"fenta unui altfel de cântec" – 1187 rezultate
0.05 secundeMeilisearchGustav Sack
Gustav Sack *28.10.1885, Schermbeck (Germania), †05.12.1916, Finta Mare (România) Scriitor și poet german. Sack n-a publicat aproape nimic în timpul vieții cu excepția câtorva nuvele. Cele două romane ale sale Ein verbummelter Student și Ein Namenloser au fost scrise între 1910 și 1913, dar refuzate de mai multe edituri. Văduva lui reușește să-i publice romanele la S. Fischer Verlag. Opera lui a fost apreciată de autori ca Erich Maria Remarque, Thomas Mann și Theodor Adorno. Sack e considerat ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului timpuriu. Gustav Sack moare în Primul Război Mondial pe frontul românesc, la Finta Mare lângă Ploiești.
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioan Vintilă Fintiș
Locul și data nașterii: Finta, jud. Dâmbovița, 6 iulie 1954 Studii: Institutul de Petrol și Gaze Ploiești Debut: 1980, Biblioteca Luceafărul - 15 Poeți Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din țară, precum Luceafărul, Vatra, Poesis, Familia, Calende, Argeș, Cafeneaua Literară, Dacia Literară, Convorbiri Literare, Cronica, Ramuri, Oglinda Literară, Revista Nouă, Axioma etc. Volume de poezii publicate: Singurătatea supremă - 1991, Obiecte după frig - 1993 - Premiul USR Filiala Brașov, Amintiri de pe malul mării - 1994, Dealul - 1996, Hierofania - 1997, Halucinația - 1998, Obiecte după frig - 1999 - antologie de autor, Ceremonii de iarnă - 2002 - Premiul USR Filiala Brașov, Visul toboșarului - 2003 - poeme rotite scrise împreună cu Costin Lupu, Porțile - 2005, Hierofania - 2006 ed. 2, Dealul - 2007 ed. 2, Timpul muzical - 2008, Bufonul și KlaRaRegina - 2009 - Premiul USR Filiala Brașov, Icoana din apă - 2010. Figurează în următoarele...
0 poezii, 0 proze
ion untaru
Nascut la 3 dec. 1939 in com. Finta, Dambovita, absolvent ASE promotia 1962, actualmente pesnionar domiciliat in comuna Baneasa, judet Giurgiu.
514 poezii, 0 proze
Sergiu M
M-am nascut, atata stiu...inca mai caut scopul in viata...se pare ca cateodata il gasesc langa finta pe care o iubesc...dar se pierde..si iarasi il caut.
2 poezii, 0 proze
Dino Campana
Citat din Dino Campana \"Dino Campana s-a nascut la 20 august 1885 la Marradi . Lovit , la virsta de cincisprezece ani, de o confuzie a spiritului , a comis dupa aceea erori de tot felul , fiecare trebuind s-o plateasca cu mari suferinte .\" Ca Holderlin , inchis intr-un spital din Castel Pulci de linga Florenta , incepind din 1918 , a murit tot acolo . Opera sa e alcatuita din: -Canturile orfice (1914) -Carnet(1949) -Corespondenta cu Sibilla Aleramo (1958) -Mic carnet din Faenta(1960)
6 poezii, 0 proze
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
fenta unui altfel de cântec
de florian stoian -silișteanu
bătrâne pianul la care ai cântat era puțin dezacordat doar ai auzit cum sunetul mergea în pețit și apoi sticlele goale ca niște femei au fost aruncate-n coșul acela din noi vezi ai luat plasă...
Dorul de copilărie
de Grig Salvan
Domnul Dinu Petrean e un intelectual respectat în sat, nu doar pentru studiile și cariera lui frumoasă, ci și pentru că e „fiu al satului”, născut-crescut aici la poalele Măgurii, din părinți țărani,...
Dublul standard
de Nicolae Diaconescu
Dublul standard la Ministerul Educației Naționale Să definim dublul standard? Poate că ar fi cazul, că nu toată lumea știe ce e asta. Nici eu nu aflasem până acum câțiva ani când am citit într-un...
Străbătând ceața 45
de nicolae tomescu
Au mai trecut vreo două săptămâni și, într-o dimineață de la începutul lui octombrie, o bătaie în geam, destul de insistentă, l-a trezit. Printr-o fantă a oblonului a văzut un militar, caporal,...
Actul I
de Paul Bogdan
Actul I Personaje: -Eu pe scenă, șezând pe un scaun auster cu trei picioare, fără spătar ce are natură morfonemă. Într-un colț întunecat al scenei se vede un computer. Sunt îmbrăcat în redingotă...
De la Vintu la Rameti
de Mihaela Plesa
Cobori din personalul de Vintu . Avea cu ea: sufletul franjuri, un rucsac de Ata albastru si doua sandwich-uri cu salam de sibiu si branza. Se aseza cu greu pe o banca de pe peron, dupa ce traversa...
Cenaclul Agonia.ro – 18 Iunie 2006
de Florin Hălălău
www.radiolynx.ro:9500/stream LIVE NOW!!! Vă invităm să ascultați LIVE pe Internet cenaclul de la Café Deko. Pentru a accesa emisia puteți folosi WinAmp , opțiunea \"Play Url\" (Ctrl - L) și...
CD în așteptarea administratorului (3 - 4)
de Dragoș Vișan
III De când îi avea Sașa Tanassi colegi de cameră pe Spam, Ser și Lucky Bad nu mai fumase. Lucky Bad îi scosese la propriu toate fumurile din cap. Îi explicase de la cincisprezece ani ce înseamnă...
De te uiți în manuscris/ modul supin e de-scris
de Dan Norea
Băsescu vs Tăriceanu Un președinte vrea anticipate Și aliatului, neîncetat, Îi spune: “Vezi demisia-asta, frate ? Păi tu ești premierul… de-semnat !” Logodnă scurtă Eram logodit cu o blondă frumoasă...
voli me
de florian stoian -silișteanu
putem vorbi doar despre o tăcere pe care cineva o numește când sunt ești și când ești sunt invidios pe cărarea furnicii în care bocancii mei pregătiți cu viză calcă fără să doboare ce construiește...
O frunză în vânt (după 30 de ani)
de serban georgescu
Prin anii '80, când se oprea curentul și toată casa cădea în beznă, iar tata și mama începeau să caute pe bâjbâite lumânările prin sertarele de la bucătărie, intram într-un fel de frenezie. Odată...
O carte-mărturie: Arhipelagul Gulag de Alexandr Soljenițîn
de Roman Anamaria
\"Nu mă mai căutați: am căzut, Speranța s-a făcut niciodată. Ce sunt eu astăzi? Nu sunt Decât o fiară damnată.” Aceste versuri aparțin omului de litere Davidenkov Nikolai. Înainte de a fi împușcat în...
Partida de șah...
de Cătălin Angelo Ioan
- Ia loc, Robo! - Da, Stăpâne! Cei doi se așezară la măsuța mică aflată, undeva, într-un colț al „biroului”. Robo avea scaunul său, tare, vopsit într-o culoare metalizată, iar Savantul un fotoliu...
