Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"acel copil"20166 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ciprian CioiulescuCC

Ciprian Cioiulescu

AutorAtelier

M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...

2 poezii, 0 proze

AI

Alexandra Iliescu

AutorAtelier

Nascuta la Bucuresti, de ziua independentei Statelor Unite. La 14 ani mi-am realizat visul din copilarie de a vizita acel pamint misterios si mult rivnit de peste Atlantic, insa locuind aici de 13 ani, am realizat ca mirajul ce invaluie America in mintea romanului de rind este doar atit: un miraj. Sint asistenta medicala, si cu toata ca duc un trai lejer, Romania este inca si va continua sa fie casa inimii mele.

1 poezii, 0 proze

CM

catindatu mihai

AutorAtelier

Daca ma gandesc la propia-mi viata sunt tentat sa o compar cu trecerea prin anotimpul primaverii si al verii , atunci a fost copilaria si tineretea iar toamna ar fi tot o tinerete dar mai matura,mai plina de miez,de amintiri.Iarna nu stii cand incepe in viata ta pentru ca de fapt tot restul vietii ne pregatim pentru acel drum spre propriul Pol Sud. Mi-am petrecut anii intre masini si masinarii,in miros de sudura,de ulei incins,am trait si inca traiesc alaturi de truditorii fierului,e o arta ciudata pentru ca de fapt orice meserie e o arta si are artistii ei ,din pacate anonimi pentru ca nimeni n-o sa fie extaziat de o roata dintata sau de un strung. Mi-a placut mereu muzica ,de fapt sufletului meu i-a placut sa se inconjoare de muzica si cand ma simt dezamagit si foarte trist ascult piesa "Ocean cloud"cu Marillion.Sper ca pot sa transmit ceva bun din sufletul meu ,din modestia si intelegerea mea pentru ceilalti.

10 poezii, 0 proze

InLoveAngelI

InLoveAngel

AutorAtelier

Ce sa zic despre viata mea.... Eu zic ca cel mai important lucru de pana acum este cel in care mi-am cunoscut iubirea, pe pritenul meu, in 4 august 2005. Ne iubim enorm si pentru mine relatia noastra este cel mai important lucru din viata. Pana la acel moment am avut o viata inocenta... de copil, eram un copil. Iubeam jucariile, povestile frumoase si orice tinea de copilarie. Dragostea m-a maturizat, eu zic ca m-a facut mai frumoasa, mai inteleapta, mai fericita. Pana atunci tanjeam dupa iubire, desi eram un copil, iar acum ca am gasit-o, ma simt implinita. Poate ca veti zice ca sunt prea mica, ca nu am experienta, dar eu simt ca mi-am gasit jumatatea, ca am intalnit iubirea vietii mele. Va doresc tuturor sa aveti norocul meu.

2 poezii, 0 proze

HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

Daniela TrifanDT

Daniela Trifan

AutorAtelier

Născută la Brăila, în peisajul romanticului port dunărean, Daniela Trifan s-a simțit permanent influențată de imaginea arhitecturală a centrului vechi al orașului, precum și de imaginea bălților din apropierea Dunării, acolo unde, în copilărie, petrecea mult timp cu familia, la pescuit, privind amalgamul culorilor calde de apus. A urmat școala de muzică, unde a studiat vioara, dar în același timp scria poezii, nuvele, picta peisaje și încerca din răsputeri să-și găsească acel talent, despre care credea că fiecare om trebuie să-l primească, la naștere... Îndrumată de familie, a urmat Liceul Sanitar, care n-a atras-o decât datorită faptului că putea să-și ajute semenii... lucru care a devenit, mai târziu, pasiune. Acolo și-a cunoscut actualul soț, iar în vremurile tulburi de după 1990, a rămas asistentă medicală, lucru care n-a împiedicat-o să scrie, să studieze și să-și caute mai departe "talentul". A urmat apoi Specializarea Agricultură a Facultății de Inginerie Brăila, din cadrul...

3 poezii, 0 proze

Albert CătănușAC

Albert Cătănuș

AutorAtelier

Beam us up, Scotty! Când aveam șapte ani i-au tras pe roată pe trei țărani la sute de kilometri de locul unde m-am născut: într-un cătun din câmpia Bărăganului, nu departe de orașul Brăila. Am fost al optulea copil în familie, iar pentru că eram slab și mă imbolnăvisem de friguri, dar mai ales pentru că nu voiam să sug la sân, la vârsta de opt luni, tata m-a dus la târg la Brăila iar acolo m-a dat unei cuconițe sterpe care voia un copil pe trei saci de grâu și patru găini. Știu șapte limbi în afară de română: greacă, rusă, turcă, bulgară, franceză, germană și albaneză. Înțeleg cam tot pe atâtea limbi cât cunosc. Pe tatăl și pe mama mea naturală nu i-am mai întâlnit niciodată. Toată familia mea a murit când aveam nouă ani. Unii spun că din cauza unei epidemii de tuberculoză care lovise în acele vremuri Bărăganul, alții spun că acel cătun a fost incediat de arendașul locului, iar alții mi-au spus că într-o noapte un batalion de ruși beți a trecut pe lângă el și fără preaviz soldații au...

196 poezii, 0 proze

Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

CA

Chirica Andreea

AutorAtelier

Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .

1 poezii, 0 proze

Erik Axel KarlfeldtEK

Erik Axel Karlfeldt

AutorClasic

Erik Axel Karlfeldt (n. 20 iulie 1864 – d. 8 aprilie 1931) a fost poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931. Motivația Juriului Nobel "...pentru poezia lui Erik Axel Karlfeldt" S-a născut în 1864 la Tolvmansgarden, în Dalarna de sud. După ambii părinți se trage dintr-un neam sănătos de țărani și mineri. În poezia Fäderna (Strămoșii), cu care începe prima sa culegere de poezii, Karlfeldt aduce un pios omagiu vetrei părintești, iar în Träslottet (Conacul de lemn), își amintește despre vechea fermă a copilăriei sale, în care se născuse și se căsătorise mama sa. Urmează liceul la Västerås, iar studiile universitare le începe la Uppsala. Din cauza unor mari dificultăți financiare prin care trece familia sa, Karlfeldt întrerupe câțiva ani studiile, deși este un student eminent, luându-și licența în Litere abia după șapte ani. Ca și Selma Lagerlöf, încă foarte de tânăr își propune să devină scriitor. În anul 1895 debutează cu un volum de poezii,...

0 poezii, 0 proze

acel copil

de Cristina-Monica Moldoveanu

copilul acela deschide sertarul mesei de lemn și caută creioane colorate și pixuri, sertarul miroase a busuioc uscat și are urme de cari capul acelui copil încape într-un sertar din lemn cu vise cu...

PoezieAtelier

Un copil real și unul deloc

de Sorin Stoica

Acel copil era singurul din sat. Nemaiavând pe nimeni cu cine să se joace, își inventă un prieten imaginar. Cum nici unicul copil și nici prietenul său imaginar nu aveau jucării, primul își imagină o...

ProzăAtelier

Copilul pierdut

de Eugen Jebeleanu

Am patruzeci si opt de ani si asta-i foarte bine. Pacat doar de acest april ce parca nu mai vine. Pacat doar de acel copil ce nimeni n-o sa-l stie care priveste dintr-un iaz de-oglinda fumurie spre...

PoezieClasic

E copilul

de dsa

E copilul care moare. In mine,in tine. In fiecare cana de cafea,halba de bere sau tigara. In fiecare gand rau,in fiecare imagine trista. E copilul care moare de fiecare data cand clipim si ceva se...

PoezieAtelier

Copiluțul

de ninel vrânceanu

Afară steluțe albe plutesc Acum irealul devine firesc Când îngerii albi plutitori Aprind lumini de sărbători; Bucuria este molipsitoare Trăind într-o lume visătoare, Unde totul este pufos și gingaș...

PoezieAtelier

\"Copilului\"

de alina dumitrof

Ploua! Iubesc ploaia cum iubesc aerul, cum iubesc stelele cu stralucirea lor mareata... Iubesc ploaia cum iubesc cerul cu seninul lui, cum iubesc soarele cu razele lui gingase, cum iubesc florile...

PoezieAtelier

copilarii

de vazut de tine

Te-ai sfaramat in mii de bucati De cand te tot zbati pe pamantul acesta Ai incalcat si reguli si prejudecati Ti-ai dat si termene si libertati Ai fost si aspru si dulce cu-nteles Fara de patimi dar...

PoezieAtelier

Copil de strada

de Ioan Grosaru

Sunt un copil al vietii parasit Sa gust raceala strazilor spre moarte Furat de dreptul de a fi iubit Si sters din cartea lucrurilor toate Parintii mei m-au parasit de mic Afara din oras pe-o cararuie...

PoezieAtelier

copilul

de ștefan ciobanu

turnul avea forma unui gât de lebădă copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus lumina cădea în urmă ca o minge făcând piruete pereții de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva...

PoezieAtelier

Copilul de pe Irrawady

de Eugen Galateanu

Birmania. Undeva în apropiere de calea ferată Ye-Tavoy. Copilul gemea stins. Era uimitor cât de puțin zgomot putea să facă. Era întins pe jos, apăsat de un bocanc de militar pe șold în timp ce doi...

Atelier