"cu titlu optativ" – 22553 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
castronul-cu-masele
Castronul cu măsele
de felix nicolau
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac

aparece
Rahat cu Apă Rece

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Lucian Preda
Provin dintr-o familie de boieri, cu carte la cap.Desi boieri cu titlu dat de mine saraci sunt ei si le e foarte bine.Am terminat scoala primara la 24 (generala nu ani)Liceul l-am facut pe langa Padurea Verde (mai repede Padurea Corbilor) la UMT am terminat cu brio (media 6) Imi plac florile de mai si ochii misteriosi ai prietenei mele.Sunt omul care vrea sa aseze pe ciorna sentimente sau ganduri. 8.07.03 o zi de suta mai departe istorie.
434 poezii, 0 proze
Victor Bilciurescu
Autorul a fost militar de carieră; începând din 1913, a fondat împreună cu Al. Macedonski „Revista Nouă“, devenind colaborator la „Literatorul“. A fost ales deputat înainte de primul război mondial, apoi a fost numit prefect. Victor Bilciurescu a scris mai bine de trei decenii la „Universul“. Descriind Bucureștiul de la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, autorul a scos pregnant în evidență constanta dublare a mizeriei cu farmecul, a sărăciei crunte cu hedonismul pitoresc. Victor Bilciurescu sprijină în 1887 „Literatorul”, mai apoi înființează, împreună cu Alexandru Macedonski, „Revista Nouă”. Macedonski îi închină o poezie („Lui Victor Bilciurescu”). Imediat după război, în 1947, Victor Bilciurescu scrie o carte cu titlu clișeu: București și bucureșteni de ieri și de azi. Puțin probabil ca numele autorului să-i fie cunoscut prin ceva cititorului de acum al cărții. Victor Bilciurescu nu a fost istoric și nici scriitor de profesie, deși a publicat, pînă pe la mijlocul anilor...
1 poezii, 0 proze
Samson Bodnărescu
Samson L. Bodnărescu (n. 27 iunie 1840, satul Voitinel, comuna Gălănești, județul Suceava - d. 1902) a fost un scriitor și poet român, membru al societății culturale „Junimea”. A scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii și tragediile „Rienzi”, 1868 (inspirată din opera cu același titlu a scriitorului englez Edward Bulwer-Lytton), și „Lăpușneanu-vodă” (1878-1879), de valoare literară minoră. Versurile lui au fost publicate în "Din scrierile lui..." (Cernăuți, 1884). O ediție nouă de Scrieri a publicat Aurel Petrescu în 1968 în colecția "Scriitori români". "Despre el, Tudor Vianu scria: "Este sigur că Bodnărescu a fost un poet de talent, mai cu seamă în mica poezie lirică, de tipul liedului heinian, unde accentele sale pot emoționa și astăzi". Samson Bodnărescu s-a născut, în urmă cu 165 de ani, la 27 iunie 1840, în satul Voitinel, comuna Gălănești, județul Suceava. După studii primare și liceale făcute în satul natal, la Cernăuți și Rădăuți, Samson Bodnărescu vine...
2 poezii, 0 proze
Adrian Batista
this is a test account, and a test bio. thanks for your understanding. Biografia are acum posibilitatea de a fi editata cu multe optiuni vizuale. Titlu titlu 2 un citat foarte interesant eun citat foarte intersa
1 poezii, 0 proze
Marcus Cristian
new guy, am 15 ani și am început să scriu o carte (Povestea unui țăran (încă caut titlu)). aș vrea niște ajutor :) totuși, aș vrea ca - cartea să rămână propria mea creație. Așa că admini, vă rog, nu mi-o puneți la atelier. Vreau să o continuu singur, cu puțin ajutor din partea celorlalți membri agonia.ro (asta nu înseamnă că pot să îmi schimbe după plac povestea. accept doar comentarii ajutătoare). Mulțumesc anticipat!
2 poezii, 0 proze
Grigore Ureche
GRIGORE URECHE (1590?-1647) Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romana si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace care s-au pastrat cu privire la viatalui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfirsitul sec. al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el isi petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Moldovei si a Munteniei, scrisa in poloneza, afirma ca “Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei el a invatat la scolile libere”. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat, are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si...
2 poezii, 0 proze
Fredy Goldștein
Un colaborator de scurtă durată a revistei avangardiste Alge (a semnat doar în două numere din 1931), Fredy Goldștein avea la acea dată doar 6 ani. A spus câteva ”povești” transcrise în revista Alge de către Gherasim Luca. Încadrabilă în sens larg în familia prozelor urmuziene, ”poveștile” lui Goldștein sunt totuși de o factură relativ inedită (practicând, în mod diferit față de ceilalți algiști, ”delirul juvenil” specific publicației). Bâlbâielile, rectificările, onomatopeele și elementele de oralitate, laolaltă cu imaginația suscitată de morbidul și absurdul din România interbelică, remarcate de G. Călinescu mai mult în sens negativ, ar putea fi azi recuperate și valorificate cel puțin ca și curiozitate estetică, dacă nu chiar sub titlu de autenticitate, ca și elucubrațiile în versuri ale lui Petru Popescu-Poetul din revista unu (atât Fredy Goldștein, cât și Petru Popescu-Poetul fiind puțini discutați chiar și de experții avangardei, probabil pe motivul lipsei evidente de conștiință...
1 poezii, 0 proze
Camillo Sbarbaro
S-a născut la S. Margherita Ligure la 12 ianuarie 1888 și a murit la Spotorno la 31 octombrie 1967. Studiază greaca și latina. Lucrează mai întâi în industria siderurgică la Savona, apoi devine profesor de limbi clasice la Genova (unde rămâne până în 1951). Se ocupă în paralel cu studiul lichenilor, fiind recunoscut ca un specialist de faimă internațională în această direcție de cercetare. Colaborează la „Riviera ligure”, „Voce”, „Lacerba” etc., păstrându-se la distanță însă de grupurile literare. Din 1951 se retrage împreună cu sora sa la Spotorno unde va locui până la moarte. A tradus din tragicii greci și din prozatorii francezi din secolul trecut. Primul său volum de poezii, Résine, apare la Genova în 1911. Se afirmă însă cu Pianissimo (al cărui titlu îi va fi sugreat de muzicianul Giannotto Bastianelli), publicat în 1914 la Florența (în colecția revistei „Voce”) și primit favorabil de Boine și Cecchi. Urmează două volume de proză (Trucioli, Vallecchi, 1920 și Liquidazione,...
1 poezii, 0 proze
Mirela Neagu
Mirela-Ramona Neagu s-a născut în cea de-a patra zi a anului 1988, în Făurei, județul Brăila. Este o fire romantică, echilibrată, liniștită și nebunatică deopotrivă, un capricorn veritabil. Disciplinată și mereu serioasă se îndreaptă cu pași repezi către succes. Cu un simț al datoriei și al realității foarte bine dezvoltate, Mirela și-a început „cariera” încă de la 14 ani când a avut norocul de a întâlni-o pe Luciana Zainea, cea care i-a deschis ușa spre ceea ce a urmat a fi nu doar o pasiune, ci și o descărcare emoțională și o carieră în continuă ascendență. Încă de pe atunci știa că a învăța să înveți mereu, în funcție de sistemul în care ești pus, e cheia succesului. În toamna anului 2002, ca boboc a liceului „George Vâlsan” din Făurei, a publicat și prima sa creație literară în revista „Visuri”, având ca titlu, coincidență sau nu, „Prima oară”, urmând mai apoi a fi, pe lângă elevă de liceu, redactor șef și tehnoredactor al aceleași publicații până în vara anului 2006. Deși...
4 poezii, 0 proze
Zina Bivol
Data nașterii 12.02.1989 Absolventa Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice Cu Titlul de Licențiat în Arte Specialitate Regie Liceul Teoretic “Ion Pelivan”, sat. Răzeni. Obiective carieră, domenii de activitate vizate: Regie, maiestria actorului, arta vorbirii, miscarea scenica, dansul, canto.
1 poezii, 0 proze
cu titlu optativ
de Virgil Titarenco
ar trebui să par plictisit măcar de dragul cărților pe care le am în mînă să vă spun că nu îmi pasă de metaforele cărate cu spatele împreună ca niște mineri orbi ai dicționarelor ce sîntem să vă spun...
Mărturisirile unui „perforator” de lumi interioare
de Ela Victoria Luca
Când deschizi un roman nou, cu acea curiozitate și tensiune interioară necesară receptării, știi că te vei lăsa provocat de întâlnirea cu o triplă lume: a autorului așa cum știe că se arată el...
cu titlu
de Florin DeRoxas
tu, mereu tu, intotdeauna tu. am uitat de-atunci, impreuna cu voi, ce s-a intamplat cu mine,... umblu hipnotizat de propriile vedenii, ma trezesc obosit, adorm obosit, intre tine si noi ma recunosc...
Cu titlu la alegere
de Marius Marian Șolea
Cu titlu la alegere Îmi vine cîteodată să cunosc lumina din mijlocul pietrei, întru care bezna își linge rănile, urlînd cu gîtul întins către ceva neajuns. și urlă, și urlă pînă cînd capul se tocește...
cu titlu de împrumut
de randomescu serban
zarurile înghițiră-n sec căci numerele formaseră un întreg pumn ce se revărsă peste masă ca o explozie de cezari aflați în pragul lacrimii lui christ încerc să-l mai sorb de pe lemn cu inimi pompând...
cu titlu de excepție
de Deminescu Violeta Mirela
iubeai ca și cum ai fi mușcat dintr-o bucată de lună nici s-o ucizi doar cât s-o doară nici să-mi ascunzi linia vieții la infinit în mâna străină ca-ntr-o zare murdară ne-am mai văzut uneori gând la...
