Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"bag flori în iad"3996 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
31 rezultate
Adrian DUMITRUAD

Adrian DUMITRU

AutorAtelier

Inca nu am. Ma multzumesc sa traiesc, din cand in cand. În ce privește ce am apucat să fac până acum, pot să declar (dacă trebuie...) că după executarea perioadei de detenție liceală, am recidivat și am absolvit Facultatea de Drept (Universitatea Româno-Americană) și Facultatea de Istorie (Universitatea București), în ani diferiți (recte, 2001 și 2002). Între 2003 și 2008 am căutat să îmi umplu timpul cu câteva burse: Erasmus (Paris, 2003), EFA (Atena, 2005 și 2006), IFPO (Damasc,2006 și 2007), Getty Library Research Grant (Los Angeles, 2007), MEN (Paris, 2008). În prezent, sunt doctorand al Universității București în cotutelă cu Paris IV - Sorbonne. Cât privește viitorul, ține de contingenții lui Aristotel, unde nu îndrăznesc să îmi bag nasul.

24 poezii, 0 proze

bag flori în iad

de Marinescu Victor

dumnezeu a explodat în mine înghițind lumea asta de rahat și mă întrebați dacă eram singur dacă acum mi-e mai bine și dacă nu cumva m-am ars dar nu imaginați-vă dacă mama mea și dacă tatăl meu ar fi...

PoezieAtelier

delir canicular

de Ioan Postolache-Doljești

cald Doamne al dracului de cald de-aş şti că în iad e la fel m-aş lăsa de păcat... şi soarele ăsta cică prieteneşte mă bate în cap dar începutul meu de chelie din creştet s-a înroşit ca un cur de...

Atelier

Punte generală de fundamentare în apocalipse

de Filip Tănase

Fragment din „Facerea de bine” de Atropa Belladona Extras din\" Biblia pentru copiii mari\" La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Făcând El astea pe întuneric, și-a cam băgat degetele-n...

ProzăAtelier

nici dumnezeu nu mai poate repara lumea după ce a făcut-o așa cum este

de Leonard Ancuta

încerc să scriu un poem să umbli cu inima în chiloți, să te masturbezi cu ea iar tu îmi spui că deja umbli cu ea în chiloți, că vrei să mă săruți, să mă ții în brațe dar știu că momentan ești doar o...

PoezieAtelier

Epigrame (probabil...)

de loredana tudor-tomescu

pretext 1: \"Ar ravni la una mica Tocmai asta care zice:))))\" de Cristea Loredana *dac-ai stii, Loric hazliu -o sa stii, ca nu-i tarziu- ce-are-alin acasa este Cosanzeana din poveste *nu ravneste...

PoezieAtelier

Idilă în Vicovu de Jos

de Adrian Tarita

Varsă din cerul gri divina stropitoare Rari picuri peste așternutul viu al verii, Ursuză ziua ascultând îndemnul serii Trece pe alt tărâm, fără apus de soare. Pe izlazul de pe-un deal doar o fătucă...

PoezieAtelier

Linistea de dupa

de Florin DeRoxas

o vanzatoare de flori in Piata Pacii, dar nu am timp s-o bag in seama, eu ma grabesc spre nicaieri si nu mi-e teama ca s-ar putea pe langa mine sa treaca fericirea, eu caut cu desavarsire, cu...

PoezieAtelier

Manifestul unei femei care face ce vrea

de Alina Maria Ivan

femeile nu beau ele nu au voie o femeie trebuie să fie finuță cochetă eu stau cu berea în față îmi place na! femeile nu fumează ele nu pot mirosi a fum hainele lor din materiale delicate vor mirosi a...

Atelier

Prima întâlnire dintre un bărbat și o femeie (Partea a II-a, varianta cu funny end)

de RAPCEA ROMULUS

Și astfel a trecut prima zi. O zi în care imaginile și visele cu privire la această primă întâlnire s-au abătut atât asupra minții ei cât și asupra gândurilor lui. Atât ea ... cât și el, se întrebau...

ProzăAtelier

Căruciorul

de Djamal Mahmoud

flori artificiale în dreapta sa, un copil înfrigurat, ghemuit într-un colț, în zâmbetul fals al vânzătoarei. bag mâna în buzunarul umed, împing căruciorul, lăsându-i niște vise pe care are voie doar...

PoezieAtelier

Pe indelete...

de Burghelea daniela

Iar mi se-ncurcă firul vieții Și sufletul mi se destramă Cînd mi se fură anii,bieții, Fără să bag măcar de seamă. Mă înconvoi de azi pe ,mîine Un gând amar mușcat în pâine De dau binețe iar luminii,...

PoezieAtelier

dor de mai

de Dumitru Sava

mama mea nu-i florăreasă n-are chioșc n-are tarabă și nici fuste colorate habar n-are să ghicească ea nu poartă bani în păr însă m-a născut în flori gol în vreme de amor când luceafărul și luna se...

PoezieAtelier

A Paris (2)

de Lorena Stoica

Părea că niște porumbei ciuguleau firimituri de pe pervaz… Zgomotul ciocurilor era ritmic și liniștitor, dar treptat a devenit agitat și rapid, până un fluierat de porumbel–șef le-a poruncit să...

ProzăAtelier

Noaptea telefoanelor

de Lucian Pop

Noaptea telefoanelor Într-o după-amiază plicticoasă, vine Silvia acasă și mă vede în aceeași poziție, ca și zilele trecute, adică întins pe canapea. - Tu nu ai nici un vis! - ...Am!...Þi-amintești...

ProzăAtelier

De vorbă cu...

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

În hruba-ntunecată cu pucioasă Ce ars-a milenii în șir, Gingii bolnave, privirea-i roasă Un stârv cu față de martir Și-mi pare că vrea să vorbească Zig-zag-uri, cercuri cu radian Și-n a sa voce...

PoezieAtelier

Trompeta fără muștiuc

de petre bucinschi

Trompeta fără muștiuc - fragmente Lumea în care mă aflu o închid în cuvinte într-un CD. Dar ce dracu să fac cu țânțarul care întruna țiuie și mă enervează? Þiuitul lui îmi bruiază gândul îmi folosesc...

PoezieAtelier

Cosmarul unui vis

de Irina

Capitolul I Ma trezesc mergand pe o strada intr-o noapte ca oricare alta . Ma opresc si incerc sa-mi amintesc unde trebuie sa ajung sau macar ce fac aici , pe aceasta strada. Patrund firul intunecos...

ProzăAtelier

să-mi bag picoarele în picioarele mele

de mihai carabet

e iarnă să-mi bag picioarele în ea cu cizmele de blană cu jumătățile prin fluturi și flori de cretă la meteo au spus c-o să ningă mi-am pus ochelarii pentru sezonul rece și schimbările erau la fel de...

PoezieAtelier

În dimineața aceea, totul părea a fi de culoare mov

de vasiliu raluca elena

Mă poticnisem în senzația aceea în care nu se distinge visul de realitate. Ochind buza goală a frigiderului, am realizat că el plecase după țigări. Îmi vâjâia capul iar camera sărăcăcioasă de cămin...

ProzăAtelier