"Zece mii de cârje" – 20083 rezultate
0.03 secundeMeilisearchPopa Ioana
La data de 05 Noiembrie 1993, in orașul Bârlad un nou suflet printre celelalte zeci de mii a îmbrățișat lumina dragostei; pe atunci de Dumnezeu, mai apoi de parinți, apoi de lumea cunoștințelor, iar acum, la adolescentina vârstă de 15 ani, de sufletul său. A făcut cunoștință cu poezia la frageda vârstă de 10 ani, realizând după un timp destul de îndelungat ca aceasta a devenit drogul ei, deoarece poezia este singurul loc în care încă mai este sinceritate, iar ea, aceasta mica ființă va fi mereu avocatul sentimentelor profunde care nu-și au libertatea decât în poezie. Școala nr. 1 "Iorgu Radu" din Bârlad a îndemnat-o sa vadă viața cu alți ochi, pregătind-o pentru cel mai bun liceu din oraș; Colegiul Național "Gheorghe Roșca Codreanu".
8 poezii, 0 proze
Gheorghe Cîrstian
Profesor de limba si literatura romana la Colegiul National "Petru Rares" din Suceava. Initiator, impreuna cu prof. Andreea Sandru si prof. Viorel Ieremie, al Concursului National de Critica Literara pentru Liceeni "Mihail Iordache". Coordonator al Cenaclului Liceenilor din cadrul Centrului de Excelenta Suceava. Coordonator al juriului liceenilor din Suceava in cadrul Proiectului national "Premiile revistei Cuvantul-Liceeni". Organizator, impreuna cu directorul de programe Angela Furtuna si poeta Andreea Cristina Novac, al manifestarii "Primavara poetilor" la Suceava. Membru al juriului Concursului national de poezie si proza scurta "Magda Isanos-Eusebiu Camilar". Membru al juriului Taberei nationale "Tinere Condeie" (Arbanasi-Buzau).
3 poezii, 0 proze
Cristian Duma
Vreo zece ani de luat masurile celor mai ferventi cumparatori de detergenti (advertising, media). Lector compulsiv, colectionar de madlene sinestezice, de texte de pe ambalaje amestecate cu sunete, mirosuri si pasaje intregi din Atonement, Saturday, Chesterton, Bulgakov, Celine, Proust, Roth, Wittgenstein, Borges, Glasperlenspiel, Cehov, Kafka, Florian, Golding, Zauberberg, Marquez, Leibniz, Bergman, Kundera, Wharton, Kurosawa, Arabian Nights, Cartarescu, Isherwood, Calvino, Fellini, Cimpoiesu, C.S. Lewis. Lista asta n-are insa nici o relevanta, deoarece pe langa un deficit de fantezie, in ultimul timp ma confrunt cu o acuta lipsa de simt al umorului.
7 poezii, 0 proze
Iavorenciuc Tiberiu
Incearca sa faci zece drumuri nu acelasi drum de zece ori, sa te bucuri de zece ori de o comoara nu sa cauti alte zece comori..
4 poezii, 0 proze
Duta Ana-Maria
În urmă cu aproape zece ani am pus pixul în mână pentru a scrie o poezie pe o bucată de hârtie udată de lacrimi. Niciodată n-am uitat-o dar totuși niciodată nu mi-am dorit s-o fac publică. Dacă atunci am scris din instict, aproape involuntar, acum scriu când am timp liber, de multe ori noaptea, cufundată în gânduri și dorințe.
5 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
Nicoleta Ionescu
Prezentă în spațiul virtual de mai bine de zece ani, am colaborat la diverse site-uri literare românești, unde am publicat în special teatru: Cititor de proză. Republica artelor (moderator al rubricii Teatru și film 2010-2011) ; Poezie.ro, Regizor caut piesă, Rețeaua literară, RoLiteratura. Am creat blogul personal Cutia cu Litere, unde public articole despre literatură și artă. https://cutia-cu-litere.blogspot.ro/ Piesele de teatru au fost jucate în numeroase festivaluri studențești și ale elevilor. Poeziile fac parte dintr-un posibil volum, Poeme în trafic.
9 poezii, 0 proze
Razvan Vischi
De cand mi-am facut acest cont au trecut peste zece ani. Am publicat atunci cateva fragmente. Intre timp am scris un roman care se numeste "Fragmente de creier". Va doresc lectura placuta. Contactati-ma si la http://www.facebook.com/BlogulpersonalalluiRazvan , unde eu scriu zilnic cate ceva. Adresa mea de e-mail este razvanvischi@gmail.com
5 poezii, 0 proze
Giorgio Caproni
S-a născut la Livorno la 7 ianuarie 1912, apoi la vârsta de zece ani s-a mutat cu familia la Genova. A participat la război și la Rezistență, după care s-a stabilit la Roma, ocupându-se de gazetărie și activând în învățământ. Prima culegere de poeme e din 1936, Come un\'allegoria, fiind urmată de: Ballo a Fontanigorda (1938); Finzioni (1941); Cronistoria (1943); Stanze della funicolare (1952); Il passaggio d\'Enea (1956); Il seme del piangere (1959); Congedo del viaggiatore & altre prosopopee (1966); Il muro della terra (1975); Il franco cacciatore (1982). A tradus din Proust, Apollinaire, Genet. Deși aparent se integrează ermetismului în vogă când debutează, Caproni e un poet original ce știe să găsească o direcție proprie, vizibilă la început în muzicalitatea versului și în miza afectivă a conținutului. În timp, odată cu Il passaggio d\'Enea, poetul este tot mai atent la real, pe care încearcă să-l capteze în starea de virginitatea, recurgând la registrele vorbite ale limbii într-un...
1 poezii, 0 proze
Zece mii de cârje
de Horia Gane
Am văzut zece mii de cârje în curtea unei fabrici de recondiționare. Zece mii de cârje într-o zi însorită, cu lemnul la subsuori lustruit ca razele, aruncate grămadă. Întâi mi-a venit să râd...
Colaj...
de Fanache Emil
Dați televizorul mai încet...! Și acolo și la radio poate și în pliante , avertismente: Încălzirea globală ne va ucide în curând. Pe trotuarul îngustat de mașini filtre îngâlbenite aruncate la...
din dragoste pentru cei care țipă mult și trăiesc puțin
de Daniel Dăian
mi-au dăruit o autostradă construită din zece mii de cuvinte cu forță de lucru adunată de prin toate satele mărginașe cărora li s-a comunicat că precizia de care vor da dovadă în asamblarea acestui...
Fragmente de nemurire
de Negru Vladimir
îmi imaginez că încă dansezi admirând aura proiectată de sfinți pe tapetul decolorat al unui bar de noapte o altă clipă își desface acum picioarele pe spătarul unui scaun neocupat ca o floare...
Tocană de ceapă
de nicolae bunduri
Tocană de ceapă Nu știu cum eram înainte, dar acuma mă simt extrem de deștept. Adevărul e că în tinerețe am suferit de o boală celebrală la cap, despre care mulți au spus că este congenitală din...
Marele concurs de dat ortul popii
de Sorin Stoica
S-a ținut odată un concurs de ultime cuvinte. S-au înscris savanți, tractoriști cu simț al umorului, filosofi în stare terminală, artiști taciturni dar expresivi, sinucigași profesioniști și fumători...
Meșteru de ornice
de CRETU IOAN
Meșterul de ornice Ioan CREÞU Pe vremuri, cînd intrai într-o ceasornicărie, ticăitul ornicelor, spart în răstimpuri de dangătele pendulelor sau cîntecele cucilor, îți dădeau, brusc, o stare de...
Minunea de la Moghilev
de Anton Potche
La 27 august 2009 va apare în Germania cartea Das Wunder von Moghilev (Minunea de la Moghilev) . Autorul cărții nu mai trăiește. Siegfried Jägendorf a murit în anul 1970 în etate de 85 de ani în...
Andrei Ujică și obsesia Ceaușescu
de Anton Potche
E greu de spus dacă Andrei Ujică este obsedat de fenomenul Ceaușescu sau dacă realizarea sa cinematografică cu titlul Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu este doar o idee regizorală obișnuită sau...
Adoris si Kromia(32)
de Viorel Darie
Adoris si Kromia(32) Cerul sterp și veștejit de lumina chinuitoare a zilei, de praful dunelor de nisip răscolite de copitele nesfârșitelor turme de dobitoace și de vântul pustiurilor, părea o cupolă...
