"deghizări" – 1192 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDaniel Puia-Dumitrescu
M-am nascut in Brasov, am absolvit liceul tot aici, Pedagogic, Facultatea la Sibiu, am absolvit in 2003 si am studiat in Anglia, pentru diploma de master, am lansat si volumul meu de debut, "mugur de stanca"...si inca nici nu am inceput...
300 poezii, 0 proze
cristian wolf
Născut în vremuri tulburi (dar oare când au fost ele liniștite?), în România, provincia Ardeal. Veșnic student, veșnic pe drumuri, aproape veșnic tânăr. Restul, nu are nici cea mai mică importanță.
2 poezii, 0 proze
Sebastian L. Racean Delareea
"Adieri calde razbateau intrupandu-ma in august 1988. Timpul s-a scurs continuu prin clepsidra crapaturilor degetelor mele redandu-ma complet scenei stereotipiei lumesti... M-am deghizat cu masca presupusei eternitati, colindand infaptuiri care intotdeauna rasufla cuvinte prin viscol sau sperante..." - noiembrie 2004 "Când realitățile sunt contrariante, mă duc la preparatele mele de histologie comparată și-n lumea organizării nervoase a unei păsări călătoare, departe în lumea spațiului; în creierul unui pește reflectez la adâncimea tăcerei, iar în acela al unei maimuțe îmi găsesc umor pentru moment filogenetic mai recent". (Ion T. Niculescu)
41 poezii, 0 proze
deghizări
de Ștefan Petrea
pășesc în glii, de zbor uitând penaje eternități în oameni deghizate, își făuresc în lutul stâmt cnezate făcând la duhul lor pelerinaje. au ploi de timp în văz, utilizate la ale nunților prin veac...
Deghizări ale morții
de Eduard Rosentzveig
Egală cu sine mereu, blestemată cu pofta de-a-mi fi Dumnezeu și lipsită de trup, părăsită de dragostea mea, moartea a căzut azi de pe masă ca o cană de lapte acru dărîmată de pisică. Am purtat-o pe...
Diferite trucuri și deghizări
de Mevlana Jalaluddin Rumi
O pasăre s-a așezat pe o pajiște unde fusese pusă o capcană. Semințe fuseseră presărate pe pământ, și în apropiere un vânător de păsări se așezase el însuși în iarbă și-și pusese trandafiri și...
elegie în memoria unui sărut
de Nuta Craciun
aprind o țigară la capătul ei înserarea plutea în deghizări melancolice în neconcordanță mersul călare al timpului pe spatele meu respir gândul lunii sărutul tău se ține după mine pas cu pas te caut...
îmi iau parașuta fluturii și sar
de Nuta Craciun
mâinile tale sunt mai lungi decât ploaia atingerea lor mă îmblânzește centimetru cu centimetru aprind o țigară la capătul ei noaptea plutește în deghizări melancolice un cioplitor în stele îmi...
Partidă
de Andrei Pavel
Suntem doi vrăjitori, oglindă la oglindă și fiecare dintre noi e expert în arta deghizării. Suntem cameleoni hipnotizați de dansul nupțial și fiecare dintre noi, așteaptă mișcarea celuilalt. Ne...
Cea mai curajoasă inimă.
de Jeflea Norma,Diana
În dansul complicat al iubirii el înaintează, Un paradox al curajului și al deghizării. Cea mai curajoasă inimă, spun ei, este el, Cine câștigă dragostea unei femei, dar rămâne liber. El țese o pânză...
Măritate cu agronomi
de Irina Nechit
Satul ud îmi vorbește la telefon îmi dă de înțeles că se pregătește de somn că ar vrea să mă viseze din nou în rochia de capron ce mi se lipea de genunchi și trezea în mine instinctul furios al...
Nietzsche, genealogia, istoria
de Michel Foucault
1) Genealogia e cenușie; meticulos și răbdător documentară. Ea lucrează pe pergamente încîlcite, șterse, rescrise de mai multe ori. Ca toți englezii, Paul Ree greșește descriind geneze lineare –...
Sunt un incult alien
de Dragoș Vișan
Sunt un incult alien, nu l-am citit pe E.E. Cummings, nu-l înghit nici pe Ginsberg, mi-e greață de ei, după-un film cu viața prinderii scrisului apropiat de coada de pește artistic a unei deghizări,...
metafore din Israel
de bianca marcovici
(#)diezul Tot mai multe obstacole În calea mea Unele inventate,altele cucerite- Tot mai multe semne ironice De adaptare la teren Brusc anonimatul se coboară Ca o cortina de voaluri brocate- #(lipsa...
Cunoaștere științifică și realism. Experiență a vieții și îndrăcire
de Corneliu Traian Atanasiu
(acest text este urmarea articolelor: Cît de des te întrebi dacă nu ești la fel de cinic ca toți ceilalți? , Cît de lesne devine rațiunea cinică , Kynismul antic. Diogene din Sinope și Cinismul...
Tutunul dăunează grav...
de Oana Condurache
În circumstanțe misterioase m-am dezlegat de motive personele și am fost aruncată în necunoscut pentru a mă descurca cu propria mea existență celibatară și cât se poate de bizară. În vârtejul de idei...
Antalgic
de Blajan Anca
Ca o topaza pella imi iese din ochi, Negrul cu zborul lui invers Pecetuind cu albul Luna incrustată adânc in lacrimi. La început, plutind pe-o lacrimă cu luna, Aducând neantul intr-o poveste , In...
(re)culegere
de Oana Ruxandra Roșu
o nouă scenă în spatele cortinei convingerea ta își face apariția pentru că e vremea să lași dorințele deoparte și să te cuprind în goliciunea ta faptul că devii (alt)cineva nu înseamnă că trebuie să...
La praguri de nesomn
de Silviu Somesanu
Ezitări, drumuri cu temeri albesc tâmplele cu ninsori. Durerea, o piatră cazută pe suflet, păstrează în miezul obiectelor răcoarea întomnată a nopților înșelător praf pe simțuri. Te-ncurci în...
Pluviale
de Maria Elena Chindea
în ochii ploii ne-am privit alb metastazele viului mirosind a ierni asfaltate de febre inevitabil îmi înec tăcerile cu degete amfibii să răscumpăr cuvintele mumificate ce mi-au tivit lumile mă...
