"biletele pe noptiera" – 5005 rezultate
0.03 secundeMeilisearchVirgil Teodorescu
Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanța - d. 24 iunie 1987, București) a fost un poet, prozator, eseist și traducător român, reprezentant al mișcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român. S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care . Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareș. În 1932 editează la Constanța revista de avangardă Liceu, împreună cu Tașcu Gheorghiu și Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română și în limba franceză, precum și într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată și influența lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a...
63 poezii, 0 proze
Romulus Dianu
DIANU, Romulus (pseudonim al lui Romulus Dima; n. 22 mar. 1905, București - d. 25 august 1975, București); prozator, publicist și poet. A debutat cu o poezie în revista "Ramuri fragede" a Colegiului "Sf. Sava" pe când era în clasa a VII-a. A colaborat apoi la "Rampa", "Cotidianul (Brăila)", "Adevărul literar și artistic", "Țara de Jos", "Cetatea literară", "Contimporanul" (unde se pare că a publicat o pictopoezie, Autoportret), "Universul literar", "Bilete de papagal" și, în deceniile ulterioare, la "Viața literară", "Vremea", "Azi", "Familia", "Săptămâna CFR", "Glasul patriei", "Argeș", "România literară" etc. În 1944 este epurat din presă și condamnat la 20 de ani temniță grea la Poarta Albă și Gherla (este eliberat în 1956). SCRIERI: Viața minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), București, 1929, ed. 2 (Nastratin și timpul său), Buc., 1934; Adorata, Buc., [1930]; ed. 2 Craiova, 1984; ed. 3 [București], 1992; Nopți la Ada-Kaleh, Buc., [1932]; ed. 2 București, 1970;...
1 poezii, 0 proze
Horia Roman
Horia Roman, poet interbelic din Dobrogea. Colaborări la ziare și reviste: Revista literară a liceului Sf. Sava, Viața literară, Viața dobrogeană, Bilete de papagal, Adevărul, Dimineața, Cuvântul liber, Stânga, Adevărul literar, XY, etc. Scrieri: * Suflet și imagini dobrogene * Crimă și pedeapsă de Dostoievski (dramatizare în colaborare cu Petre Pandrea) A apărut în Antologie de imagini din poezia nouă (1934, antologie de Teodor Scarlat).
1 poezii, 0 proze
George Lesnea
George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; 25 martie 1902, Iași - 6 iulie 1979, Iași) este un poet și traducător. Este fiul Ilenei și al lui Doroftei Glod, căruțaș. Face școala primară la Iași, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viața românească". Ulterior lucrează ca tipograf, funcționar la tipografii și edituri, bibliotecar la Baroul Iași și redactor la „Iașul literar". Debutează cu poezia Din adâncuri în revista ieșeană „Gândul nostru" (1922) și editorial, cu volumul de versuri Veac tânăr (1931). Colaborează la „Viața românească", „Adevărul literar și artistic", „Pagini moldovene", „Cuvântul liber", „Gândirea", „Bilete de papagal", „Însemnări ieșene", „Contemporanul", „Iașul literar", „Gazeta literară", „Cronica", „Convorbiri literare", „România literară" etc. Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi" al Academiei Române (1935), Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru...
28 poezii, 0 proze
Langston Hughes
Drumuri lungi de-a lungul intregului continent si scoala primara la intamplare. Liceul l-a urmat la Cleveland si a inceput studii la Universitatea din Columbia, abandonate din motive materiale. A practicat meseriile cele mai diverse si a colindat lumea lucrand prin diferite porturi. In 1924 il gasim la Paris, apoi la Genova pana reuseste sa-si cumpere biletul de intoarcere in patria sa. Este descoperit de Vachel Lindsay care il ajuta sa publice primul sau volum. Langston Hughes este considerat un Sandburg al negrilor fiind un cantaret popular, un poet al Harlemului exprimand in versuri cantabile si orale sufletul poporului sau. Prin specificul situatiei, negrii nord-americani impletesc in lupta lor tendintele demnitatii nationale cu acelea de dreptate sociala, si poezia lui Hughes are intotdeauna aceasta dubla rezonanta. Printre exegetii sai el trece drept poet angajat, si lirica lui indreptateste din plin calificativul.
22 poezii, 0 proze
Aurel Baranga
Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București) este pseudonimul lui Aurel Leibovici, un poet și un dramaturg român de origine evreiască. A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă Alge. A colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948 a scris textul imnului României comuniste, "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca "sarcină de partid" să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica. A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga. Opere Poeme în abis, 1933 Ninge peste Ucraina, 1945 Marea...
9 poezii, 0 proze
Constantin Nisipeanu
Constantin Nisipeanu (n. 10 octombrie 1907, Craiova, d. 1999), cunoscut și sub pseudonimul de C. Olteanu, a fost un poet suprarealist român. A debutat în 1928 în Bilete de papagal. A fost redactor al revistei unu (1931-1940), director al Muzeului Peleș (1953-1957), îndrumător la Muzeul de Literatură din București (1957-1958). Cartea cu grimase, 1933 Metamorfoze, poeme, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare) Spre țara închisă în diamant, editura unu, București, 1937 (tiraj de 199 exemplare) Femeia de aer. Un poem și două desene, București, 1943 Moș Ioniță Făt-Frumos, București, 1956 Cartea cu oglinzi, Editura tineretului, București, 1962 Să ne iubim visele, București, 1967 Stăpâna viselor, Editura pentru literatură, București, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim) Păstorul de umbre, Cartea Românească, București, 1971 (copertă de Langada Zoe) O lăută de frunze, Cartea Românească, București, 1977 Păsări de fum, Cartea Românească,...
23 poezii, 0 proze
biletele pe noptiera
de elena iancu
Haaaaaaaaai! sa ne zbenguim inca o data tare mai mi-e dor sa beau cafeaua c-o tigara intr-o mana, \'n cealalta viata... intre timp am sa devin cineva care n-am sa fiu niciodata o tipesa multumita,...
Refugii iluzorii
de Roman Liviu
caut refugii, chiar obscure, de parcă creierul n-ar fi un loc potrivit- e adevărat, dacă-l ai, chiar și spălat, nicidecum spălat de transpirație și ceață. să poți transpira din nou, alegerea e liberă...
Cenaclul Agonia.ro - din 16 aprilie în Cafe Deko
de Paul Bogdan
Duminică, 16 aprilie 2006, de la ora 14:00 la Cafe Deko în incinta Teatrului Național, cu susținerea Muzeului Literaturii Române și a Revistei Șapte Seri . A treia ediție a cenaclului Agonia.ro o va...
Zborul spre Bruxelles
de Maria Gold
Abandonasem caietele Danielei pentru că scrisul era atît de urît încît îmi devenise imposibil să le mai descifrez. Evenimentele personale recente m-au făcut să uit cu totul de povestea ei și...
privire de insectă
de Leonard Ancuta
cu timpul chiar și numele încrustate în coaja copacilor devin mai mici. mai neclare. și cunoștințele noastre vor încăpea pe un bilețel ascuns în căptușeala hainei ca o descriere febrilă și succintă a...
August2
de Florin Kshky
Transpiram foarte tare. Pe frunte mi se formaseră broboane, iar pe obraji îmi curgeau picături. Am râs împreună. Să-ți zic exact unde eram. Mă aflam într-o cameră înaltă și destul de lungă, dar cam...
incurabila moarte
de ana benea
Incurabila moarte mă caută. Zi de zi pe noptieră lasă câte un bilețel. Scotocește prin haine, caută prin cărți, doarme în creierii mei până în zori- dispare, și apare din nou: în patul meu și-a...
poem de adormit frumos
de silvia caloianu
lipește-ți urechea de pământ auzi îmi vine somnul ca un tren grăbește-te intră mai repede în visul meu simte-te ca acasă aș vrea să mă trezesc fericită și să nu știu de ce și să găsesc pe noptieră un...
singurătatea travestită în iubire
de Teodor Dume
se mută dintr-o noapte într-alta ca durerea dintr-un os într-altul curge veninos prin vene înspre târziul din mine gângăvesc ceva dar nu spun nimic renunț la tot și-mi fac socotelile nu datorez...
O dimineață obișnuită
de Tudorel-Sorin Boulean
O dimineață obișnuită Se trezi dimineața cu o durere acută la genunchi de parcă ar fi avut o bucată de fier înghețat înfiptă în articulația piciorului. Se trezise așa cu piciorul anchilozat, fără să...
Gris cu lapte
de Florin Kshky
Sună la ușă, sperând că el să răspundă. Nu credea că era acasă, dar asta nu o oprea să spere. Lasă plasa pe podea, sprijinită de piciorul ei și descuie ușa. O împinge până atinge perete, apoi ridică...
Durerea
de Adi
Se numea Mircea, dar părinții îi mai spuneau Mirciulică. Il luaseră cu ei la mare, de această dată, și bucuria lui era fără margini, scăpase în primul rând de bona cea cicălitoare, și avea ocazia să...
vicii sau erori
de Teodor Dume
sunt momente în care vrei să vinzi aragazul frigiderul mașina de spălat cuptorul cu microunde noptiera pe care ai lasat ultimul bilețel și-n cele din urmă telefonul mobil nu crezi în Dumnezeu nici în...
