"am fost la medic" – 22195 rezultate
0.03 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
M-am născut în orașul Constanța, unde am fost dată la grădiniță la șase ani și jumătate, de aceea, atât în școala generală cât și în liceu eram cea mai mare și în același timp cea mai mică din clasă. Cea mai mică de varstă și cea mai mare ca înălțime. Am studiat la Institutul National de Chimie timp de 4 ani, luându-mi licența cu diploma in chimie fizică, cu acad. Eugen Segal, cu nota 9. Am fost chimistă la SOTRM Eforie Sud, timp de cinci ani. Apoi am fost pensionată medical, acum încadrându-mă în gradul doi de handicap. Sunt căsătorită și nu am copii. Am fost pe rând admiratoare, colaboratoare, iar acum membră a Cenaclului Literar "Mihail Sadoveanu" al Cercului Militar Constanța. Sunt autoare a plachetei de versuri "Rime si flori" de la editura VIF 2013. Colaborez la revista "Albatros" a societății de haiku Constanța și sunt membră a "Careului Artelor" de la Casa Armatei Constanța.
14 poezii, 0 proze
Vladutu Catalin Marian
Nascut in Craiova intr-o zi de vara a anului 1980, si bineinteles intr-o zi de sarbatoare, adica iunie 24 Sanzienele sau Dragaica, mi-am continuat existenta, logic, facand tampenii si jucandu-ma pana cand am fost dus la o institutie numita "Scoala generala cu clasele I-VIII" nr.18, Craiova, Dolj. Am continuat-o cu un liceu de profil sanitar pentru autoturisme (auto),si dupa am continuat intr-o Scoala Postliceala Sanitara, pentru oameni de data asta, pe profil de radiologie. Pe acest profil, de asistent medical radiolog, lucrez actualmente (de 7 ani si sper ca pana la pensie!) intr-un spital din Craiova. Intre timp, de plictiseala si acaparat de zborul mustelor in timpul orelor de curs, am terminat Facultatea de Fizica la Universitatea din Craiova. Momentan scriu, tot de placere sau de plictiseala, aceste "poezioare" legate de viata de zi cu zi a cel putin 99,99% dintre noi. Cu respect, Catalin Marian Vladutu
5 poezii, 0 proze
ababii janna
Am inceput sa scriu poezii din clasa a 2-a,imi placea,visam sa devin um mare poet,circumstantele s-au schimbat o data cu trecerea timpului,acum sunt la facultate,viitor medic veterinar,nu mai am tangente cu literatura beletristica,cu poeziile....insa cateodata ma copleseste dorinta de a scrie; poate in o alta viata am fost un poet?nu stiu....singurul lucru care ma ghideaza sa mai scriu ceva este dorinta coplesitoare de a-mi impartasi durerea cu cea mai buna prietena pe care o am .... poezia
6 poezii, 0 proze
Burlacu Constantin Narcis
stau de 10 minute sa ma gandesc ce sa scriu la biografie si imi dau seama ca nu am nimic interesant de scris...e o pierdere de timp.........student la medicina...fost membru in " "...si nimic mai mult
1 poezii, 0 proze
Maria Anghelescu
M-AM NASCUT INTR-UN SAT ,AFLAT LA 30 KM DE BUCURESTI,AM FOST CRESCUTA DE BUNICII DIN PARTEA TATALUI PANA LA 7 ANI.AM ABSOLVIT LICEUL ECONOMIC NR.2 IN 1973.M-AM CASATORIT IN TOAMNA ANULUI 1973.AM DOI COPII,O FATA DE 31 DE ANI,ASISTENTA MEDICALA,SI UN BAIAT DE 30 DE ANI,INGINER.AM LUCRAT TIMP DE 23 ANI,IAR ACTUALMENTE SANT PENSIONATA PE CAZ DE BOALA.AM HEPATITA C.AM O CASNICIE FERICITA.ANUL ACESTA EU SI SOTUL MEU VOM SARBATORI 33 DE ANI DE CASNICIE.AM SI DOI NEPOTI DE LA FATA MEA,MIHAI DE12 ANI,STEFAN DE 8 ANI.IN FAMILIA LARGITA SANTEM UNITI SI NE IUBIM UNII PE ALTII.SANT FERICITA CU CE MI-A DAT DUMNEZEU MIE PANA IN PREZENT.
1 poezii, 0 proze
Ciurezu Mariana
M-am născut ,crescut și învațat la Iași ,am absolvit Liceul "Dimitrie Cantemir" și Institutul Politehnic Iași ,secția de Chimie și Tehnologie a Produselor Textile .Am lucrat ca inginer la TG-JIU și apoi la Pitești ,unde în urma unui accident auto am fost pensionată medical. Poezia a fost și este una dintre pasiunile mele.Adun gânduri ,le urc pe aripi de vis și le las să plutească pe valurile speranței ce inundă necuprinsul existenței mele....
138 poezii, 0 proze
Dan Mihai Psatta
Medic. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din București în 1959. Am activat ca Cercetător la Institutul de Neurologie al Academiei de Medicină (1962-2005). Am studiat funcțiile creerului la om și animal. Am înființat un Laborator de Neurofiziologie clinică la Spitalul Colentina. Am publicat 128 lucrări științifice originale în țară și străinătate. Teză de Doctorat. Curs de Neurofiziologie aplicată tipărit la Universitatea Ecologică (1993-1994). Am fost Președinte al Societății române de Neurofiziologie Clinică (1990-2002). Studiul activității mintale m-a apropiat de filozofie și literatură. Am scris trei cicluri de versuri între 1974 și 1982 (\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Spectator la porțile dezastrului\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\",1974-1975,\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Lumea pe dos\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\" 1975-1976, \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\"Născut pe întuneric\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\", 1981-1982). Ele au fost publicate în volumul...
1 poezii, 0 proze
Anca Ciobanu
M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...
11 poezii, 0 proze
florentina pop
Bucureșteancă, licențiată în teologie-limba și literatura română, Universitatea Oradea, căsătorită cu un clujean și mamă a unui viitor paleontolog-medic-egiptolog. In România, am fost un an profesoară de română la Liceul „Aurel Lazăr” Oradea. Din considerente financiare am renunțat la învățământ și am ales munca de redactor la câteva edituri orădene: Ed. „Scriptum”,Ed. „Casa Cărții”, Ed. „Hyporgamus”. În cadrul acestor edituri m-am ocupat de editarea, de stilizarea și de corectarea textelor. În perioada imediat următoare plecării mele din învațământ am colaborat la un proiect internațional (suținut de Societatea Biblică Internațională)de traducere a Bibliei din limbile originale în limba română, ocupându-mă de corectura finală a textului. În prezent, pentru că m-am stabilit cu familia în Belgia, frecventez, pe o perioadă de 2 ani, cursurile de limbă Neerlandeză din cadrul Ateneumului Regal, Turnhout, iar în timpul liber mai colaborez cu una din editurile mai sus amintite și mai scriu...
12 poezii, 0 proze
ozanda johanes
Sunt un om absolut obisnuit, unul dintre aceia pe langa care treci fara sa-l observi. Aproape invizibil. Totdeauna am fost indragostita de ceva sau de cineva . Intai am iubit satul in care m-am nascut , un sat de munte cu oameni calzi. Acolo am invatat sa iubesc oamenii, copacii, vantul. Am iubit ca un adolescent , cu inflacarare, apoi ca un om matur, cu ratiune aproape. Acolo am scris primele poezii. Am gasit in fiecare om pe care l-am intalnit ceva care sa-mi atraga atentia , o trasatura fizica sau morala care e unica. Imi iubesc copilul ,prin care retraiesc din nou toate etapele vietii . Sunt medic si imi iubesc pacientii ; de la ei am invatat ca omul isi scoate la iveala acea parte buna mai ales cand e in suferinta. Si ca in oricare individ, oricat de rau ar fi, tot exista o farama de bunatate. Imi doresc sa pot avea in suflet tot restul vietii puterea asta de a iubi. Ceva...Sau pe cineva..
4 poezii, 0 proze
am fost la medic
de Liviu Nanu
de la o vreme simțeam ceva ciudat înlăuntrul meu așa că m-am dus la psiholog doctore am halucinații și văd chestii poate din lipsă de activitate îmi spune el du-te la evenimente la venisaje la...
experiment medical sinistru
de Gabriela Marieta Secu
ieri am fost la medic sa iau reteta medicamentului ce ii controlează eficient, fiului meu - maladia de care suferă... medicul nu mai prescrie medicamentul ci compozitia acestuia, mai precis...
Fericire pana la moarte
de Iris Barbulescu
Oameni buni!Fiti ateni si nu mai radeti:nici un zambet in mustata nici un ranjet sa nu prind!!! Azi am descoperit, cu indignare cum fericirea te ucide!Acum cateva zile fericirea pentru rezultatele...
Ierbar- plantă la dosar
de Stanica Ilie Viorel
Se crapă de ziuă. Nici nu știu dacă să mă bucur sau nu. Început de an, început de zi, noi speranțe. Am încercat întreaga noapte să dorm. Gândurile se înfășurau în jurul meu precum o sârmă ghimpată....
iubire (betapoem)
de Liviu Nanu
am fost la medicul legist și el îmi spune „nu fi trist luzăre, e-o chestie foarte banală nici nu-ți dai seama uneori dacă trăiești și dacă mori cînd nu vezi nici un semn de boală” așa că strig ura!...
basme parlamentare
de Alexandru Corneliu ENEA
Am întârziat să fiu prezent în basmele cu înțelepții și balaurii din parlamentul ipocriziei, pentru că m-a pălmuit realitatea pe strada deziluziilor și am fost la medicul de vise rele. Cineva înfuria...
2 luni fericite
de buzila valentin
Am prima zi de viață din viață, Sunt ceva inexistent pentru toți Dar exist și înot în ceață, Prietenii mei sunt toți morți, Sunt singurul supraviețuitor, Eu mi-am găsit pereche și plec spre viitor......
De taină cu Dumnezeu
de Gabriela Marieta Secu
Doamne, e ora 00,17. Am fost la urgență cu prietena fiului meu. Avea o durere de cap insuportabilă ce nu a cedat la nici un medicament. Era deja seară tărziu, după ora 19, meedicul de familie,...
Pisica
de Cristina-Monica Moldoveanu
Situație foarte neplăcută - mă tem că e vorba de un caz de malpraxis - sâmbătă am fost la Smuk Vet, la doamna Popa Daniela, care mi-a sterilizat pisica neagră din casă și a avut grijă de ea. Ea mereu...
