"barbatul iubit" – 20052 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMaria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Lia Dumitriu
Dacă ei nu s-ar fi iubit o vreme, nici n-aș fi fost. Dar sunt. Port pe brațul stâng ‚urmele’ copilăriei, acoperite cu brățări de argint. Sa fie... vreo 16. De brățări zic. Urme?... Cine mai are vreme a număra! Și de ce! Ce mai port? Tăceri, liniști, așteptări și o pasăre ce țipă uneori.
50 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Mihai Cantuniari
Mihai Cantuniari (n. 14 februarie 1945, București) este un poet și traducător român. Studii A absolvit liceul Matei Basarab în 1962 și Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, in 1967. Opere publicate * Poezii, 1977 * Ultramar, 1978 * Plante carnivore, 1980 * Nova, 1980 * Amadeus, 1983 * Bărbatul cu cele trei morți ale sale din ciclul Omul ca iarbă, jurnal intim, memorii, 2007 Traduceri A tradus din C. Valejjo, Mario Vargas Llosa, și O. Lara.
1 poezii, 0 proze
Valentin Busuioc
A absolvit: - Liceul Militar „Ștefan cel Mare“; - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“; - Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” / Colegiul Naţional de Apărare, cursul de nivel înalt „Securitate şi bună guvernare”; - licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea Bucureşti; - studii postuniversitare de multimedia (FJSC): - studii postuniversitare de psiho-sociologie (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti; - masterat în management public la Academia de Studii Economice din Bucureşti. General STS. A debutat editorial cu volumul 111 poeme (1993, Editura Muntenia). A mai publicat volumele de poezie Viața în direct (1995, Editura Leda), Vortex (1999, Editura Eminescu), Bărbatul din Calea Lactee (2004, Editura Eminescu), Orașul văzut prin oglindă (Editura Tracus Arte, 2014), Linia vieții (Editura Tracus Arte, 2016), Iarba (Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018), Coli de scris (Editura Junimea,...
16 poezii, 0 proze
deac suzana
Sunt din Târgu Mureș, am absolvit Facultatea de psihologie la UBB, Cluj. Am funcționat ca psiholog școlar, director la diferite școli, inspector școlar de specialitate. Debut în revista literară « Utunk » Cluj, 1972. Publicații culturale la care am colaborat cu proză, poezii, eseuri și publicistică: Utunk/Cluj, Ecoul, Răsunetul, Mesagerul, Mesagerul Literar, Mișcarea Literară, Didactica Nova, Conexiuni - SSB, Revista Ilustrată – SSBN, Revista Literară Napkút, Budapesta, Ungaria ; Vatra Veche-Târgu Mureș, Junimea Digitală, Rețeaua Literară, Cititor de Proză, www.cenaculum.ro,www.Europeea.atelier literar, Volume publicate : «Cine suntem și cine vom fi » - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006 ; «Viața, ca o dispoziție» - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; « Exerciții pentru dezvoltarea inteligenței la copiii de 6-12 ani », - Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; «Meteora » - volum de poezii, Editura Karuna, Bistrița, 2008. «Femeia și bărbatul; Chemarea...
2 poezii, 0 proze
Mihai Barbat
8 poezii, 0 proze
ion pascal vlad
Studii post-liceale specialitatea mecanica volume publiucate: "Arderi filtrate" - poeme - Ed. "Litera"1986. Debut. "Singurătatea căsniciei" - poeme - Ed. "Focus" Petrosani,2002 "Starea de zbor și starea de reptilă" - poeme -Ed."Grinta" Cluj-Napoca, 2004. "Omul scorbură" Ed."Autograf-MJM" - poeme - Craiova, 2006. "Rugul din temniță" - eseuri - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. "Călător în lumi paralele" - reportaje - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. Colaborări sporadice la revistele "Ramuri", "Luceafărul", "Orizont" "Tribuna","Semne"...și altele
50 poezii, 0 proze
Simona (Sava) Kolozsvari
Absolventa a Unversitatii Banatul Timisoara, licentiata in filologie. Absolventa a Universitatii Spiru Haret, Bucuresti, Licentiata in Limbi si Literaturi Straine, Specializarea Engleza-Spaniola. Nascuta la 19.12.1976, Orastie, jud. Hunedoara, din parinti minunati care mi-au oferit ceva ce nicio scoala din lume nu poate: o educatie la baza careia stau niste principii morale de calitate...Le multumesc si ii iubesc din suflet. Dumnezeu sa le dea sanatate! e-mai:symo_19@yahoo.com
11 poezii, 0 proze
Mihail Dumitru
Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...
5 poezii, 0 proze
barbatul iubit
de paunescu ionut
Femeile vor să fie iubite Fără să ofere bărbatului Comfortul sentimental De care acesta are nevoie. Un bărbat nu poate iubi Mereu la ordin Dacă iubita lui Nu-l privește, Dacă iubita lui nu-l laudă,...
sacrificiu și durere
de FLOARE PETROV
nu mă împac cu uriașul sacrificiu în care mi-am pierdut bărbatul iubit tristețea țâșnește din fiecare orificiu și sufletul mă doare parcă e ciobit. sunt supărată pe sfântul Dumnezeu nu s-a milostivit...
întâmplări la margine de vis
de FLOARE PETROV
de când moartea de iubit m-a despărțit, calitatea vieții s-a înrăutățit, iubirea-i pe foc se evaporă ca apa, în inima nemângâiată plânge harpa. șuvoaie de lacrimi curg pe obraz, a luat amploare...
ritual
de Dana Stanescu
Cand se trezeste dimineata, femeia iubita trebuie sa isi scuture inima, asa ca pe o perna la fereastra, sa isi indrepte obrazul , sa mai poarte urma sarutarilor celor cuminti din noapte, doar...
panseu
de FLOARE PETROV
soartă blestemată viață de văduvă cu singurătatea ca o rană de cuțit cu tristețea extinsă până în măduvă cu plângeri de jale ce s-au înmulțit. nu știu de ce trupul meu mai respiră m-aș vrea plecată...
dor plămadă a iubirii
de FLOARE PETROV
ce înseamnă dorul dacă nu iubire? plămădit de ea dăinuie împreună răscolește timpul fără de oprire crează durere fulgeră și tună. aspect al inimii dorul n-are vină bărbatul iubit nu îi este aproape...
comisia de disciplină
de Adina Ungur
ei vor să mă dea la comisia de disciplină pentru că am întârziat zece minute din spectacol mă întorceam acasă cu două trenuri într-unul mi-am lăsat bagajele în celălalt nu-mi încăpuse tot sufletul...
Graba uitării
de voiculescu daniela
pentru pagină... vei rămâne Felix. pentru sufletul meu... vei rămâne Gabi, lacrima mea. pe 2 mai 1988, când te-am cunoscut, aveam 19 ani, dar am știut că nu vei mai pleca din inima mea. și-n toamna...
propriu-mi carusel (XVI)
de Vali Nițu
Tu și eu prin dragoste. Este taina noastră și nimeni nu ne-o poate lua, indiferent câți „binevoitori" vor răsări ca ciupercile după ploaie. Știi ceva? Numele tău poate fi oricare, imaginația mea...
un copil în eprubetă
de ungureanu dorina
cu tenacitate poate fi cunoscută sibel face parte din hibridul de femeie frumoasă fertilă ca șefă în 5 comisii la job își privește de pe tocuri cui colegii când își țintuiește obiectivele și când...
