Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"am dat zece lei și s-a dus"22196 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
41 rezultate
Delicventa_juvenila

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

Ciprian CioiulescuCC

Ciprian Cioiulescu

AutorAtelier

M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...

2 poezii, 0 proze

Anghel ElenaAE

Anghel Elena

AutorAtelier

Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat

2 poezii, 0 proze

S

sanda

AutorAtelier

Am aparut din chinurile mamei pe 23 decembrie. 1985.Cand am inceput lupta de supravietuire. Si de atunci ma lupt cu mine insumi. De careve zile incoace mi-am dat seama ca ma tem groaznic de femeile trecute de 70 ani:e de ajuns sa vad una pe strada p/u a incepe sa tremur. De cateve saptamani incoacenu pot varsa lacrimi.Pur si simplu, am secat.Ma tem ca nu voi mai putea plange vreodata.Nici piesa "Suflet fara chei" a lui Ducu Bertzi nu ma mai face sa plang. Pe timpuri, nu-i puteam rezista.

1 poezii, 0 proze

PO

Pulpa Ileana Oana

AutorAtelier

Am terminat liceul de arta Dinu Lipatti din Pitesti in 2000. In perioada 2000-2004 am fost inscrisa la Facultatea de Istoria si Teoria Artei din cadrul Academiei de arta Nicolae Grigorescu, Buceresti.Mi-am dat dilpoma cu un subiect de teatru: Tadeusz Kantor.Am publicat poezii, cronica plastica, cronica de teatru in cateva reviste de arta si cultura. Momentan fac parte din staff-ul Muzeului National de Arta Contemporana, departamentul curatoriat-cercetare.

9 poezii, 0 proze

MarialetitiaM

Marialetitia

AutorAtelier

Am scris cu ani in urma. Iar, acum, dupa mult timp, mi-am dat seama ca acolo, in sufletul meu, s-au adunat foarte multe cuvinte. Care vor sa iasa la lumina.

2 poezii, 0 proze

Tonca OanaTO

Tonca Oana

AutorAtelier

Am început să "sunt" prin aprilie 1983 și de-atunci am publicat un volum de versuri intitulat "SUNT" și tot felul de poezii si "micro-eseuri" prin diverse reviste și antologii. Mai nou, am terminat jurnalismul și "mă joc" de-a redactorul la revista Rring, de-a transaltorul si de-a... "technical writer-ul" la firma DigitAIR și vizez la un ziar online... peste ani și ani :) Am început să scriu din joacă, apoi, ajungând într-o zi la concluzia că joaca e prea puerilă am încetat să scriu și, mai nou, când mi-am dat seama că joaca este ceea ce ne ține cu capul în nori și cu picioarele pe pământ și ceea ce mă reprezintă, am reînceput să scriu.

38 poezii, 0 proze

ID

Ioana Dumitrachescu

AutorAtelier

M-am nascut intr-o zi calduroasa de 25 iulie in Oradea.De mica mi-au placut cartile si de mica am inceput sa scriu.Prima mea carte,Rex cainele erou.Din pacate aceea carte nu a fost scoasa niciodata dar atunci mi-am dat seama cat de mult imi place sa scriu.A urmat apoi,Dincolo de Viata,o carte in memoria unui prieten,care tot nu a fost scoasa dar e terminata si astept sa o lansez.Acum lucrez la un roman numit Si frumoasele plang, un roman de dragoste,ura si razbunare.Mai scriu pe blogul \"Blogul dragostei si sperantei\" si \"Monden West\" sub numele de jurnalista mondena.Imi doresc sa ajung o scriitoare celebra,scenarista si actrita, actoria fiind o alta pasiune mare a mea. ioanadumitrachescu@yahoo.com

1 poezii, 0 proze

DG

diana g.

AutorAtelier

M-am trezit într-o zi scriind versuri. La început nu prea am înțeles rostul șiroaielor de cuvinte ce-mi curgeau din palme. Din fericire, le-am lăsat să plângă în jurnalele anilor mei. Într-un târziu, mi-am dat seama că fără ele n-aș fi supraviețuit.

11 poezii, 0 proze

Nataliea AlbuNA

Nataliea Albu

AutorAtelier

M-am nascut pe plaiuri mioritice, in lunca Siretului, intr-o casuta umbrita de doi tei si coama dealurilor in care m-am simtit toata copilaria o printesa... Am aparut pe lume intr-o zi de 13 septembrie, o zi insorita imi povestea mama, ajunul sarbatorii satului "HRAMUL SFINTEI CRUCI" N-am nascut ametita de mirosul cozonacilor si de parfumul strugurilor din bolta casei. Poate ca cele mai frumoase amintiri vor ramane din perioada copilariei... o spun si acum, copiii nascuti la tara nu sunt robotizati, au o lume de basm, mai pot avea acces si-acum la ea. Le-am dat mult de furca parintilor mei, n-am avut frati, dar traiam in lumea mea imaginara cu printi si printese, cu feti frumosi si zmei, m-au pierdut de la 3 ani, fugeam unde erau copii, ma ascundeam in rondurile de flori si o data m-au recuperat disperati abia spre dimineata, adormisem intre flori asteptand sa apara Faf frumos... O LUME DE BASM! pat de flori si bolta instelata, ce paote fi mai frumos? Aceasta e partea frumoasa a...

7 poezii, 0 proze

Petrescu Andreea-IoanaPA

Petrescu Andreea-Ioana

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras superb, parte din mandria nationala. Am trait printre romani si asta ma bucura. Fericirea mi-am gasit-o, mi-am pierdut-o si mi-am regasit-o aici. Am avut parte de un invatator care si-a iubit elevii ca pe copiii lui; ne-a oferit totul si i-am dat totul. Domnului Brebenea Ion, ("domnu`" nostru), ii purtam si ii vom purta mereu, noi, elevii dansului, un mare respect, admiratie si-l vom indragi pentru totdeauna. Toti profesorii m-au marcat profund si merita fiecare in parte aprecierea mea si nu numai. (Domnul Margalina, Domnul Giurgiu etc.) Am absolvit Colegiul National "Alexandru Lahovari", printre oameni mari de viitor, sub indrumarea unor oameni de seama, dintre care tin sa mentionez numele domnilor profesori Mihail Voiculescu, Dusceac Radu, Ion Diaconescu si doamnelor profesoare Manuela Ioachim si Maria Bratu. In prezent studiez la Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, Universitatea "Babes-Bolyai", sectia Engleza-Japoneza. Marea mea pasiune este limba engleza,...

34 poezii, 0 proze

am dat zece lei și s-a dus

de Liviu-Ioan Muresan

iarăși a trecut nesătulă și a luat cu sine un suflet inimile s-au oprit o clipă apoi au bătut mai cu putere lacrimile anticipează se usucă apoi ochii uscați devin izvoare s-au rupt cîteva ancore și...

PoezieAtelier

Ulciorul nu merge de multe ori la apă

de Stefan Doru Dancus jr.

Tata m-a trimis până jos la magazin să cumpăr o rolă de scoci: -Ștefan, du-te până la magazin și cumpără o rolă de scoci! -Bine, tata, dă-mi bani! Mergeam în foarte mare fugă de-mi flutura părul....

ProzăAtelier

La gară, vă rog!

de Wolfgang Klein

La gară, vă rog! Astea au fost cuvintele mele într-o dimineață în București. Stăteam la un Hotel amărât, era frig și eu trebuia să plec în delegație. Șoferul se bucură: \"La care gară, vă rog?!\"...

ProzăAtelier

Verigheta mamei

de mariniuc viorica

Tată, am vândut verigheta mamei Din cauza foamei. Că mama, biata de ea, Atunci când trăia, Îmi făcea mai mereu câte o ciorbă Și mă ținea de vorbă: -Hai, mai ia un polonic din oală, Să n-ai burta...

PoezieAtelier

despre inundații. altfel

de emilian valeriu pal

Lucrez în presă de prin 2000 sau 2001. Nici eu nu mai știu. Pînă acum am trei inundații la activ. Să mai număr în continuare? Nu fac parte din tagma jurnaliștilor care confundă blogul cu informarea....

Atelier

Amintiri (politice) din copilărie

de Valentin Tascu

AMINTITRI (POLITICE) DIN COPILÃRIE IAR A SCÃPAT 1957 Vai de copilul care are pretenția că a crescut mare și-și poate băga nasul în orice. Acum, poate că în alte sisteme sociale așa ceva era...

ProzăAtelier

Cîrciuma lui Bicuță - 34

de Liviu Nanu

Poetul se opri în ușa cîrciumii și tropăi de cîteva ori din picioare. Chiar în fața barăcii, pe trotuar, se întindea pe toată lățimea lui o băltoacă, în care, trecătorii, n-aveau încotro și călcau,...

ProzăAtelier

Oameni și vremuri 21

de nicolae tomescu

Cu multă emoție a revenit Ghiță la școală în toamnă. Nu mai era elev ci maistru instructor, aproape ca un inginer, sau profesor. O să mai îndrăznească cineva, așa cum a făcut-o Mihăilă portarul, să-l...

ProzăAtelier

Cenaclu Literar - Exercitiul 2

de Cătălin Ionașcu

țineam azi în mână pixul meu de zero-cinci și mi-aduceam aminte prin câte am trecut împreună - examene, beții, cenacluri, lucrări; fel de fel de întâmplări. țineam azi în mână o bancnotă de cinci lei...

PoezieAtelier