Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"glosare în metru eminescian"100 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
30 rezultate

glosare în metru eminescian

de Ștefan Petrea

taine dorm în strai de vise lumii teatru-i somn pe scene mult zadar ne istovise țelul zărilor viclene. de prin clipa de vecie zborul suie fiert în rugă, cât o fi să ne mai fie vremea-n zar la trai...

PoezieAtelier

O renaștere în timp util. Colegi / Tramvaie / Dicționare / Maci. Toate în contratimp anulat (II)

de Daniela Luminita Teleoaca

L-a văzut mai apoi la Academie, la o conferință la care Institutul fusese invitat, mai exact obligat să participe. Purta un sacou uni, bleu-ciel. Părul blond îi crescuse vertiginos-sălbatic. Și avea...

ProzăAtelier

Sonia cu accent grav si hiat (37)

de Daniela Luminita Teleoaca

L-a văzut mai apoi la Academie, la o conferință la care Institutul fusese invitat, mai exact obligat să participe. Purta un sacou uni, bleu-ciel. Părul blond îi crescuse vertiginos-sălbatic. Și avea...

ProzăAtelier

Glosare

de Nincu Mircea

s-au rugat de mine-în genunchi să nu mă nasc, să nu cresc în pântec, să rămân înainte de iubire, de gând, de tot ce ar putea să mă cuprindă, să îmi dea formă și să mă întindă timp și spațiu în a...

PoezieAtelier

Glosare

de Nincu Mircea

s-au rugat de mine-în genunchi să nu mă nasc, să nu cresc în pântec, să rămân înainte de iubire, de gând, de tot ce ar putea să mă cuprindă, să îmi dea formă și să mă întindă timp și spațiu în a...

PoezieAtelier

Glosare

de Nincu Mircea

s-au rugat de mine-n genunchi să nu mă nasc, să nu cresc în pântec, să rămân înainte de iubire, de gând, de tot ce ar putea să mă cuprindă, să îmi dea formă și să mă întindă timp și spațiu în a...

PoezieAtelier

alandala

de Vasile Munteanu

vă scriu din mine și mă dor pe mine însumi de uitare voi scrie rar tot mai puțin precum poeții din glosare voi spune șoarecului: taci! îmi ronțăi inima prea tare încet mă-nâncă-mă încet din mine...

PoezieAtelier

Aria vidului

de Popescu Valentin

Fără altceva mai bun de făcut decît să întind începutul pe pîine Am ajuns la capătul privirii unde arde o bucată de mîine Cu topoarele doborîte la pămînt Sper să-mi păstrez mînerul de argint Păsările...

PoezieAtelier

Gravuri

de Ottilia Ardeleanu

O glisare în sinele interiorizat ne propune Octavian Mihalcea în Patima cheilor , volum poetic apărut în 2020, la binecunoscuta editură bucureșteană Eikon. Îmi amintește de căutarea timpului pierdut...

ArticolAtelier

Horia Gârbea: Căruța cu paiațe

de Valeria Manta Taicutu

Horia Gârbea: Căruța cu paiațe După numărul mare de personaje cu trăsături cabaline, bovine și porcine care-l populează, „Crime la Elsinore” (Editura Cartea Românească, 2006) nu pare nici roman...

ArticolAtelier

Din nou despre sinonimie: selecția semică în actul enunțiativ

de Daniela Luminita Teleoaca

Relația de corespondență interlingvistică (în arie romanică) nonunivocă (v. argumentația noastră în Teleoacă, Verbele de mirare) reprezintă un argument oarecum implicit în favoarea faptului că...

Atelier

burgundia 18

de Anni- Lorei Mainka

plângea pe marginea albă de viață pe hârtie creponată fără lacrimi cădeau acoperișuri, țigle glisare surdă în alb-negru făcea cu mâna cred îmi făcea semn în fața ferestrei ningea în alb-negru s-a...

PoezieAtelier

apariție editorială

de nicolae tomescu

Arătam într-un alt articol, apărut pe acest sait, preocuparea celor doi cercetători sibieni, Liliana Maria Popa și Ioan-Nicolae Popa, pentru viața și activitatea lui Vasile Aaron cel care hrănit cu...

ArticolAtelier

Moartea

de Frone Ilarie-Adrian

Moartea 18.04.2023/2.00-2.25 În fața eternei morți, zâmbesc dur... Ce-aș mai putea să fac în ceas târziu, De înserat, de sărutări iertat, singur?! Nu putem dărui vise sau veșnic suflu - Nu putem...

PoezieAtelier

Johhny Bota – Glosar al termenilor de jazz, Ed. Brumar 2008

de angela furtuna

Johhny Bota – Glosar al termenilor de jazz - In memoriam Eva Cassidy Apariția cărții semnate de Johnny Bota, Glosar al termenilor de jazz, la Editura Brumar (păstorită de poetul și omul de...

Atelier

Glosar (fragment)

de Ion Vinea

1 Unde se găsește liniștea sfântă: la miezul nopții într-o cameră de hotel, pe un ghețar în beznele roșii, pe ocean sub steaua polară, în lacul de iarnă din inima codrilor, în schitul de lemn, în...

PoezieClasic

glisare

de Monica - Nicoleta Făgețean

acum am înțeles: oasele sfinților și petalele de trandafir sunt alcătuite din aceeași substanță carnea orizontului, prin care circulă binecuvântatele lichide, atinge hoitul achimenesului amour....

Atelier

lasati copiii in ale lor

de sanda dan ion

lasati copiii in ale lor eseu [ ] ghimpele desfatator - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de sanda dan ion [danis ] 2010-02-21 | | Lăsați copiii în ale lor moto: fiecare om e un univers...

EseuAtelier

Emilian Marcu și misterele orașelor baladesc-arhetipale pitite în lumea `suburbiilor municipale`

de Adina Ungur

Nu doar că celui ce va citi volumul de proză „Suburbii Municipale” în semnătura lui Emilian Marcu, i se poate întâmpla o plăcută lectură, rapidă și în același timp incitantă, dar aflându-ne la finele...

ArticolAtelier

Privire peste umăr, visul...

de Kocsis Francisko

Colinele spaimei lumina le-nclină în unghiuri mai calme și mătură spre marginile uitării petele mari de întuneric; în realitatea suplimentară a simțurilor, dâra sclipitoare a trecerii unei năluci; în...

PoezieAtelier