Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"ierarhii"1801 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Bogdan ButariuBB

Bogdan Butariu

AutorAtelier

Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...

25 poezii, 0 proze

DosofteiD

Dosoftei

AutorClasic

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Zolkiew, în Polonia, azi Nesterov, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei...

2 poezii, 0 proze

Alexandru PintescuAP

Alexandru Pintescu

AutorClasic

Studii liceale la Baia Mare. Absolvent al Facultãtii de drept si al Facultãtii de filozofie din cadrul Universitãtii \"Babes-Bolyai\" din Cluj-Napoca. În timpul facultãtii a fost redactor la revistele Echinox si Viata studenteascã. Ca avocat în Satu Mare a participat la un stagiu de pregãtire în domeniul drepturilor omului. A predat la Colegiul de Drept al Universitãtii Baia Mare. Este redactor fondator al revistei Poesis. Redactor la revista Unu. Membru al Uniunii Scriitorilor, Asociatiei Scriitorilor Profesionisti, Societãtii Ziaristilor din România si al Academiei de Stiintã, Literaturã si Artã din Oradea. Volume publicate (selectiv): Colocviile vântului, Ed. Albatros, 1985; Euthanasia, Fundatia Poesis, 1991; Ierarhiile pergamentelor, Ed. Panteon, 1995; Recife, Ed. Helicon, 1996; Radiografia zãpezii, Ed. Helicon, 1997; Poeta artifex, Ed. Helicon, 1997; Hibernia, Ed. Vinea, 1999; Enclave, Ed. Axa Botosani, 2000 (versuri)....

1 poezii, 0 proze

Mihai BeniucMB

Mihai Beniuc

AutorClasic

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Este fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară între 1921-1927 din Arad, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă. Adevărata sa carieră literară începe...

16 poezii, 0 proze

FF

Florin Fâra

AutorClasic

Studii 2002-2003: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, studii aprofundate Sociologia Instituțiilor Politice și Administrative, lucrare de disertație: Arhetipurile imaginarului colectiv și simbolurile politice 1998-2002: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, secția Sociologie, lucrare de diplomă: Perspective sociologice ale ierarhiei în comunitățile virtuale 1992-1996: Grup școlar industrial “Henri Coandă”, Timișoara Seminarii și traininguri seminar internațional de difuzare în cadrul proiectului Împreună cu romii din Banat: pentru o dezvoltare locală durabilă, Timișoara, 4-6 aprilie 2002. seminar de formare în management de proiecte în cadrul proiectului Împreună cu romii din Banat: pentru o dezvoltare locală durabilă, Băile Herculane, 13-15 octombrie 2001. Absolvent al cursurilor organizate de Colegiul “A Treia Europă”, 1999-2000. Aptitudini Lb. Engleză (scris, vorbit - bine) Operare PC (Word, Excel, PageMaker,...

1 poezii, 0 proze

Sfântul Ioan Gură de AurSA

Sfântul Ioan Gură de Aur

AutorClasic

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...

5 poezii, 0 proze

Artur EnășescuAE

Artur Enășescu

AutorClasic

Artur Enășescu (1889 - 1942) Artur Enășescu a trecut prin viață atât de umil încât nici măcar locul de naștere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoșani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca și Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă și în ierarhia poștelor (șeful oficiului din Botoșani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu. Școala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat și doi-trei ani la liceul Național din Iași. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuși, după părerea lui Tudor Vianu, care-l prețuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganța vestimentară, adora florile și femeile. Dacă...

4 poezii, 0 proze

Lucius Annaeus SenecaLS

Lucius Annaeus Seneca

AutorClasic

Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat și funcții în administrația Imperiului. Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numește biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Orașul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului. Seneca cunoscut și ca Seneca Retorul sau Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.), a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinatatea Cordubei. Soții Seneca au avut trei băieți. Lucius...

3 poezii, 0 proze

SV

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

AutorClasic

15 poezii, 0 proze

SV

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

AutorClasic

Unul dintre scriitorii cei mai prolifici din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe

7 poezii, 0 proze

ierarhii

de Daniela Luminita Teleoaca

lucrul cel mai grav nu este impregnarea în piele această greșeală de suprafață omisibilă printr-o concesie minoră la o adică pământul însuși ar putea renunța la o manta-două chiar dacă lupul își...

PoezieAtelier

ierarhii

de valeria tamas

Asta e democratie? Hotii sus, jos cei corecti, Prostii-n varful piramidei Strivindu-i pe cei destepti.

PoezieAtelier

IDEI PESIMISTE.

de Constantin Rusu

Nu pentru ierarhii sunt eu pe lume. N-am venit sa-mi faca altii un nume. De ce orgolii seci si clasamente multe cu atotstiutori ce nu vor sa asculte? Ne asezam intre un zero si un infinit, nu...

PoezieAtelier

Din nașterea Galactică

de Nicolae N.Negulescu

Ies din nașterea Galactică visat de Geniile Ierarhiilor și cobor în nadirul materiei fostelor trupuri Îmi caut scănteia puterii Sufletului Polar Îmi caut scănteia puterii Sufletului Hiperborean Îmi...

PoezieAtelier

Privitor ca la spectacol...

de Gârda Petru Ioan

Eu n-am dorit s-ajung departe În ierarhii, spre fruntea oștii, Că mi-a plăcut să stau deoparte, Să văd cum dau din coate proștii.

PoezieAtelier

***

de Nicolae N.Negulescu

Ies din Noaptea Cosmica unde m-am visat acoperit cu Geniile Ierarhiilor cobor pe rand in nadirul materiei fostelor trupuri imi caut scanteea puterii sufletului Polar imi caut scantea puterii...

PoezieAtelier

Paradisul

de Dante Alighieri

Cîntul XXVIII Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngerești. Concordanța între îngeri și ceruri. 1 Cînd adevărul despre-umana ginte și traiul ei mi-l tălmăci spunînd cea care raiul mi-l...

PoezieClasic

Murmur

de Mihaela Vlasin

Escală în murmur transcendent, In văzduhul inimă-cuvânt Pe umerii de dalb pamânt Mantaua de rugă, Răsăritul de apa, Ierarhii nevăzute, Icos si codac, Învierii timpul, însetat, să renască! Bucura-te...

PoezieAtelier

Temelie A Puteii Inceputurilor

de Nicolae N.Negulescu

Mă întreabă cugetătorii: \"ce ești tu în viata timpului ? \" Eu caut în mine tăcîndu-mi tăcerea nașterii dintr-înșii . Eu caut în mine tăcîndu-mi roza tăcerii . Și-n vibratiile Marii Ierarhii îmi...

PoezieAtelier

Cât un... Purice

de Valeriu Sofronie

Acest articol va stârni cu siguranță multe critici…și poate că așa și trebuie. La urma urmei, cine sunt eu să zic da sau nu ? Cine sunt eu ca să fac ierarhii, să împart oamenii în cei care stau în...

Atelier