"arătură oșănească fără niciun semănat " – 1233 rezultate
0.02 secundeMeilisearchYasushi Inoue
Yasushi Inoue ( 1907-1991) Născut în Asahikawa, Hokaido. În timpul studenției (Universitatea Kyoto), se alătură cercului din jurul revistei Houmura, condusă de poetul Masao Fukuda. Cochetează, sporadic, cu dadaismul. Prolific romancier. Volume: Kitaguni (Țărm nordic, 1958), Chichuukai (Mediterana, 1962) ,Unga (Canalul, 1967). Din volumul „Poezie japoneză modernă”, Editura Univers, București, 2003
4 poezii, 0 proze
George Petrone
George Petrone (n. 14 aprilie 1936, Pașcani) este un epigramist român. Se alătură Clubului Epigramiștilor "Cincinat Pavelescu" din București în 1974, an în care debutează într-o emisiune de divertisment a Televiziunii Române. Un an mai târziu, devine membru fondator al Cenaclului epigramiștilor de la ziarul "Flacăra Iașului", redenumit, după evenimentele din decembrie 1989, Academia Liberă "Păstorel" din Iași (ALPI). A coordonat, ca președinte, acest cenaclu mai bine de 30 de ani. În tot acest timp a colaborat la rubricile de umor ale multor ziare și reviste, la posturi de radio și televiziune locale și centrale, realizând, vreme îndelungată, chiar și o emisiune de profil la Radio Iași. Prezent în majoritatea antologiilor și culegerilor cu profil umoristic apărute în ultimii 35 de ani; a fost răsplătit cu peste 120 de premii, trofee și distincții, la concursurile de gen la care a luat parte. Cărți publicate: M'en fiche, duo caniche, în colaborare cu Aurel Brumă (Vaslui, Ed. Thalia,...
31 poezii, 0 proze
Yvan Goll
Yvan Goll este pseudonimul literar al lui Isaac Lang, născut la Saint-Die-des-Vosges(Franța), la 29 martie 1891, într-o familie de evrei, și mort la Neuilly-sur-Seine la 27 februarie 1950. Tatăl său, comercian de textile, moare când fiul avea doar șase ani. Copilul Isaac părăsește regiunea Vosgilor și se stabilește, împreună cu mama sa, la Metz, oraș german în acea epocă. Dobândește cetățenia germană și urmază cursuri de drept la universitățile din Starsbourg, Fribourg-en-Brisau și Munchen. În 1913, la Berlin, se alătură mișcării expresioniste. Între 1914 și 1919 locuiește în Elveția, unde o întâlnește pe ziarista și scriitoarea germană Claire Studer, care îi va deveni soție. La Zurich îi frecventează pe Arp, Tzara și Picabia. Instalat în 1919 la Paris, cuplul stabilește legături strânse cu artiști ca Malraux, Leger, Chagal, Delaunay. În 1924, Goll înființează revista "Surrealisme" și intră în conflict cu Breton și cu ceilalți prieteni. În intervalul 1939-1947, pentru a scăpa de...
5 poezii, 0 proze
Frank O\'Hara
Poetul Frank O'Hara (numele la nastere Francis Russel O'Hara) s-a născut la 27 martie 1926, in Baltimore, statul Maryland, Sua. A absolvit Universitatea la Michigan, unde obține distincția de "Hopwood Award" pentru poeyie. Între 1951 și 1956 trăiește la New York, fiind angajat al Muzeului de Artă Modernă și curator al expozițiilor. În jurul anilor '50 se alătură poeților John Ashbery și Kenneth Koch, conducători ai grupului cunoscut sub denumirea de "Poeții de la New York". Se stinge din viață la 25 iulie 1966. Printre oprele sale se numără: "Meditations in an Emergency" (1957); "Second Avenue" (1960); "Awake in Spain" (1960); "Lunch Poems" (1964); "Love Poems" (1965); "In Memory of my Feelings" (1967).
5 poezii, 0 proze
Virgil Teodorescu
Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanța - d. 24 iunie 1987, București) a fost un poet, prozator, eseist și traducător român, reprezentant al mișcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român. S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care . Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareș. În 1932 editează la Constanța revista de avangardă Liceu, împreună cu Tașcu Gheorghiu și Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română și în limba franceză, precum și într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată și influența lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a...
63 poezii, 0 proze
Gherasim Luca
Gherasim Luca (sau Gherashim Luca) (23 iulie 1913 - 9 februarie 1994) a fost un teoretician al suprarealismului și un poet evreu român, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. Aderă de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge (1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, se alătură grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold. Luca s-a născut la București, și era fiul unui croitor evreu. Vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost. La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba...
22 poezii, 0 proze
Martin Luther King Jr.
Fost activist politic și protestant statunitens, lider al drepturilor civile, devenind în anul 1964, la vârsta de doar 35 de ani, cel mai tânăr premiu Nobel pentru pace din istorie. Numele său se alătură pentru activitatea pacifistă celui de Gandhi, liderul pacifismului. Martin Luther King Jr. fiul lui Martin Luther King Sr. și al Albertăi Williams King, fratele mai mic al lui Willie Cristine și mai mare al mezinului Alfred Daniel Williams King, s-a înscris la vârsta de 15 ani la colegiul pentru cei de culoare și anume Morehouse College, formal, fără a fi urmat cursurile precedente. În anul 1948 își termină studiile de specialitate dorind să devină avocat; dar ca prin urmare, la sfatul tatălui său începe cursurile de teologie, inițial în Pennsylvania unde în anul 1951 ia bacalaureatul în teologie, ca apoi pe 5 Iunie 1955 să primească doctoratul în filozofie la universitatea din Boston. La 25 de ani devine preot într-unul dintre cele mai profunde orașe ale Sudamericii unde situația...
1 poezii, 0 proze
Katsue Kitazono
Katsue Kitazono sau Katue Kitasono (n. 29 octombrie 1902, d. 6 iunie 1978) s-a născut în județul Watarai din provincia japoneză Mie, mai exact în actualul oraș Ise (tot aici a și murit). A urmat studii în economie la Universitatea Chuo. Ca reprezentant al mișcării avangardiste, se alătură revistei \"Ge gimu gigamu pururu gimu gigamu\" și revistei \"Shi to shiron\" (\"Poezie și poetică\"). Din 1947, redactor al celebrei reviste \"Vou\". Printre volumele pe care le-a publicat se numără \"Albumul alb\", \"Colonie tânără\", \"Insula cactusului\", \"Viorele de foc\", \"Ouă tari\", \"Ploaie neagră\", \"Focul negru\", \"Distanțe albastre\", \"Lămâia amiezii\", \"Cutia cu aer\", etc.
4 poezii, 0 proze
Vintilă Paraschivescu
Vintilă Paraschivescu (n. 7 februarie 1890, București, d. 6 februarie 1965) a fost un poet român asociat cu simbolismul. A absolvit liceul și Facultatea de drept la București. A debutat în 1911, la Junimea literară. Se apropie în 1912 de Convorbiri literare, unde publică poezii și articole. În 1914 se alătură grupului de la Viața nouă, devenind un mare admirator și prieten al lui Ovid Densusianu, al cărui executor testamentar va fi la moartea acestuia în 1938. Luptă pe front în 1916-1918. Polemizează la sfârșitul războiului cu Alexandru Macedonski. Este premiat în 1923 de Academia Română pentru volumul Cascadele luminii. O dată cu dispariția Vieții noi, poetul se retrage din literatură, consacrându-se activităților profesionale: avocat al statului și sef de contencios. Opere * Cascadele luminii, București, 1921 (reeditată în 1938 la Ediutra Literară a Casei școalelor) Colaborări Junimea literară (1911-1912); Convorbiri literare (1912, 1914, 1915); Viața nouă (1914-1925); Universul...
3 poezii, 0 proze
Eugeniu Speranția
Născut în București la 18 mai 1888, fiul folcloristului Th. Sperantia. Studii liceale, absolvite în 1906, doctor în litere și filozofie în 1912. Participă de tânăr la mișcarea literară a epocii, mai întâi în grupul Analelor literare, apoi în cenaclul macedonskian (1905-1906), după care se alătură cercului Vieței noi, condus de Ovid Densusianu. Carieră didactică de prestigiu după primul război mondial: profesor și director de minister, Cluj (1919-1921), profesor la Academia de drept din Oradea (1921-1934), profesor de filozofia dreptului și sociologie la Universitatea din Cluj (1934-1949). Pensionat în 1949. Publică numeroase lucrări de filozofia dreptului, sociologie și filozofie. Face și critică muzicală la revista Steaua, unde a publicat și o istorie de amintiri literare și universitare. În 1966 publică Medalioane muzicale, în 1967, Amintiri din lumea literară și Figuri universitare iar în 1968 Inițiere în poetică. Se stinge la vârsta de 84 de ani în ianuarie 1972, la București....
5 poezii, 0 proze
arătură oșănească fără niciun semănat
de Dragoș Vișan
haideți să ieșim doar din țâpurituri la o arătură oşănească fără semănat . nici să scoatem în delir vreodată versuri din pămînt . nici să dezrădăcinăm livada după lemn de prun ori nuc mirositor nici...
8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului
de ion untaru
Sărbătorim astăzi, 8 septembrie, Nașterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii. Pentru că nu există cinste mai mare decât Nașterea...
Originalitate și autenticitate
de Mircea Eliade
Un prieten de la țară mă roagă să-l lămuresc ce înseamnă \"Originalitate, original și originali\". Iată o problemă la care nu m-am mai gândit din adolescență. Mi se pare, chiar, că este o...
Bataille și tentația păcatului
de heghedus camelia
“trăim prin procură ceea ce n-avem energia să trăim noi înșine” (Georges Bataille) Nu poți vorbi despre odihnă dacă n-ai cunoscut neastâmpărul. Nu poți cunoaște prețul păcii dacă n-ai trecut prin...
Tandru și rece
de heghedus camelia
Fotografierea artistică a succesiunii de peisaje interioare și exterioare pe filmul celulozic și reproducerea lor prin proiecție luminoasă pe ecranul sufletului ai zice că împrumută ceva din tehnica...
Minunea de la Sfântul Athos Românesc, \"Mânăstirea Frăsinei\"
de Elisabeta Branoiu
În anul 1867, un mare trăitor cu viața, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, a așezat o piatră de legământ la hotarul Mânăstirii Frăsinei, unde stă scris pe ea, gravat cu litere chirilice, atât...
Evtușenko: Istoria în direct
de Valeria Manta Taicutu
„Să nu mori înainte de moarte” (Editura CD Press, 2007, în traducerea lui Ștefan Dimitriu) este „povestea omenească” a unui poet care s-a bucurat de succes chiar și în perioada poststalinistă, în...
iar am luat-o pe aratura
de Elena Ciobanu
alergam înapoi, mai repede ca apa fierbinte care mă străbătea doar atunci când dădeam drumu\' la robinet; cu siguranță te-ndrepți către ceva, îmi răsuna mai de fiecare dată când aveam nevoie vocea...
Paparudă, arătură
de Mihai Sava
Și mi-a veni, Tată, și mie, rând Să iau în spinare Plug de pământ. Pământ de cela bun, Cernoziom Făcut din om culcat Lângă alt om. Și împărțit (ca-ntotdeauna)-n două Jumate mă deșert uscat, La tine-n...
Secvențe haiku
de florian abel
Pe arătură lințoliu peste greieri- doar funigeii. Nopți cu lăutari. Umbra unei bătrâne jelindu-și morții. În biserică legănând o colivă- numai bunica. Închinăciune privind furiș - văduva. Sfârșit de...
