"deodată am început să mor" – 8974 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBoér Péter Pál
M-am născut în Oradea, acum 53 de ani. Nu pot spune că viață m-ar fi tratat cu mîini înmănușate, dar încă sunt în ring! Membrii mei de familie, mă consideră hiperoptimist, cred că au de ce. Deodată îmi place umorul - inclusiv satira, absurdul - și romantica. Sunt vesel, amar și vice-versa. Există lucruri pe care le iau prea în serios. Mă consider foarte empatic, tolerant. Toată viața mi-am trăit-o în Transilvania. Prin Mama, am legături stranse cu secuimea, dar ei, cu Tata, au luat-o deja pe calea stelelor. Ma intereseaza foarte mult teologia, filosofia, limbile străine, literatura, și multe-multe altele. In tinerete am început să scriu poezii, dar proza scurtă a devenit marele favorit. În forma tiparita (in lb. maghiara) mi-au apărut volumele "Nagyító alatt"-(Sub lupa) "Le a láncokkal"-(Jos cu lanțurile, "A nonkonformista"-(Nonconformisul"). Am publicat in Revista familia, revista Comitatus, revista Várad, antologia "7torony" si Brassói Lapok. Pe Web apar la: 7torony...
22 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Rusu Nicolae Radu
M-am trezit asa deodata...o frunza de mesteacan a cazut pe fata palida a mamei mele??..O mare in varf de munte..si multe oi cornute??...sau poate sunt toate boli uitate in stomac..??
1 poezii, 0 proze
bogza gheorghe
Simetrie - Marin Sorescu Mergeam asa, Cand deodata in fata mea, S-au desfacut doua drumuri : Unul la dreapta, Si altul la stanga, Dupa toate regulile simetriei. Am stat, Am facut ochii mici, Mi-am tuguiat buzele, Am tusit, Si-am luat-o pe cel din dreapta (Exact cel care nu trebuia, Dupa cum s-a dovedit dupa aceea). Am mers pe el cum am mers, De prisos sa mai dau amanunte. Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua Prapastii : Una la dreapta Alta la stanga. M-am aruncat in cea din stanga, Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant, Gramada cu mine in cea din stanga, Care, vai, nu era cea captusita cu puf! Taras, m-am urnit mai departe. M-am tarat ce m-am tarat, Si deodata in fata mea S-au deschis larg doua drumuri. "V-arat eu voua !" - mi-am zis - Si-am apucat-o tot pe cel din stanga, In vrajmasie. Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica. Si la prima rascruce M-am daruit cu toata fiinta Celui din dreapta. Tot asa, Celalalt trebuia...
4 poezii, 0 proze
Ileana Popescu Bâldea
Născută undeva, în urmă, la o dată imprecisă, în mai multe locuri deodată... Absolventă a Facultății de Medicină. Poezii și eseuri scrise în diverse reviste ale vremii. Cărți publicate: "Și totuși...happy-end" - roman, "Tu nu știi cum plâng fluturii" - poeme. Membră a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România Mă-ntreabă lumea câte zile am. Plec capul. Regret că sunt mai mare. Dar port în suflet tot ce mi-e mai drag- copilăria mea zâmbind din buzunare. Mă-ntreabă lumea pentru ce-s aici. Ridic din umeri, parc-aș fi năucă. Și-mi amintesc, oftând, că nu mai pot trăi în mine doar cu o nălucă… Mă-ntreabă lumea de ce așa târziu îmi cânt “ păgân” aducerile-aminte. Acum am timp. În mine. Pentru gând. Acum mi-e slobodă iubirea din cuvinte. Mă-ntreabă lumea câte zile am. Ridic din toamnă, parcă, a plecare…. Îndrept timid o marți… către o joi… și las un vis de dor în fiecare!
405 poezii, 0 proze
Doru Lascarache
Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell
182 poezii, 0 proze
todor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
Radulescu Alina
"Singura cu toata singuratatea ascult bazaitul surd al calculatorului... deodata..tacere...ascult tacerea si parca vorbeste...neincetat...si vorbeste si vorbeste...si astfel urmez Juramantul Tacerii... Pare o lege din Coza Nostra a?:)) Nesfarsita mafie a "Lumii" lolik sau poate ma insel...da... poate ca nu :))))...Asha ca ascultati-mi tacerea care va vorbeste...si vorbeste...
6 poezii, 0 proze
Marius Sainiuc
Nu-i aur tot ce strălucește. Nu toți sunt rătăciți în viață. Ce-i tare nu se învechește, Și rădăcini adânci nu-ngheață. Cenușa-ncinge foc deodată. Lumini iau umbrele la goană. Ca nou tăișul rupt se-arată, Și regi, acei fără coroană...
14 poezii, 0 proze
Andrei Valter
(...)acel lucru la care se gândea Henriette când arunca dintr-o dată racheta din mână, când scăpa lingura în supă sau când zvârlea deodată cărțile de joc în foc (...) mai spunea că senzația era copleșitoare și că o aștepta mereu, dar că nu venea niciodată când o aștepta (Opiniile unui clovn)
2 poezii, 0 proze
deodată am început să mor
de Dacian Constantin
Mi-ai dat chiar cuvântul pe care-l căutam, agățându-mi-l de buze, să mi se scurgă saliva ca o cascadă la picioarele tropilor și să înot. Mai târziu însă, a înghețat totul. Până și verdele brazilor.
Destin
de Nichita Stănescu
Când am deschis ochii, mă aflam în acest trup pe care-l vezi și vinovat de felul lui eram, cum vinovate-s frunzele că-s verzi. Și deodată-am început să știu mersul luminii și-al strigării și să simt...
Războiul
de Dorina Șișu
- La atac! Înainteeeeee! - Doamne, ajută-ne! Îndemnul la atac a fost strigat așa de tare încât mi s-a imprimat, pentru tot restul vieții, în mine. O voce groasă și fermă. Mereu demnă și parcă...
Cautari
de Gavril Kostachis
GÂNDURI… Mi-e dor, ard si mi-e sete de o dragoste curată. As vrea să iubesc cu tot sufletul meu o fiintă pentru care să fiu in stare de orice sacrificiu. Dar oare există cineva, care să mă iubească...
Umorul, testosteronul și macho picho epigramiștii
de Atropa Belladona
Mă pune naiba, (că pe mine des de tot mă pune naiba să-l caut cu lumânarea), deci, mă pune naiba zilele trecute și m-apuc de bădădăit pe net. Din una-n alta, dau peste un articol care zicea, printre...
de-a fir a par
de Grecu Cristian
Am apucat sa te strig,\"asteapta Lara ca ma doare piciorul\"(dimineata buimac de somn , am alunecat pe trepte si....)schiopatand pana la ea,\"ia uita-te la mine!\" -ce mai vrei? -Lara,trebuie sa te...
Viziune II
de Vlad Solomon
Am vrut să intru într-un cinematograf, Fiindcă auzisem că aș putea să mă cunosc . Din nefericire, nu mai erau bilete; Dar m-am zărit cu un bilet in plus, Mi l-am vândut Și am intrat în sala de...
Rolurile unui film inversat
de Raluca Oana Helgiu
Deodată, m-am trezit vorbind în fața unor oameni, cărora nu le vedeam fețele. Vorbeam așa, fără să mă opresc. Ore în șir. Le povesteam cum mi-e frică. Le șopteam că până la cei 23 de ani ai mei, nu...
Caleidoscop
de Iulian Baicus
Caleidoscop Deodată am avut senzația că mă privește cineva peste umăr, când scriu. Eram eu, erai tu, studentul Mopete, cel de acum cîțiva ani, Aveai o bufniță albă pe-un umăr, frumoasa Hedwig. Erai...
Împotriva bisericii din vis
de Nichita Stănescu
Deodată, la sud, sub soarele torid, se făcea că mă aflu într-o hacienda, pe iarba vânătă de vară. El a venit, mirosind a vacă și a taur și m-a tras, zicându-mi: - Haidem la biserică! Biserica era pe...
