Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"biblia în versuri"3352 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cristina OpreaCO

Cristina Oprea

AutorAtelier

M-am născut în anul 1980 și am crescut în satul Roșiori din jud. Suceava. Momentan locuiesc în Iași, unde am și absolvit, în 2002, Facultatea de Informatică la Al. I. Cuza. Lucrez printre studenți, investind în dezvoltarea lor personală, socială și moral-creștină. Mi-au plăcut de când mă știu natura, muzica și poezia.. Am scris doar câteva poezii copilărești, cu rimă, în clasa a șasea...și alte câteva, mult prea serioase, în anii de liceu... Din anul 1998 am început să-L descopăr și să-L cunosc într-un mod personal pe Cel Căruia îi datorez totul: Dumnezeu. Cartea mea preferată a devenit cu timpul Biblia – Cuvântul Lui. Din 2008 am început să exprim câteva din gândurile și emoțiile mele, mai ales din dialogul meu cu Dumnezeu, sub forma unor versuri simple...cele mai multe născându-se în timpul încercărilor mele de a învăța să cânt la chitară.. Am descoperit poezia haiku la începutul anului 2012, la Cenaclul de Haiku de la Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu...

14 poezii, 0 proze

FA

Frentiu Toma Adrian

AutorAtelier

Născut la 25.02.1947-în com Almaș,jud.Arad Absolvent de Liceu și Scoala Tehnică Contabilă în Romania Absolvent a Institutului Cariere din Chicago , specialitatea- accounting Absolvent-Development Institut Atlanta,Ga-specialitatea-travel Pe perioada 1968-1988 a lucrat la Primăria Comunei Almas îndeplinind functia de contabil communal In octombrie 22 ,1988 se stabilește în SUA, statul Florida Inceputul literar ,prima poezie(Biblia) incercata a scrie este in 1988 timp în care 6 luni avand fractura a fost nevoit sa stea la pat Este membru la “poezie ro”incepând cu data de ii iunie 2002 Este membru la “resurse crestine ro.” unde publica poezii creștine Este membru la “timpul ro” și la” Poezii ro” Sub îndrumarea Prof.Dr.Alexandru Sasu de la UBB Cluj Napoca scoate la editura-EIKON din Cluj Napoca- în iulie 2006 primul volum de poezie intitulat “ Pe plai de dor”

125 poezii, 0 proze

cristiana pricopCP

cristiana pricop

AutorAtelier

n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com

38 poezii, 0 proze

BD

Bogdan Dincescu

AutorAtelier

Oracle developer de prin 1997... Engleza, franceza. Biblia. JN Darby, W Kelly, H Rossier, Christian Briem... www.stempublishing.com www.bibliquest.org Refuzat sa intru in PCR in 1988. Altii, in schimb, mari membri de Partid si fii de securisti au fost si "revolutionari"... Ma doare cat de multi merg la pierzare pt ca nu vor sa il cunoasca pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul om care are viata in El Insusi, viata pe care o poate da oricarui alt om ... "El sa creasca, iar eu sa ma micsorez..."

12 poezii, 0 proze

Nicolae SzekelyNS

Nicolae Szekely

AutorAtelier

Fac. de Metalurgie (Politehnica Bucuresti) Carti publicate: Alchimia divinului - eseu filosofic, ed. Emia Astrele interioare - poezie, ed. Signata (Helicon), seria Liliput Starile imnice - poezie, ed. Mirador, Arad Sine piezis - poezie, ed. Corvin Buletin de stiri - [pezie, ed. Corvin Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania - Filiala Arad, din 2002 Pasiune complementara: Chitara clasica Serviciul actual: tehnoredactor (la o editura/tipografie din Deva) Timpul aduce cu sine aluviuni, dar si spala... Iata ca a disparut chitara, in locul ei a aparut lauta, cu repertoriul ei vast, mult prea vast si adanc... De fapt lauta este Biblia instrumentelor... http://www.youtube.com/watch?v=G4e25lUk8Qw si alte inregistrari daca dati cautare dupa simplul nume pe care il port...

50 poezii, 0 proze

Ion BuzduganIB

Ion Buzdugan

AutorClasic

Ion Buzdugan (pe numele adevărat Ivan Alexandrovici, 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălți – 27 ianuarie 1967, București) a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii (24 ianuarie 1918) poate fi socotită operă de obște, unirea ei cu Patria Mamă nu s-a putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan. A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Țării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. A studiat agronomia la Gorki, literele și dreptul la Universitatea liberă din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița. Licențiat în drept al Universității din Iași și doctor în...

1 poezii, 0 proze

NV

Nelu Vlasin

AutorAtelier

Nascut in 1967, sunt inginer si lucrez in domeniul tehnic. Cred in Dumnezeu si in Biblie ca etalon pentru o viata normala. Imi place muzica, cant si compun muzica crestina.

1 poezii, 0 proze

MG

Mihaela Goga

AutorAtelier

si imi lipseste limba romana, poezia romaneasca (e mai expresiva decat cea in engleza, are mai multe cuvinte cu care poti spune acelasi lucru, simplu dealtfel, dar frumos..) PS Am un Colegiu Biblic facut in Anglia si Asistenta Sociala in Romania. Acum cica-s misionara (daca lucrez la o Misiune, asa ma numesc, nu ?)

1 poezii, 0 proze

Johann Wolfgang GoetheJG

Johann Wolfgang Goethe

AutorClasic

Johann Wolfgang Goethe, înnobilat 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Născut la Frankfurt pe Main, fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808). Relația lui Goethe cu părinții, nu a fost fără conflicte. Cu excepția sorei sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalți frați toți au murit timpuriu. În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă. Din anul 1756 pînă 1758, el vizitase o școală publică. Un rol esențial în educație religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele la biserică. Primind o educație aleasă, studiind desenul, muzica, scrima, călărie, literatura germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza). Prima îndoială în...

262 poezii, 0 proze

Negre AlinNA

Negre Alin

AutorAtelier

Nascut in Oradea, 8 Februarie 1984. Am absolvit Liceul Teoretic Onisifor Ghibu - Oradea, profilul Engleza - Franceza. In 2007 am absolvit cursrile la zi ale Colegiului Biblic Est European - Oradea, specializarea Teologie - Educatie Crestina. In prezent sunt cursant al Scolii Sanitare Carol Davila, specializarea Asistent Farmaceutic. Metaforic vorbind, imi place sa ma descriu ca fiind un inger inchis intr-o forma de lut.... un inger care este in cautarea identitatii perfecte, pierduta in infinitul metafizic, si care intr-o zi o va regasi, aceasta fiind glorioasa devenire predestinata fiecarei fiinte umane!

1 poezii, 0 proze

biblia în versuri

de buica nicolae madalin

nu există lucru mai trist ca biblia pe care vreau să o scriu doar pentru tine pentru că toate pildele pe care ți le voi spune nu te vor face să mă înțelegi și toate poruncile pe care ți le voi da nu...

PoezieAtelier

România - prima țară din lume unde, recent, Biblia a fost transpusă integral în versuri cu rime !

de Cristian Petru Balan

Mă consider unul din cei mai norocoși oameni deoarece, acum când vă scriu, am în fața mea prima Biblie din lume scrisă în versuri cu rimă. Majoritatea oamenilor a auzit că pe întreg globul există...

EseuAtelier

PILDA ORBULUI CĂLĂUZIT DE ORB

de George Budoi

PILDA ORBULUI CĂLĂUZIT DE ORB Isus Hristos în pildă spune, Cu-adânca Lui înţelepciune: Când orb pe orb călăuzeşte, În groapă cad cei doi, orbeşte. Sau, altfel spus, parafrazând, Parabola înţelegând,...

PoezieAtelier

PUTEREA CREDINŢEI

de George Budoi

După cum Isus ne spune, fie El slăvit în veci: Cu credinţă mergi pe apă fără ca să te îneci; Fie valul cât de mare, marea cât de furioasă, Dacă ai credinţă-n tine, mergi pe ea, de val nu-ţi pasă....

PoezieAtelier

DE LA SAUL DIN TARS, prigonitorul creştinilor, LA SFÂNTUL APOSTOL PAVEL

de George Budoi

DE LA SAUL DIN TARS, prigonitorul creştinilor, LA SFÂNTUL APOSTOL PAVEL La-nceput, el şi rabinii Au persecutat creştinii. Dar, pe drumul spre Damasc, I-apăru în mod fantasc Chiar Isus, Cel fără vină,...

PoezieAtelier

Munir Mezyed: Capitol din Biblia Poeziei

de Valeria Manta Taicutu

Scriitorul iordanian scoate un „Capitol din Biblia Poeziei” în ediție româno-engleză și arabă la Editura Fundației Culturale Poezia (2006) încercând, prin versul de factură modernă pe care-l propune,...

ArticolAtelier

Lansare de carte - vineri, ora 19:00, la Librăria Bastilia

de Claudia Minela Petre

Vineri, 5 decembrie, ora 19:00, la Librăria Bastilia, Piața Romană nr. 5, București, va avea loc lansarea volumului de versuri MAESTRUL ȘI JUMÃTATE LEBÃDÃ, publicat la Editura agol, autori Doina...

Atelier

Fray Luis de León Cîntarea Cîntărilor. Expunere a

de Jorge Luis Borges

Biblia, al cărei nume recesc este un plural, înseamnă "cărtile". Este, de fapt, o bibliotecă ce cuprinde cărtile fundamentale ale literaturii ebraice, ordonate fără prea multă rigoare cronologică si...

PoezieClasic

Precursorii și urmașii

de Cristian Petru Balan

EXISTĂ O „ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI”, SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN ? Nicidecum, dar există o simplă schițare a ei, expusă în numeroase strofe...

PoezieAtelier

bucuria de a nu învinge

de buica nicolae madalin

Îmi vorbești despre o sută de ani și eu mă gândesc la ziua de mâine. Crezi în ceea ce spui, cum cred și eu în ceea ce simt. Îmi ceri să am grijă de mine, dar nu știi că ceasul morții depinde de fusul...

PoezieAtelier