"festivalul national de epigrame \"COBRA\"" – 179 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIon Cănăvoiu
Ion Cănăvoiu s-a născut la Runcu, în județul Gorj, pe 8 septembrie 1939, fiind fiul lui Gheorghe și al Polixeniei Cănăvoiu. A urmat cursurile Facultății de Litere din București, perioadă în care a și debutat cu poezie; a fost un talentat gazetar și, o perioadă, profesor în județul Olt. A lăsat în urma sa cărți de valoare, precum: „Soare cu dinți” (fabule), Editura Spicon Târgu-Jiu, 1991; „Poezii” (postum), Târgoviște, 1993; „Cobra regală” (epigrame, postum), Editura CCVCTP Gorj, 1994; „Sonetele vinului” (poeme postume), Editura PUNCT, ș.a. A inițiat editarea unei publicații de satiră și umor intitulată HAZ-ul, revistă la care el era director, finanțator, editor, redactor și chiar difuzor. S-a stins din viață la 22 octombrie 1992, la Târgu Jiu. Un an mai târziu, în amintirea lui s-a organizat Festivalul Național de Umor “Ion Cănăvoiu”, cu secțiuni de carte de umor, epigrame, fabule, parodie, poezie satirică și proză umoristică.
26 poezii, 0 proze
CoBRa
Nascut, crescut (bine), casatorit....
1 poezii, 0 proze
Nicolae - Claudiu Marinescu
Cine sunt? "Sunt sarpele cu aripi de porumbel si vulturul cu cap de hiena... Sunt omul trist ce zambeste si cel ce rade plangand"... alegeti-va de aici ceea ce va place. Sunt si bun si rau in acelasi timp, sunt si prost si destept, si cumpatat si nebun, si am curaj sa ma tem... Nu-s decat un om, ca voi... asa ca nu prea conteaza cine sunt eu, ci mult mai mult conteaza cine sunteti voi... si ce aveti de spus. Eu unul sunt dispus sa ascult... Totul e sa vreti sa incercati.
59 poezii, 0 proze
cristi
pasionat de poezie, pictura si calculatoare
3 poezii, 0 proze
festivalul national de epigrame \"Cobra\"
de veturia campean
PRIMÃRIA MUNICIPIULUI REGHIN CASA MUNICIPALÃ DE CULTURÃ « EUGEN NICOARÃ » I N V I T A Þ I E LA CONCURSUL NAÞIONAL DE CREAÞIE A EPIGRAMEI “C O B R A” EDIÞIA A XIV-A, REGHIN, 20 NOIEMBRIE 2009 Rămânând...
festivalul national de epigrame \"COBRA\"
de veturia campean
PRIMÃRIA MUNICIPIULUI REGHIN CASA MUNICIPALÃ DE CULTURÃ « EUGEN NICOARÃ » I N V I T A Þ I E LA CONCURSUL NAÞIONAL DE CREAÞIE A EPIGRAMEI “C O B R A” EDIÞIA A XV-A, REGHIN, 19 NOIEMBRIE 2010 Rămânând...
mircea eliade în vizită oficială la vaslui
de Cătălin Al DOAMNEI
așa cum spune la pagina 36 din memorii volumul al doilea mircea eliade bolnav de hemoptizie din lagărul de la miercurea ciuc urma să fie executat în lagărul de la vaslui instalat în fosta clădire a...
Viata ca o cobra
de Dragos Serban
Am privit pentru prima data viata ca pe o cobra strangulata in pumnul meu...care se zbatea si pe care am sarutat-o pe limba. Viata ia o cu totul alta intorsatura privita astfel, te simti stapan,...
Cobra cu dublu inel.
de Albert Raimond
Stă pe tron un demon cu ochii mari și verzi, face ocolul sălii oglinzilor spiralate, și naște colțuri întunecate. Tronul din aur ruginit îi aduce somnul mai aproape, Un călugăr respiră sângerând...
cântec pentru cobră
de silvia caloianu
stai cobro stai să îți cânt vulpi îngândurate îmi duc blana și cu grijă pe vârfuri șoareci fumurii îmi coboară de pe țevile oaselor iubitul meu plânge în mine singur și sătul de jucării ochii noștri...
Epigrame -Cobra - Reghin, 2010
de Gârda Petru Ioan
Motto: Uite greva, nu e leafa I.UITE LEAFA, NU E LEAFA Președintele se adreseză celor ce muncesc Ați tras din greu atâția ani, Pe lefuri mici, pe câmp, la strung... De mâine veți munci pe bani! ...Că...
In picioare in mine
de Alina Emandi
Strigătul meu adoarme brownian Intr-o cobră… Vântul se desface in câtiva fluturi… Un zeu decupat dintr-un peisaj absurd Face discount la moarte… Luna se-mbolnăveste romantat, In eclipse… Nu mai sunt...
minifabula cobrei
de dumitru cioaca-genuneanu
cobra-mi zice: n-are minte cel ce de ea se fereste cand vede cum se taraste ea, baba c-un singur... dinte.
Moarte
de Tamara solomon
Muscatura de cobra, ameteala, delirul, caderea in esential, revelatia gingasiei viului proaspat nascut, izbucnirea rosiaticului fluid transcedental, piroteala-samburele tineretii ascundeau un imens...
Cod galben... cod portocaliu... cod roșu...
de Nicolae Baciut
Concursul Național de Creație a Epigramei „Cobra”, organizat de Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, lansează a XII-a sa ediție. Cei interesați vor trimite corespondența până la 9 noiembrie...
Cha’ac
de Laurențiu Belizan
difracția pașilor tăi pe trepte unda sonoră cobră decapitată se amplifică devine ropot de ploaie în timpanul camerei niciodată nu voi mai putea deschide fereastra fără să mă gândesc cum am oprit...
moment climax
de Silvia Goteanschii
O cobră se unduiește prin fața mea de parcă i-aș cânta la flaut ca o frânghie îmbietoare între cer și pământ. Și-atunci eu, hai să-mi prind pleoapă de pleoapă, fără lămuriri. Și nimic. Nici crengile...
Destinația finală (8)
de Helia Rimoga
CAPITOLUL 8 ANA Dacă ar fi fost mușcată de o cobră, Silvia nu s-ar fi tras înapoi cu mai multă violență. Aproape că se izbi cu spatele de planșetă, și în tăcerea penibilă care se lăsase, un glas...
Agonii
de Maria Fărîmă
întunericul îți urlă în spate te încolotăcește ca o cobră în ritualul veninos al tăcerii urme de surâsuri se preling pe pereți umbre îți dilată privirea și gheare își plimbă obscurul pe dinăuntrul...
"Nitrat de Argint" - Delir - III
de Petrea Marian Iulian
DELIR [ III ] Un soare hâd și-arată colți de cobră, Scurgând ades venin în norii care trec Și suflete, plângând, pe dată... se petrec, Când demoni râd cu poftă-n lumea sobră; E loc de durere, în...
