Poezie

Musafira noastră

1 min lectură·22 octombrie 2014

Mediu

Lângă gardul din grădină

S-a oprit o căprioară

Și-a lipit de-un stâlp boticul

Mâncare-ar fi vrut să ceară.

Ochii mari cu lacrimi multe

Îmi vorbeau fără cuvinte,

M-am oprit să nu o sperii

Și-am stat lângă pomi, cuminte.

Știam că îi place scoarța

Toată iarna să le-o roadă,

Mi-am chemat și surioara lângă mine,

Să o vadă.

Tremura din trup micuța,

Cu codița ridicată,

Parcă-ar fi speriat-o lupul

Din pădurea fermecată.

Câțiva morcovi din grădină

Aș fi vrut să-i pun sub bot,

Dar au înghețat cu toții,

Cu cutia lor cu tot.

Ne-a privit pe amândouă

Tristă și înfrigurată,

Ridicând în grabă capul,

A fugit în crâng pe dată.

De-atunci nu am mai zărit-o

Pe la noi pe la grădină,

Dar i-am pus multă mâncare

Dacă s-o gândi să vină.

Chiar sub gard, lângă livadă

Într-o iesle încropită

Din trei scânduri lăcuite,

Ca să se simtă iubită.

Poate nici nu are mamă,

Poate s-a pierdut de ea.

Eu cu drag aș invita-o

La grădina mea să stea.

002.642

Mihaela Rascu. “Musafira noastră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-rascu/poezie/14058355/musafira-noastra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.