"din(spre) dragoste" – 23091 rezultate
0.01 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Lidia Dondesi
Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...
15 poezii, 0 proze
Paul Pietraru
In fiecare Ianuarie, in fiecare zi de luni astept rasaritul cu fata spre nord si sufletul catre luna, smaraldele salcamilor grele de ploaie, insotite de acorduri blande de chitara, raspandesc dragostea, rapsodie colindand alte lumi, vindecate de sfarsit tragic, fara moarte, as inchide-o intr-o carte cu patruzeci si patru de file, cate una pentru fiecare anotimp al orasului meu de cand ma stiu, vin sec pastrand dulceata mustului din inceputuri, aroma migdalei, albul atingerii de matase, chemare infrigurata rostita cu tot corpul meu, insotita de zambetul implinit ca o coroana dubla, simetrica, incununare a sufletului si mintii omului.
167 poezii, 0 proze
Immanuel Kant
Immanuel Kant se naște la 22 aprilie 1724 la Königsberg, în Prusia orientală. În toamna lui 1740, în vârstă de 17 ani, intră la Universitatea din Königsberg. Nu se cunoaște la care dintre facultăți s-a înscris. Urmează cursuri de filozofie și matematici (cu Martin Knutzen până la moartea acestuia în 1756) și de fizică. Kant se orientează spre secțiunea clasică, Lateinschule. Disciplinele principale erau latina (până la 20 de ore săptămânal) și teologia (un soi de buchisire superficială a catehismului); se familiarizează cu filozofia lui Leibniz. De aici dragostea lui Kant pentru poezia latină și aversiunea față de formalismul cultului religios. Kant va lucra trei ani la Reflecții asupra unei veritabile evaluări a forțelor vii, lucrare care va fi imprimată în 1746 dar a cărei versiune definitivă datează din 1749. În 1747 părăsește universitatea înainte de a fi obținut toate gradele, din pricina morții tatălui său. Devine astfel preceptor în familii nobile și burgheze din împrejurimile...
0 poezii, 0 proze
gabriela ungureanu
M-am nascut in Toplita, judetul Harghita. Am copilarit impreuna cu fratele meu mai mare Mihai, si o gasca de prieteni in acelasi oras. M-am scaldat in dragostea scumpilor parinti de la care am invatat ca viata e o lupta, iar noi putem invinge. Gandul la orasul de munte mi-e starnit de amintirea cizmulitelor in carouri rosu cu alb care-mi purtau pasul spre cladirea uriasa si rece, unde in ciuda tristetii de a ma trezi a nimanui, rasuna zglobiu glasul tinerei educatoare. Apoi imi aduc aminte tenesii ce-mi grabeau pasul pe trotoarele orasului prafuit, genunchii si coatele pline de julituri provocate de neastamparul fetei tunse baietoi, care visa "la mai mare". Evadarea mea, era "departe", care la vremea respectiva se concretiza in hoinareala la munte, pe dealuri, la lacul din satul bunicii si cand nu gaseam mai mult, in imaginatia mea. Copilaria mea a insemnat zambet si tristete, speranta si dezamagire si permanenta cautare a acelui ceva, care intr-o zi il voi gasi si nu il voi mai lasa...
15 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Georg Trakl
Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la nașterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant șvab de proveniență bănățeană, și al Mariei Trakl; gimnaziul și liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citește mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire și Dostoievski; încă din adolescență vădește înclinații spre alcool și droguri, nutrind și un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea școlii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând și un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind și răgazul de a scrie poezie și teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obține, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaște pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicații de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului și înțelegându-i...
261 poezii, 0 proze
Grigore Hagiu
Grigore Hagiu (27 septembrie 1933, Târgu Bujor–1 februarie 1985, București) a fost un poet român, din generația antiproletcultistă a resurecției și paradoxismului. Liceean fiind, debutează în anul 1950, cu poeme în spiritul epocii proletcultiste, în revista Tânărul scriitor. În 1952, este absolvent al unui liceu din Galați, urmând în aceiași ani școlari staliniști (1952–1954) cursurile Institutului de Cinematografie din București, cursuri abandonate, spre a se înscrie, în 1955, la Facultatea de Filologie, Universitatea din București. A fost redactor la diferite ziare și reviste: Drum nou, Luceafărul etc. După debutul editorial cu Autoportret în august (București, Editura pentru Literatură, 1962), Grigore Hagiu publică următoarele volume de versuri: Continentele ascunse (București, Editura pentru Literatură, 1965). De dragoste de țară (București, Editura Tine¬retului, 1967). Sfera gânditoare (București, Editura pentru Literatură, 1967). Noblețe de stirpe (București, Editura...
12 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Tomița Andreea
Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.
6 poezii, 0 proze
Barbu Paris Mumuleanu
Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina - d. 21 mai 1836, București) a fost un poet român. A fost autodidact. Primele sale versuri, compuse în manieră anacreontică, promovau o filozofie hedonistă, citând dragostea și plăcerile vieții. A scris versuri în spiritul vechi al vremii, asemănptor ca stil cu cel al lui Costache Conachi și Ienăchiță Văcărescu. A scris poezii erotice, senzuale dar monotone. Are tendințe filozofice și sociale dar nu reușește să clarifice niciuna din cele două. Ulterior a evoluat spre iluminism. După modelul lui La Bruyère, a combătut viciile sociale într-o suită de portrete care satirizează pe parveniți, pe lingușitori, zgârciți, înfumurați, flecari, pedanți etc. (Caracteruri, 1825). Postum i s-a tipărit de către Ion Heliade-Rădulescu un volum (Poezii, 1837), de orientare clasică și preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”. A fost susținut și apreciat de Ion Heliade Rădulescu și a avut succes față de contemporani. Mihai Eminescu i-a atribuit...
1 poezii, 0 proze
din(spre) dragoste
de Bogdan Laurențiu Marin
ești... ploaia mea ogor uscat sărăcit și nemuncit ce(/-ți) sunt.
Unicul
de BANA ELENA
Cănd am privit în ale tale ferestre către suflet, Simțit-am că speranța spre dragoste n-apuse; Două smaralde umezi cătau lumină-n cuget, Strivindu-mi colivia ce atâția ani ma strânse. Cu versuri...
Pe care căi?!?
de Patricia Lidia
Din dragoste spre ură nu e decât un pas pe drumul-scurtătură pe-al inimii făgaș. Pavăm pajiștea vieții cu urme de noroi, ascunși în umbra ceții, cu mersul nost’ greoi. O rază de lumină ce se...
colind cu alint...
de Cătălin Găian -Konig
Umbletul meu din departe spre-aproape dragostea ta îl înnoadă cu stropi dintre-aceia născuți între ape, ape cu brațe si buze deochi. Calul de umblet al meu este alb, tu-l vrei pur, sufletul înger...
sintagma visului (2)
de Ștefan Petrea
în strai de hram e floarea-n zori râzândă iar dimineața e-o corolă-ntreagă în noi tenebra de a fi o neagă suind în sorți iubirile, la pândă. din temnițe lumina se dezleagă mergând pe trupul tău atât...
pocnind fericirea...
de diaconescu diana
m-a pocnit fericirea... în nas, în ureche, și oleacă de inimă! m-a pocnit într-un zbor inedit urlându-mi o muzică a ploii concrete, îzbindu-se de viată. în urma pasului meu urlau și ei... niște...
Poveste de(spre) dragoste
de Liviu-Ioan Muresan
era un poet de internet mare poet (aici vocile repetă încet- de internet) s-a îndrăgostit (foarte timid) de o poetă el indiscret ea indiscretă și-au relatat pentru toți curioșii ea cratițele el...
Spre chipul blând al fericirii
de Petrea Marian Iulian
Din soare fraged, m-am născut, Spre dragostea de viață Și-n nucul umed, am crescut, Cu iedera-n verdeață; Vibrez adesea-n zori de zi Sub glasuri moi de păsărele, Să tot visez că le-aș iubi Cu versuri...
poezie pentru Monique, frumoasa din Bragadiru
de Liviu Nanu
din ciclul balade sociale, inaugurat azi Cernavodă ne-așteaptă cu moartea pe fulgi întru_între_încotro ne-îndreptăm surioară ? curg distanțe dintre_dinspre_dinapoi_ding_dong înspre seară kilometri de...
