"acelasi peisaj cu arbori" – 20257 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAndrea Zanzotto
S-a născut la Pieve di Soligo (Treviso) la 10 octombrie 1921. Face Facultatea de litere la Padova, terminând-o în 1942, dar în tot timpul studiilor și după aceea este profesor în satul natal. După o perioadă de „aclimatizare” culturală, petrecută în Franța și Elveția, s-a reîntors să profeseze în același peisaj ce se va transfera treptat în spațiul textului poetic. Primul volum de poezii se numește A che valse? (fiind publicat însă la Scheiwiller abia în 1972) căci debutul editorial are loc la Mondadori, relativ târziu, cu Dietro il paesaggio, în 1951. După spusele poetului într-un interviu, el nu poate scrie decât „în fața/îndărătul peisajului” natal. Fără evenimente exterioare de răsunet, biografia omului Zanzotto se suprapune perfect pe autobiografia poetului. Cele mai îndrăznețe gesturi ale sale sunt chiar operele publicate. Acestea, după debutul amintit, continuă astfel: Elegia e altri versi (1954); Vocativo (1957); IX Ecloghe (1962); La beltà (1963); Gli sguardi i fatti e...
1 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
Daniela Trifan
Născută la Brăila, în peisajul romanticului port dunărean, Daniela Trifan s-a simțit permanent influențată de imaginea arhitecturală a centrului vechi al orașului, precum și de imaginea bălților din apropierea Dunării, acolo unde, în copilărie, petrecea mult timp cu familia, la pescuit, privind amalgamul culorilor calde de apus. A urmat școala de muzică, unde a studiat vioara, dar în același timp scria poezii, nuvele, picta peisaje și încerca din răsputeri să-și găsească acel talent, despre care credea că fiecare om trebuie să-l primească, la naștere... Îndrumată de familie, a urmat Liceul Sanitar, care n-a atras-o decât datorită faptului că putea să-și ajute semenii... lucru care a devenit, mai târziu, pasiune. Acolo și-a cunoscut actualul soț, iar în vremurile tulburi de după 1990, a rămas asistentă medicală, lucru care n-a împiedicat-o să scrie, să studieze și să-și caute mai departe "talentul". A urmat apoi Specializarea Agricultură a Facultății de Inginerie Brăila, din cadrul...
3 poezii, 0 proze
Alin Iventa
2 poezii, 0 proze
ionut bejan
nu e nimic notabil in a scrie ceva aici...
4 poezii, 0 proze
valeria tamas
M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.
783 poezii, 0 proze
radoi andrei
Sunt doar eu,acelasi vesnic calator
7 poezii, 0 proze
Tiberiu Juganaru
M-am nascut in acelasi loc cu "vesnicia" si cred ca daca nu se intampla asa acum as fi fost mai sarac.
47 poezii, 0 proze
Iavorenciuc Tiberiu
Incearca sa faci zece drumuri nu acelasi drum de zece ori, sa te bucuri de zece ori de o comoara nu sa cauti alte zece comori..
4 poezii, 0 proze
Plesca Raluca
"Inviere" este poezia care deschide volumul cu acelasi nume.Invierea din negru e starea de realitate pe care o traiesc si care mi-a redat luciditatea.
2 poezii, 0 proze
acelasi peisaj cu arbori
de Ion Madalin Onisoara
acelasi peisaj cu arbori si-aceiasi fereastra prin care ochii mei navalnic gonesc ca niste fluturi. Dincolo exista totul. Natura asteapta linistita si poti s-o mangai la fel ca pe-o capra salbatica...
urzeala răsăritului incandescent
de FLOARE PETROV
sunt trează, întâmpin răsăritul incandescent, coșmarul furtunos al nopții s-a domolit, visul amăgitor s-a retras în cerul opalescent, triluri de vrăbii și mierle mă înveselesc. mă mint iar îndulcită...
Gânduri de ziua plecării
de Adam Mickiewicz
M-a și cuprins regretul ! Ce-i oare ? Sunt în prag, Mă-ntorc iar în lăcașul pustiu și-atât de drag, Parc-am uitat ceva ; iar ochii-mi rătăciți Tot vor să mai salute acești păreți iubiți Ce-atâtea...
Spre infinitul dragostei - Muncel 2003
de M M
„Tărăncuță, țărăcunță/ Cu fuiorul prins în gât/ Îți merge vestea că-ești sfioasă/ Că te-ncui și ziua-n casă/ Dacă ziua ești fricoasă/ Ce cați noaptea la pârâu/ Ce cați noaptea la pârâu” sunt...
Între poeți și păpuși
de Remus Cretan
Astazi nimic nu se maturizeaza. E o vreme cand e neserios sa fii prea serios. Geometrismul contamineaza acest peisaj, iar sistemul meu de oglinzi imi striga adancul. Ce sa fac? Quo vadis? Cred ca in...
Emilian Marcu: Între contemplație și damnare
de Valeria Manta Taicutu
Emilian Marcu: Între contemplație și damnare Meditative, încolăcite a dragoste într-un hățiș de metafore, sonetele din volumul „Privilegiul giulgiului” (Ed. Alfa, Iași, 2005) se întorc spre...
Jurnal- (salonul 9)
de Burlacu Ioan
Priveam prin geamurile boierești ale salonului, ridicînd uneori ochii din cartea pe care o citeam fără să țin cont de ordinea paginilor sau de faptul că deja le citisem. Nici timpul nu mai avea...
respirări
de Nichita Stănescu
\"Si totusi ce este munca? De ce a ara e munca? De ce a gandi e munca? De ce a spera sperare e munca? De ce a visa visare e munca? De ce a cladi cladire e munca? Poate ca a venit vremea sa fim cu...
Călătorul
de Nicolae Marius Buchiu
O creastă abruptă se ridica în zare, sub galbenul incan¬descent. Aerul îşi păstra aceeaşi căldură; o adiere slabă venea din¬spre Vest. Ramurile începeau să se rărească tot mai mult - în curând zări...
T-HAIBUN
de Mircea Teculescu
Goana nebună de pe bulevard încetează brusc, în multe din segmentele acestuia, pentru câteva clipe. Suntem la semafor și ne privim unii pe alții, separați de cei opt-zece metri ai străzii; un timp de...
