Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"defăimarea lui Paganini"647 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
32 rezultate
Stoiciu Liviu IoanSI

Stoiciu Liviu Ioan

AutorClasic

De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.

4 poezii, 0 proze

Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

defăimarea lui Paganini

de Anatoli Vinogradov

Din gangul care se strecura printre case, dînd într-altă uliță, trei trepte tocite și murdare te duceau la clădirea cenușie din Passo di Gatta Mora. Pe aceste trepte, spune legenda, alunecase o...

ProzăClasic

defăimarea lui Paganini

de Anatoli Vinogradov

Vioara și un sac de drum. Vânt, soare și praf. Ce poate fi mai presus de simțământul libertății depline când ai în față întreaga viață! […] Câteodată, lui Paganini îi făcea plăcere să azvârle câteva...

ProzăClasic

defăimarea lui Paganini

de Anatoli Vinogradov

Paganini luă vioara și, calm, apăru pe scenă. Ridică arcușul. Apoi, adresîndu-se publicului: - Nu putem fi mereu triști. Trebuie să ne îngăduim și câte o glumă. Urmă o cascadă de sunete îngrozitoare,...

ProzăClasic

defăimarea lui Paganini

de Anatoli Vinogradov

La 9 martie (1831 – reiese din context), în uriașa sală a Operei Mari, avu loc concertul lui Paganini. \"A fost o seară de neuitat!\" mărturiseau francezii. Cea mai frumoasă sală din capitala lumii...

ProzăClasic

Copilărie

de bianca marcovici

Nu te apleca prea tare pe fereastră - îmi spunea mama mea. Aveam încredere in mine, pe atunci Era altceva să fii cu codițe blonde, neastâmpărată Credeam că pot să stau în extensie pe geamul de la...

PoezieAtelier

Bravo, Haifei!

de bianca marcovici

Gilles Apap, un violonist complex a fost oaspetele orchestrei simfonice din Haifa. A interpretat concertul meu favorit, Felix Mendelssohn-Bartholdy, concertul pentru vioară în mi minor. După cum cred...

Atelier

Haifa, semnul păcii mele

de bianca marcovici

jurnal de razboi, din adăposturi și saloane (propus spre publicare la Argos) de pe drumuri și servicii obligatorii, de dincolo și de la noi, de oriunde unde nu suntem iubiți politica defăimării lui...

Atelier

fragmente

de bianca marcovici

În goana timpului Transmisie directă jurnale de razboi, din adăposturi și saloane ( cîteva fragmente au apărut chiar în perioada războiului în Revista \" \"Minimum\" și în site-ul American ACUM....

PoezieAtelier

Rebela din Haifa

de bianca marcovici

Ioan Holban, „Despre cultură, cu dragoste” Katiușele și laptopul sufletului „Haifa sub ploaia katiușelor pagini răvășite, la date diferite… notații fugare, virtuale pe laptopul sufletului, note...

Atelier

Domnule Manolescu, nu sunteți nici măcar împărat

de Paul Bogdan

În numărul 5287, al ziarului Evenimentul zilei , citim, referitor la intentarea de proces, de către dl prof. dr. N. Manolescu, Președinte al USR, colegului său, scriitorul și membru al Consiliului de...

ArticolAtelier

​Care eu, care tu?

de Bogdan Geana

Antologiile, atunci când depășesc lungimea unei pagini, fac mai mult rău decât ultravioletele la oră de vârf, în ciuda unui strat generos de iaurt cu caimac. Altfel, rivalizând cu un anunț lapidar...

ArticolAtelier

Biografie George Ranetti-completare

de George Ranetti

Poet, prozator si dramaturg, nascut sub numele de George Ranete, a fost fiul lui Matheiu Vasile, avocat si al Elenei. Urmeaza Liceul Sf. Petru si Pavel din Ploiesti, unde isi ia bacalaureatul. La...

ArticolClasic

vărsătorul

de simon d. silvia

Ca un pescar iscusit mă trezesc în fiecare dimineață și îmi verific plasele. Dar plasele mele sunt textele mele. Socotesc câți pești am prins, câți cititori le-au accesat și mă întreb câți dintre ei...

Atelier

Superioritate

de Arthur C. Clarke

Prin prezenta declarație, pe care o dau de bunăvoie și nesilit de nimeni, doresc mai întâi să specific cu claritate că nu încerc în nici un chip să câștig simpatia cuiva și nici nu mă aștept la vreo...

ProzăClasic

Interviu cu scriitorul Cristian Petru Bălan

de Cristian Petru Balan

(Interviul a fost luat de Gheorghe A. Stroia, directorul publicației "Armonii culturale" din Adjud). Stăm de vorbă, cu CRISTIAN PETRU BÃLAN, membru titular al Academiei Româno-Americane Științe și...

Atelier

Adulter sau dragoste ?

de Cristian Alexandru Groza

Am aflat de lansarea romanului, „Adulter cu smochine și pescăruși ”, cu câteva zile înainte de eveniment. Titlul cărții îmi sugera, încă de la început o fugă într-un peisaj sudic, dominat de...

EseuAtelier

Adi Dohotaru – “Protestatarul. O istorie participativă”, saga protestelor din România ultimilor ani

de Coculeanu Paul

Un jurnal cu aspect eseistic poate fi considerat chiar roman-protest, în condițiile în care autorul, un protestatar veritabil, un Don Quijote care n-are nici treizeci de ani, știe că nu-i inutil ca...

EseuAtelier

defăimarea lui Shakespeare

de florin iordache

Defăimarea lui Shakespeare “-Ai scris cumva pentr\'un bărbat Ce l-ai fi vrut a fi femeie?... One question:l-ai avut în pat, Sau e mister ce are altă cheie? La ce ți-au folosit atâtea rime Și-atâtea...

PoezieAtelier