Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"glodul se usuca..."850 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Constantin FântâneruCF

Constantin Fântâneru

AutorClasic

Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, județul Argeș, după unele surse în satul Budișteni, Argeș – d. 21 martie 1975, Ștefănești, județul Argeș) a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat. În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul moderat al criticii literare. A fost un prozator, critic literar, poet și dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul...

1 poezii, 0 proze

glodul se usuca...

de Iurie Burlacu

Glodul se usucă pe fața ei curată Noi strigăm în cercuri, cîntăm despre iubire, Soarele se scurge într-un pahar cu lapte, Iar limba arsă-n gură pute-a nemurire. Poeții și tîlharii se nasc pe-aceeași...

PoezieAtelier

detox

de Andrei Forte

în noaptea asta îmi arunc umbra peste orice altă femeie #și mă prefac că ești tu ai mâna mea înfiptă în gât așa cum îți place ca un cadavru potrivit stângaci în montura fostului său om încă îți mai...

PoezieAtelier

si ultimele....

de Roxana Lunganu

Poezia IX Marea isi infasoara valurile Pe catargele de aur Ale navelor parasite Si urla friguros la cerul Rosu, manios, De umbrele altor pasari Fara aripi Ce nu-si pot canta Durerea In zgomotul...

PoezieAtelier

Crăciun iluzoriu

de Iulia Elize

Pesemne din vraja care s-a depus de ieri pe fereastră Niște fulgi mari ca oul de ploaie Ca luminile albe, sclipiciose și dulci ca zahărul Niște fulgi mari ca înstelatele norocului Spunându-mi doar...

PoezieAtelier

Elanul insulei

de Lucian Blaga

AMARACIUNEA OCEANULUI. - Raul ar putea sa-si inchipuie ca se revarsa in ocean numai din dorinta sincera si dezinteresata de a-l indulci. GAND SI PRACTICA. - O \"ideea\" Aplicata e un inger cazut....

ProzăClasic

Mama Nuța

de Dobrescu Petrisor Elvis

Eu atunci nu știu că avalanșa timpului va veni peste noi. Ca sub imperiul unui cumplit blestem femeile se vor usca cum florile, ori se vor umfla ca putinile-n râu, satul va pieri înecat în aburii...

PoezieAtelier

semne cu roșu pe globul pământesc

de Anni- Lorei Mainka

ecuatorul în tuș taie pamântul în două pepenele copilariei mele un supravietuițor în formă de glob pământesc cu țări fantezist colorate graniți jupuite de praf amintiri desfolitate de soare...

PoezieAtelier

Ford

de Geo Dumitrescu

Stii, omule nou, ieri am plecat cu inchipuirea peste intinderile tale de pamant si viata ; nu credeam ca femeia ta e masina de gatit cu petrol si ca-ti innozi sireturile cu aparatul in fiecare...

PoezieClasic

Ford

de Geo Dumitrescu

FORD Știi, omule nou, ieri am plecat cu închipuirea peste întinderile tale de pământ și viață ; nu credeam că femeia ta e mașina de gătit cu petrol și că-ți înnozi șireturile cu aparatul în fiecare...

PoezieClasic

Grieg&Melinda

de adrian grauenfels

SOLDATUL --------------- Glodul se face una cu cizma, patria e prăfuita, plină de glorie. Soldatul își lustruiește cizmele, viața lui e goală pușcă, nădragii lui sunt amintiri ciuruite de întimplări,...

ProzăAtelier

Deznaște-mă

de Dan Mihai

Deznaște-mă departe de aceste zbateri, goale și futile De la naștere la moarte, măsoară-mi viața, nu în zile Măsoară-mi viața în foi de calcul inutile În gânduri ostile, seci și infertile În versuri...

PoezieAtelier

Acum și aici

de Elia David

Acum și aici - tocmai pentru că frunze cad pretutindeni *** Felul cum privesc luna însingurată – doi îndrăgostiți *** Cât de proaspătă răsărind amintirea - primul ghiocel *** Jos, printre gâze – un...

PoezieAtelier

Timpuri și destine

de valeriu danalachi

”Banul este ochiul dracului”, glăsuiește vechea zicală, spusă de un pățit cu numele pierdut în negura uitării. Câștigurile de iarnă, dobândite fără mari eforturi de pe urma urăturilor, îndemnau...

ProzăAtelier

Timpuri și destine

de valeriu danalachi

Mama noastră mereu era posedată de un capriciu mocănesc: îi plăcea peștele, la nebunie. Iarna-l cumpăra la magazin în sat (lăzi întregi), înghețat, adus din fundul Rusiei. După dezghețare, o parte...

ProzăAtelier

BALADA ÎNCHISORII DIN READING

de Oscar Wilde

N-avea veștminte stacojii Cu vin și sânge scrise, Ci vin și sânge doar pe mâini Avea când îl găsise Cu fata moartă ce-o iubea Și-n patu-i o ucise. Mergea-ntre paznici, în costum Vărgat cum e paiața;...

PoezieClasic

Fusilli

de Oancea Sorin

Spirala se înnoda graniță de abis, la zenit. Creștea, în glodul țintirimului, printre năluci de tuburi înnodate în neputincioșii care privesc somnoroși cerul, iarba din tavan, Luna cu miros de iod a...

PoezieAtelier

Fereastra dinspre apus

de Stanica Ilie Viorel

nu voi ține glodul în palme nici lacrimi n-am să risipesc mirosul de ploaie se simte în vânt vină să ne spele... deschisă-i fereastra dinspre apus în urmă cioburi sub ele umbre uitate pasărea zboară...

PoezieAtelier

Carâmbii cizmelor murdare.

de Dumitru Florin Saygo

Carâmbii cizmelor murdare De glodul lumii trecătoare, Sub șipot de-apă cristalină, Am să îi spăl de neagra tină. Să-mi fac botinele curate Și-n visele-mi abandonate, Mă furișez în câmp de maci...

PoezieAtelier

"Bunul Împărat"

de Dumitru Sava

Roata lumii se învârte și se tot învârte… Europa, asemeni unei fecioare cochete, își schimbă iarăși înfățișarea nerăbdătoare să horească cu Statul Național, feciorul care va veni. Răsar zorii unei...

ProzăAtelier