"ftizie" – 97 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDumitru Iacobescu
D. Iacobescu, pseudonim literar al lui Armand Iacobson, fiul medicului Iosif Iacobson și al Dorotheii Jensen, originară din Austria, s-a născut la Craiova, în 1893. După moartea tatălui său, familia se strămută în 1898 la București, unde D. Iacobescu urmează cursurile Seminarului pedagogic universitar. Vocație poetică precoce. Scrie versuri de la 14 ani, sub prestigiul evident al simboliștilor francezi (Verlaine, Samain), din care va și traduce. Debutul său publicistic se produce în revista Insula (1912). Prezență promițătoare în revistele epocii, întreruptă de ftizie, care-l și răpune în vârstă de 20 de ani (9 octombrie 1913). OPERE: Quasi, poezii, cu o prefață de Perpessicius, Buc., Cultura națională, 1930; Ms. inedite la Muzeul literaturii române. COLABORÃRI: Insula (1912); Arta (1912); Noua revistă română (1912-1913); Ilustrațiunea națională (1913); Flacăra (1913), Noi pagini literare, Biruința, Ramuri etc.
8 poezii, 0 proze
Vasile Procopciuc
M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...
3 poezii, 0 proze
ftizie
de florin caragiu
urci tot mai greu scările cu un surâs trist acoperi junghiul din piept camera viselor se inundă bușteni dintr-o limbă uitată plutesc între noi mâlul se întinde toate cuvintele încap pe o hârtie luată...
ftizie
de Adriana Lisandru
de atâta furie țip numai sânge duc o tăcere curată la gură și trag moartea în piept prea târziu nu mai pot să respir sănătos scuip o bucată de viață cât o coajă de măr otrăvit
in memoriam
de mircea lacatus
valeriu gafencu era student și-a murit de ftizie în închisoare în fiecare noapte își punea pe piept sub camașă o cruce ca pe o logodnică avea chipul luminos și trupul ușor de înger valeriu gafencu...
Balada mincinosului zelos
de George Astaloș
La geamul din sufragerie Sta cearceaful atârnat Și microbii de ftizie Se tot scurgeau treptat Pe lângă drum pe lângă gard Păi nu-i nimica trece și-asta draga mea.. Dac-oi mai minți minciuni să-mi...
S o n e t 9 5
de Adrian Munteanu
O bestie cu dinți de fier și gură Îmbăloșată-n sputa de ftizie, Cu trunchi hidos înfipt adânc în glie, Drumul tihnit, nădejdea-n noi le fură. Pământul sterp îl lasă pe vecie, Arca se-nclină cu o...
În parc
de George Bacovia
Acum stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie - Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie; Parfum, polen și histerie, - Atunci, în...
În parc
de George Bacovia
În parc Acum, stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie – Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie; Parfum, polen și histerie, -...
NOBIL PACAT
de HALUPA ALEXANDRU
Se crapă de ziuă. Se crapă de somn Se crapă de dor Se crapă de neîncredere Se crapă de nebunie Se crapă de metafizică Se crapă de glorie Se crapă de ftizie (De s-ar crăpa și de înviere) Se crapă de...
fildeșul rămîne
de Leonard Ancuta
oamenii au învățat de-a lungul timpului cum să nu moară de ciumă, de lepră, de ftizie, chiar și leucemie, covid n-au învățat încă să nu moară din prostie sau dragoste. ba mai mult, pare mai eroic să...
Aiurea
de George Bacovia
Blestemata mai fie si toamna, Si frunza ce pica pe noi- Blestemat sa mai fie si targul Ursuz, si cu vesnice ploi... Cetate, - azilul ftiziei- Nameti de la pol te cuprind... Cetate, azi moare poetul...
Aiurea
de George Bacovia
Blestemată mai fie și toamna, Și frunza ce pică pe noi - Blestemat să mai fie și tîrgul Ursuz, și cu veșnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei - Nămeți de la pol te cuprind... Cetate, azi moare...
Asfaltism
de Alexandru D.
Asfaltism Doar prin porii asfaltului se mai poate respira regulamentar ! Abia acum, cand - i-au invadat acarienii nările hemoragice, i-au făcut stelele ciur plămânii de beton boreal, de durere,...
când
de Neniu
Când, totuși, va veni și timpul să te văd Și către tine să mă-ndrept cu pași inerți Ori, dimpotrivă,-nfigurat să mă repăd, Să nu te îngrozești de mine, cum prevăd, Ci să mă ierți. Când, totuși, în...
In parc
de Iulian Proca
Motto: Copacii albi, copacii negri, Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri, În parc regretele plâng iar. (G. Bacovia “Decor”) În parc, domnișoarele așteaptă să...
Pentru ei
de Iulian Proca
Ieri mi-a căzut coaja de la rana pe care mi-am făcut-o la ultima beție cu Frederich Engels. Mircea Dinescu A plecat La o nouă Beție cu Marx, Iar eu de frica altei beții, Am mers în taverna Unde...
Cântăreața anonimă
de Ion Minulescu
Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate, Că nu-i cântec de femeie Și nici cântec de vioară?... Cine-aruncă pe fereastră note vagi, Desperecheate, Dintr-o veche melodie, Care urcă Și coboară Ca...
Efigii în ceară
de Ben Corlaciu
În parcul acela imens, într-o seară, oamenii vineți, fără plămâni, scriau lapidar, cu ambele mâini, un cuvânt npe un petec de ceară. Cuvântul acela suna: ftizie. Fiecare însă-l scria diferit, cu...
Fantasma fricii ferecă fosila
de Adrian Munteanu
Fantasma fricii ferecă fosila Fatidicului fetus, flască fantă. Fanatica făclie fulgurantă Fățărnicind fărâmițat flotila. Fecioara fuge, fluturând fumantă Fecunda fibră, fleac furând fertila Flambare...
