Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"caut apocalipsul în fiecare amurg"20447 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Băbăruși CristianBC

Băbăruși Cristian

AutorAtelier

M-am născut pe data de 08 aprile 1984 într-un mic apartament din București, capitala României. Îmi doresc să scriu și să public o carte, sau măcar o povestioară, care să captiveze pe cât mai mulți dintre voi. Încă îmi dau silința pentru aceasta, chiar dacă mă aflu la început de drum, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu cu siguranță voi reuși. Scriu doar când am ceva timp liber, iar asta nu se întâmplă foarte des. Cel mai mult ador să citesc cărți din genul Horror, preferatele mele, dar si ezoterice. Printre autorii mei îndrăgiți se numără John Saul, Anne Rice și Stephen King. Cărți preferate: "Salem's lot" de Stephen King "Mâna dreaptă a Diavolului" de John Saul "Apocalipsa" de Stephen King "Ora Vrajitoarelor" de Anne Rice "Lasher" de Anne Rice "Taltos" de Anne Rice "Seria Cronicile Vampirilor" de Anne Rice Până în prezent, am scris și eu câteva lucrări ca să spun așa. Am încercat și ceva poezie, unde am vazut că nu mă pricep mai de loc, dar... am descoperit că la proză aș avea o mică...

63 poezii, 0 proze

PN

palaghia nadina

AutorAtelier

caut raspunsuri si caut intrebari...mereu

14 poezii, 0 proze

Opris GheorgheOG

Opris Gheorghe

AutorAtelier

Caut sa fiu Om...

12 poezii, 0 proze

Ada AlbuAA

Ada Albu

AutorAtelier

Caut ceva. Nu-mi ajunge, dar dacă mi-ar fi ajuns m-aș fi simțit prost. Așa că mi-e bine neajungând și caut în continuare, caut... Caut să caut și mi-e a infinit. Cânt la ghitară, la pian, învăț câteva limbi străine, pictez..... Am ca scop de a simti. yahoo: pisica_neagra9

70 poezii, 0 proze

Mihai ChitezMC

Mihai Chitez

AutorAtelier

Ma caut , asemeni tie, gandul meu...

23 poezii, 0 proze

B

be

AutorAtelier

Te caut cand ma caut!Si fara tine am,doar zambetul de gheata al celei fara hram!

5 poezii, 0 proze

OT

Ovidiu Tataru

AutorAtelier

Momentan caut Rost.

10 poezii, 0 proze

DM

daniel moldovan

AutorAtelier

SINT SINGUR SI CAUT FETE DE LUNGA DURATA SAU SA I-MI SCRIE PE ADRESA DE ACASA MOLDOVAN DANIEL STR PETRENI NR 89 OR VATRA DORNEI JUD SUCEAVA COD 5975 SI VA ROG SA I-NI TRIMITETI SI O POZA RECENTA CU DRAG DANIEL

1 poezii, 0 proze

EM

Emilia Manolescu

AutorAtelier

inca mai caut intelesul fructelor date in parg.

1 poezii, 0 proze

BA

brinzoi gabriel adrian

AutorAtelier

Nascut sub semnul ,,Berbecului" caut cu infrigurare ,,Lina de aur "

21 poezii, 0 proze

caut apocalipsul în fiecare amurg

de Ștefan Petrea

caut apocalipsul în fiecare amurg când noaptea se rostogoleşte peste vise uneori cu ochiul din frunte larg deschis, deasupra scalpul ţine de cald minţii să nu sărăcească în frigul acesta din oameni...

PoezieAtelier

Neosteneala depanatorului de iluzii

de Daradici Ladislau

chitaristul avea privirile înșurubate sub pleoapele toamnei când cânta melancolia îi devenise amantă intra dimineața pe porțile lui străbătea aleile aprindea lampadarele în fiecare amurg aburea...

ArticolAtelier

Previziune cataclismică în poezia simbolistă bacoviană

de Stefan Lucian Muresanu

prof. dr. Ștefan Lucian MUREȘANU Motto: Vrăjitorilor evului mediu le spun: / - Lăsați să clipească ochiul senin deasupra Egipetului, / Niciodată nu mor martirii dreptății. (George Bacovia) Cuvinte...

EseuAtelier

Tristan Janco : « Mémoires de la Shoah »

de Marina Nicolaev

Tristan Janco «Mémoires de la Shoah», 2001, Collections « Sem » Université Paul-Valéry – Montpellier ISBN 2-84269-422-8 ISNN 0990-2813 80 pagini Volumul «Mémoires de la Shoah» a fost publicat in 2001...

ProzăAtelier

Tristan Janco - «Mémoires de la Shoah»

de Marina Nicolaev

Tristan Janco «Mémoires de la Shoah», 2001, Collections « Sem » Université Paul-Valéry – Montpellier ISBN 2-84269-422-8 ISNN 0990-2813 80 pagini Volumul « Mémoires de la...

ArticolAtelier

ce nu scrie printre rânduri

de Stefania Klein

Noi nu ne formalizăm. Nu ne formalizăm pentru că formalismul induce între cutele zâmbetului ceva minciună, iar noi nu agreem prea tare minciuna, la fel cum nu ne prăpădim după adevăr. Nouă ne plac...

Atelier

Autoportret într-o flacără de brichetă

de Mircea Cărtărescu

sunt o dantură pulverizată, o gură arsă după o noapte cu băutură sunt o sarcină toxică, un torent albastru de cianură zvâcnind bifurcat din gura păianjenului, mai puternic decât un cașalot, mai...

PoezieClasic

Am curaj si ma tem...de dragoste.

de Alex Munteanu

Invatza sa nu te mai bucuri, invatza sa nu mai ucizi cu zambetul shi cu mangaierea. Un singur suras al tau poate dobora pasarile de pe crengi, pasarile pe care numai o nefericire le-ar mai fi putut...

PoezieAtelier

Un vis de vis în vis

de Ștefan-Adrian Bărbulescu

\" Fiind Timpul ceea ce este, Totul legat de el Este o iluzie. Sunt bolnav de moarte, Adică Moartea m-a îmbolnăvit Cu prezența ei fantomatică, Inexistentă, persistentă, insolentă, Hapsână,...

PoezieAtelier

cititor pierdut în acum

de Iosiv Basarab

închipuiți-vă un copil care în momentul în care a fost destul de mare încât să fie trimis după ziare citea deja \"sportul\".. nu cursiv, nu tot, ignora mărețele realizări ale partidului care...

EseuAtelier