"escalada" – 1047 rezultate
0.01 secundeMeilisearchana sofian
Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...
239 poezii, 0 proze
Camelia C.Petre
Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.
15 poezii, 0 proze
remus radu
"Om cu toate simturile treze. Jurnalist." A trait pentru 26 de ani la Bacau, a facut o escala de doi ani la Roma, iar din toamna lui 2001 locuieste in Bucuresti. Cistigator in 2003 al premiului pentru expresivitate jurnalistica la concursul national organizat de Clubul Roman de Presa, cu articolele "De la Barca la ridicol" si "Orasul cu doua taxiuri". Un an mai tirziu a obtinut Marele Premiu pentru reportaj oferit de Freedom-House, cu lucrarea "Ziua Europei la Ciorogarla". In 2006 a fost rasplatit cu "Premiul pentru promovarea inventivitatii romanesti" la gala "Invingatori pentru Romania", pentru reportajul "Bill Gates pariaza pe albina spion de la Iasi". Pasionat de gastronomie, de vin, de literatura si, mai ales, de calatorii. A lucrat pentru perioade semificative in redactiile "Monitorul de Bacau", "Evenimentul zilei", "Cotidianul".
70 poezii, 0 proze
Georg Trakl
Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la nașterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant șvab de proveniență bănățeană, și al Mariei Trakl; gimnaziul și liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citește mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire și Dostoievski; încă din adolescență vădește înclinații spre alcool și droguri, nutrind și un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea școlii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând și un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind și răgazul de a scrie poezie și teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obține, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaște pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicații de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului și înțelegându-i...
261 poezii, 0 proze
Escalada
de Gabriel Nita
Imi propun escaladarea varfului Everest fara sa am ca ajutor decat o biata frunza. Nu va grabiti sa imi sariti in ajutor, caci nu am precizat ce fel de frunza. O frunza, pe care ai rupt-o dintr-o...
escalada
de florin caragiu
viteza schimbărilor de stare măsoară copacii plutitori îmi umplu gura cu flori și intru în curtea școlii lovind aerul din jur fără să văd nimic nu pot să trag linie cu creta între strigătele de...
Escaladând lumina
de Durbaca Razvan
Escaladând lumina cu ochiul hulpav, Făcându-mi loc prin mărăcini şi spini, Eu îmi hrăneam al meu suflet bolnav Cu ale timpului bătrâne rădăcini… Dând focului...
Escaladare
de Cornel Ghica
deviere o deviere dumnezeiască / spre noi de oriunde între drumuri / parcurși ne lovim cu lemnele acestui neașteptat rămânem / ne oprim uimirea fără limite / privind legătura dintre noi / cei loviți...
escaladăm aceiași versanți
de Rodica Lupu
aici în stufăriș de gânduri țin evidența paginilor cândva inhalam cu nesaț aerul clipei fără să fi dat socoteală timpului sau detaliilor doar privirile-mi prelungeam peste genele vieții zi după zi...
escaladat cu gândul
de Bogdan Nicolae Groza
drumul spre mine trece întotdeauna prin labirinturi surpate nu vei ști niciodată cu adevărat cine sunt și ce vreau dacă nu mă citești pe de-a-ndoaselea de la apă la foc când cu jumătate de privire...
Escaladare
de Nincu Mircea
Am cucerit tăceri adăugându-mi goluri prin care m-am risipit din mine. Imaginile pe care ochii voștri le-au privit uitându-se în ceea ce credeau că sunt, ca niște hieroglife sau petroglife pline de...
să escaladăm stâlpii de pe strada arhivelor
de Vasile Munteanu
nu v-ați găsit omul care să tacă alungat de pe bulevarde cânt pe străzile prăfuite acolo dorm clădirile arhivarilor forma tinerilor ce au dispărut sub sărut a caligrafiat-o gerul în scaune din...
despre escaladarea Golgotei existențiale
de FLOARE PETROV
Fiecare om trebuie să escaladeze Golgota existențială, plină de stânci abrupte, cu prăpăstii de jur împrejur, cu povara crucii în spate, singura cale de evoluție de înălțare. Unii oameni epuizați de...
căderile de peste zi. escaladările de peste ani
de Vasile Munteanu
noaptea îmi număr oasele ca în urma unei mutări măcar douăzeci de ani să fi stat cu chirie într-o bibliotecă aș fi pus fiecăruia titlul unei cărți pe care astăzi am îndoieli că o voi mai citi și...
Mai marilor zilei, de ieri și de azi, care au contribuit la înflorirea și escaladarea terorismului religios
de Niculae Stanescu
Migrația și-a arătat Și-a doua față. Ce păcat. Pe lângă zecile de mii De bărbați, femei și copii Care-au fugit din țara lor, Din acel iad îngrozitor, Spre alt pământ izbăvitor, S-a strecurat,...
Epigrame
de Doina Wurm
Escaladă Se vede treaba, Că degeaba-i graba, Să fie șef mare, Că ci este..cu..tare!! *** Unui medic cardiolog Stimulând atîtea \"herțuri\" Normal sa ajungi la certuri, Totuși soața nu te-alungă,...
Rădăcini de bambus
de Dely Cristian Marian
escaladam stropii de ploaie până la nori să dezvelesc raze de soare mă despart de oameni ca un trădător căutat de remușcări când se află pe vaporul de croazieră rudele și prietenii sunt pe țărmul...
hamac
de Ottilia Ardeleanu
sireapă colonie florală escaladă peste acoperișuri cu pisici lăfăite sub un bezmetic soare aprilin pare dus cu pluta dacă ai putea rămâne o zi întreagă vâslind ai observa cum cade dincolo gutuie...
Panaceu pilulic
de Daniel Aurelian Rădulescu
Rotundul viciu escaladă Se face-n cumul de sechele Cu iz de lemn bătut în ladă Și vânăt roșu... îl făcând, piele. Ambiția e doar în lene De inerție la schimbare, Punând în spatele la gene Și maladii...
haiku
de nicolae tomescu
șir lung de furnici escaladând mușuroiul - în zare munții.
