbat iubește o femeie
de Elena Overhamm
când un bărbat iubește o femeie se deschide o poartă în ceruri lăsând pașii ei să calce nebătătorita cale spre ultimul liman și armele tac într-un recviem de pace cântat de mercenarii din armata...
Însemnări aforistice XXXI
de Corneliu Traian Atanasiu
Biografia autorului. O înfrîngere ce se resimte - răsfrîntă-n viața altora. Noul Isus: cred în rănile mele. Mîndria ispășirii. Și parcă bucuria însăși te pedepsește pentru îndrăzneala nătîngă. Prin...
nu cred în raiul credincioșilor, teologilor, filosofilor
de Leonard Ancuta
nu cred în raiul din ceruri sau pămînturi, nu cred în raiul banilor și averilor al lucrurilor futile, nu cred în raiul simplității și renunțării, al obedienței și iertării, nu cred în raiul ispășirii...
Singura zi în care ne-am fi putut urî dragostea mea
de Maria Elena Chindea
chiar după cea mai cumplită glaciațiune voi fi intactă iubite țurțurii mă vor aduna din venele tale înghețate timpul nu-mi fuge spășit când fluturi oligofren în piețe și la răscruci ziduri împușcate...
unele zile nu vor (mai) veni niciodată
de Daniela Luminita Teleoaca
locuiesc cântecul acesta imperfect cu toate golurile din el cu vidul din mine câteodată mă locuiește el ca pe o casă mult prea rarefiată în care acustica fără cusur îl împiedică să plece și tot...
Doritele schimbări
de Cristian Petru Balan
Cântarele din ceruri se lasă grele-n jos... Sunt pline și-ndesate de vina ce le-a ros. Păduri de ghimpi de gânduri perfide-au amuțit; Pe-alocuri, ceru-albastru, treptat s-a înroșit. Când ultima din...
De primăvară
de Simion Cozmescu
Ne privim ca două oceane Lungi pescăruși alunecă între noi Mareea mea e refluxul tău, Dansul nostru sub cerul de hârtie neagră. Ne iubim fără respir sau încetare Fiecare amintire, umbră, fericire...
Calea nefericiților
de Ovidiu Vasilescu Macin
Toate-s spoite cu var și cu ceață, lucruri și oameni,-bărbați și femei- și-ai zice că-s umbre, stafii picurate cu licărul cerului, ca niciodată înstelat și înalt. Umbra mea, iat-o se-mpleticește și-i...
Inima tenebrelor. Cu streangul de gît
de Jorge Luis Borges
Operă a puterii dumnezeiesti, a supremei întelepciuni si, în mod ciudat, a primei iubiri, infernul lui Dante, cel mai faimos dintre infernurile literaturii, este un loc al ispăsirii în formă de...
Mă întreb ...
de Nextmarius
Dacă ceea ce văd nu este ceea ce văd? Dacă eu nu sunt eu? Dacă trupul meu nu este decât o reflexie, o imagine, o proiecție a unui corp fizic care a existat cândva? Dacă ceea ce trăiesc nu este viață,...
Fonetică și ontologie
de Daniela Luminita Teleoaca
Deși unii-alții îi mai stâlcesc și astăzi numele, bagatelizând „detaliile” [și iată a-ul cum se strânge înăbușit în i, agonic spiritul se deplasează în afara începutului!], ironizând, gafând,...
Confruntări
de Daniela Luminita Teleoaca
Aici, El. Dincolo, Ea. Aici, Ea. Dincolo, El. 2 realităţi paralele. Sau, poate, mult prea adânc infiltrate una întru / contra cealaltă. Până la disconfortul maxim. Până la absurd. Până la zona aceea...
Cosmogonie
de Jorge Luis Borges
Nici beznă și nici haos. Bezna cată Ochi văzător, iar melodia are Nevoie de auz; de reflectare De lucruri mii oglinda-i însetată. Nici spațiu și nici timp. Nici bănuită Măcar divinitate care simte...
jurnalul izgonirii
de alex bâcu
Draga mea Eva, afla despre mine ca ma simt tare insingurat si pustiu de cand ai plecat izgonita de tatal nostru. Stiu ca nu-i nimeni de vina, dar atata lume ne va spala de-a pururi isprava in apa...
