"fluierând în solz de pește" – 2417 rezultate
0.04 secundeMeilisearchStoiciu Liviu Ioan
De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.
4 poezii, 0 proze
fluierând în solz de pește
de Ioan-Mircea Popovici
ca un motto-n ceas de taină iau un vers și-l cânt cum zic lăsând umbra înserării să umbrească un nimic “voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic” și acum când cânt în dodii trec prin...
vara
de Ioan-Mircea Popovici
vara ceasurile sunt mai moi oamenii mai goi plopului îi cad frunze sângerii tu nu vezi nu crezi stii? din pachetul tău am ajuns la… la a 5-a țigară visul s-a oprit ................ fluierând în solz...
hai să grădinărim împreună
de Ioan-Mircea Popovici
Hazardul și-a făcut de cap. Ca un tsunami, haosul a luat locul ordinei. Complicitatea, minciuna, hoția și violența merg mână-n mână. 1. pentru o lume mai bună mergând pe rugăciunea viarului cu Cheile...
Am luat pana aceea şi-am trecut-o pe deasupra amintirilor
de Ioan-Mircea Popovici
1. Aşa mi-e dat mie, să scriu din povestea în care Mă bucur cu lumea şi cu fiecare Pe care-l întâlnesc pe cărare Călare sau pe jos Cum îi şade bine Omului frumos Ce-i frumos şi ce e bine Aceasta...
motivul cu pești zburători
de Ioan-Mircea Popovici
Motto: "tablourile tale născute din culoarea vântului, rând pe rând, intră-n atenția Colecționarului" (din ciclul "Culoarea Vântului și Gemenele de la Pescărie") 1. Din prima zi de vară/ spre seară/...
ceva în care găseşti începutul
de Ioan-Mircea Popovici
1. ploi calde de vară-s la arcadele mele prin ferestrele cartului doi niiiii-ha-haaaaaaa corapina prinsese parfum de ape şi drum a venit la mine Ana cu nucii de la Comana din livada lui Blandiana...
SS-2400
de Sorin Teodoriu
- Mirule, că tot ai terminat tu facultatea de fizică a pământului și ai fost deja angajat în satul ăla... cum îi zice? - Bălești. - Așa, în Bălești. Că ai un contract de muncă pe durată nedeterminată...
sâmbătă dimineața târziu a nins
de Vasile Munteanu
1. într-o duminică dimineața va fi târziu vor arde în flăcări de ger pendulele secundele se vor topi ca niște fulgi de nea aproape necălcați în picioare niciodată sau poate îmi vei planta inima...
Vasile și Frusina
de Cristian Lisandru
Vasile și Frusina Frusina toca verdeața, pe fundul de lemn. Îi mergeau mâinile, gospodină, nu de-alea închipuite, nici nu trebuia să urmărească dansul sacadat al cuțitului. La masă, într-o parte, cu...
Prințul adâncurilor
de Mihaela Rascu
Prințul adâncurilor (mezinei mele, Ștefania, profund impresionată de lumea apelor) Povestea pe care am să v-o spun acum, am găsit-o scrisă pe o bucată de hârtie îngălbenită şi închisă într-o sticlă...
Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 19
de marin badea
Gârla e un fel de mare care s-a născut prematur. Așa s-a născut și Mihăiță, tot prematur. Mama spune că nu a mai avut răbdare. Mătușa, însă, crede altceva: de vină e tata, care i-a dat mamei cu...
rustică
de Ioan Postolache-Doljești
tot schimbi picior peste picior într-o rochiță transparentă pe banca de la poarta casei tale eu te privesc de peste drum făcând vezi doamne treabă prin ogradă o minge mică ai în mâini distrată o tot...
Adoris si Kromia(40)
de Viorel Darie
Adoris si Kromia(40) Ziua se îndrepta spre asfințit. Deasupra malurilor din port cu aripile scânteind trecu în zbor lin un pescăruș pierzându-se în largul mării. Soarele se așeză tremurând pe creasta...
Piața Spaniei
de Adriana Marilena Stroilescu
până și aici până și aici te port în gând târându-te după mine pe Via Condotti cu 7 coline în piept mă străpunge orașul la Fontana di Trevi arunc un bănuț și-mi pun infantil o dorință tranchilizant...
Micropoeme (60)
de Paul Mircea Iordache
la șezătoare – frunze multicolore pe-o bancă în parc viforul timpului – copil strângând castane-n aceleași toamne convertire – liliecii din turlă ascultă slujba noapte de toamnă – concertul...
Verde
de Sorin - Mihai Grad
Se innoptase de mult, dar nu-mi dadeam seama ca alesesem sa nu mai vad soarele vreodata. Totul era pregatit: groapa de trei metri adancime, capacul cu aiuristicul sau sistem de sustinere pe care-l...
Nico
de magdalena chirilov
Felinarul din fața ferestrei aruncă o lumină palidă iar fulgii argintii dansează în jurul becului ca apoi să dispară în întunericul străzii. Cu lumina stinsă stau la geam, țin scrisoarea în mînă,...
Tot noi !?
de Atreides
Tot noi !? Balena, pe numele de botez Carolina - o incantatoare balena captiva intr-un pahar cu apa stricata. Broasca testoasa, Bernadette - o broasca testoasa foarte batrana care sta cu burta in sus...
Definiții pentru dragoste și poezie, la Casa Diamant
de silvia caloianu
22 aprilie, ora 17.40. Sunt încă in studio. La 18.00 trebuie să fiu - după cum am promis, fără întârziere - la Casa Diamant: anunțasem pe site întrunirea "poezistilor" chișinauieni cu ocazia aflării...
