Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"căprioară în crâng"1832 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
31 rezultate
Matteo Maria BoiardoMB

Matteo Maria Boiardo

AutorClasic

1440 (sau 1441) - 1494 Născut la Scandiano, lângă Reggio Emilia, într-o familie nobilă. În paralel cu importante funcții politice (a fost, pe rând, gentilom al curții ducelui de Ferrara, guvernator al Modenei și guvernator de Reggio, unde a și murit) a știut să trăiască în cultul poeziei. A scris numeroase poeme, atât în italiană cât și în latină, dar meritul său cel mai important rămâne acela de a fi creat modelul epocii cavalerești italiene prin capodopera sa, Orlando innamorato. Canțonierul său, intitulat Amorum libri tres (Cele trei cărți ale Iubirii) este probabil cel mai important produs al liricii italiene din secolul XV. Lucrarea parcurge bucuriile, suferințele și regretele iubirii sale pentru Antonia Caprara. Sonetele se disting printr-un decorativism prețios, de factură gotică, aplicat peste o vie sensibilitate peisagistică, înfiorată de briza hedonismului.

2 poezii, 0 proze

căprioară în crâng

de Ursu Marian Florentin

te-ai întors iubire de foarte departe genunchii ți-s juliți de la vânt dumnezeu astăzi parcă iarăși desparte apele dintre cer și pământ inorogii pasc printre munți de zăpadă copitele le sunt prea...

PoezieAtelier

pseudo-text

de Ionescu Alina

Astăzi înainte să mă trezesc am scris în minte un text nu l-am reținut... m-am mai întors o dată pe perna-mi moale înainte să mă trezesc pe stradă... cu textul nu știu ce s-a întâmplat. În drum spre...

PoezieAtelier

Musafira noastră

de Mihaela Rascu

Lângă gardul din grădină S-a oprit o căprioară Și-a lipit de-un stâlp boticul Mâncare-ar fi vrut să ceară. Ochii mari cu lacrimi multe Îmi vorbeau fără cuvinte, M-am oprit să nu o sperii Și-am stat...

PoezieAtelier

Cortegii de speranțe...

de Cristian Petru Balan

Cortegii de speranțe luptând pentru victorii Cu suflet ars de stele și-n patimi încercat, Te-am căutat prin zodii, și-n vis te-am căutat, Dar tu mi-erai pe-aproape, prin aspre teritorii, De unde, cu...

PoezieAtelier

Itinerar natal

de Daniel Aurelian Rădulescu

Ascult buletin meteo ades și tot mă uit, mă uit pe hartă unde recunosc locuri trăite; la Râmnicul Sărat ales, lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite. Mă leagă...

PoezieAtelier

Capra, țapul și bursucul

de Chiriță Florin

O căpriță singurică Behăia prin crâng adică, C-ar fi vrut și ea ceva, Un mascul, pe undeva. Da’ din tufiș ieși îndată Un bursuc ce îi dă roată, Că, și el ar vrea ceva. O căpriță, n-ar fi rea. Se...

PoezieAtelier

Ingerul meu

de dorobantu

Cred ca te-am asteptat demult Caci regasindu-te Mi-am dat seama Ca nu poti intalni intamplator Un inger. Zambetul tau Era pentru mine Rasarit de soare Si ochii tai Doua stele Pline de viata In parul...

PoezieAtelier

Þes pânza Numelui Tău

de Kabir

* Ce greu e să-l întâlnești pe stăpânul meu! Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie: Aproape că moare de dorul ei, și totuși nu vrea Să bea altă apă decât ploaia. Ademenită de iubirea de...

PoezieClasic

Iubesc o adiere de lumina

de eugen LOVIN

Iubesc o adiere de lumină, încet să-mi încălzească chipul Să simt aroma de nisip fierbinte, înnebunindu-mi gândul Duios un sunet de talaz învolburat, să mă adoarmă dulce Suspin, tânjesc să văd un...

PoezieAtelier

Peste mii de generații...

de Mihai Cucereavii

Peste mii de generații Mai revin pe-acest Pământ, Să mă întâlnesc cu frații Și s-admir plaiul meu sfânt. S-aud tril de păsărele, Să văd munca clocotind, Cu viraj de rândunele Și nu gloanțe șuierând....

PoezieAtelier

Un pârâu

de Marius Savin

„A fost odată ca-n povești, Un fir de apă-n munți crăiești, Născut din stâncă sfântă, Ce cobora înfiorat, Încrezător, făr̛ de păcat, O lume-a lua la trântă. Cu poftă iată-l, avântat Prin piatră...

PoezieAtelier

Karmmany-Karma, Emilia

de Iulia Elize

Am vrut să scriu o poezie, parcă, special pentru tine... Dacă te-ai îmbogățit (sau dacă ai sărăcit între timp), să nu te superi că mai scriu despre săraci, Ești undeva departe, Vapoarele au plecat,...

PoezieAtelier

Poem șoptit

de Glodean Elena

Aș locui în ochiul tău, o vreme, Să văd cum munții încă nasc izvoare Și-atunci când îl sărută căprioare Să simt cum firul ierbii încă geme. În pumnul tău aș locui, o vreme, De tine să mă simt la sân...

PoezieAtelier

ganduri

de popa ecaterina

Mi-am cascat gura s-anfulec golul ce mă cuprinde...mi-am crispat genele... mi-am incleștat pumnii...și am urlat in gand...inconjurată de munti și paduri...am eliberat stigatul mut al durerii...trup...

Atelier

Târg de Crăciun, la Manchester

de Eugen Galateanu

S-a deschis târgul de Crăciun, la Manchester. În față la Albert și Victoria\'s Memorial. Fără nici un fel de jenă că ar putea, vai, să discrediteze un monument. Fără nici un fel de rușine pentru că...

Atelier

Visuri

de Maniceanu Valentin

Vis de aur,vis de-argint, Vin` de-mi face-un legământ. Ce-i frumos vreau a visa, Ce-i urât vreau a uita. Să-mpărțim tot ce e bun De la vii,de la străbuni, Gânduri pline de visare, Flori albite de...

PoezieAtelier

Vanat

de Dobre Tudor Constantin

Ploaia spala frunzele transpirate de la caldura de peste zi. Caldura sufocanta lasa loc unei seri racoroase. Soarele se retrage in cuibul lui, mai greu, dar se retrage. Ca un batran ce isi face...

ProzăAtelier

Întâlnirile omului cu ursul (Ursus arctos arctos) 20

de Toth Arpád

Ilia Gheorghe, 39 de ani,pădurar, Păpăuți. Povestirile sunt din vara anului 2010, la cabana de muncitori de la Km 4 din Comandău.Erau câțiva cărăuși, care veniseră de la lucru și se odihneau. Era...

Atelier

Frații

de Dan Norea

Frații Am un frate cu doi ani mai mare, pe care l-am iubit toată viața. Îl iubesc și acum la fel de mult. Mereu am crezut că e ceva normal și că toți frații din lume se iubesc și împart totul......

ProzăAtelier