"W ( Le blanc est incertain)" – 672 rezultate
0.02 secundeMeilisearchcornel marginean
.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.
268 poezii, 0 proze
W.H.Auden
Unul din cei mai mari poeti americani ai tututor timpurilor
2 poezii, 0 proze
W.B.Yeats
2 poezii, 0 proze
Barbalan W. Sebastian
n.1975 Lipova-Arad Liceul de arta "Sabin Dragoi" Arad-1996-bacalaureat U.B.B.Facultatea de teatru si televiziune Cluj- licenta-2000 Presedintele asociatiei culturale Experiment.Teatru.Clandestin Asistent universitar-Universitatea din Oradea Regizor si actor
4 poezii, 0 proze
Criss W. Garfield
2 poezii, 0 proze
Radu Calin Constantin
Studii: Scoala generala la Colegiul German J W Goethe 1992-2000 Liceul la aceeasi unitate 2000-2004 Activitate in prezent: student la S.N.S.P.A., Bucuresti, anul universitar II Limbi straine cunoscute:engleza, germana, franceza Diploma Cambridge de limba engleza Diploma Sprachdiplom de limba germana Pasiuni:istorie, filozofie, literatura, politica, paleontologie, astronomie, muzica
8 poezii, 0 proze
george vasilievici
blog personal administrat chiar de autor: www.vasilievici.blogspot.com Bibliografie CÃRȚI: Gabi78 – poezie - (editura Vinea, 2001) Featuring - poezie - (editura Vinea, 2004) Cerneală - poezie - (editura Pontica, 2004) O cameră cu două camere- poezie– (editura Tomis, 2006) W.C-rul (editura Vinea, 2007) YoYo – roman publicat integral numai pe internet Prezent în antologiile: EroTICA (vol. 1 – editura American research press, 2001) EroTICA (vol. 2 – editura Observator, 2003) Generația 2000 (editura Pontica, 2004) Poezie.ro (editura Muzeul Literaturii Române, 2005) Colocviile tinerilor scriitori (editura Brumar, 2006) Proza.ro (ed Paralela 45) Pagini literare.ro (Forumul European al Revistelor Literare) Colabărări cu revistele literare: Metafora Tomis Vatra Poesis Suplimentul de Marți Observatorul de Muchen Versum/versus Oglinda literară Viața Românească Poezia Convorbiri Literare Caietele Oradiei www.sottomondogorizia.it www.asalt.seanet.ro www.aol.ro www.respiro.ro www.marti.ro...
182 poezii, 0 proze
Bogdan Dincescu
Oracle developer de prin 1997... Engleza, franceza. Biblia. JN Darby, W Kelly, H Rossier, Christian Briem... www.stempublishing.com www.bibliquest.org Refuzat sa intru in PCR in 1988. Altii, in schimb, mari membri de Partid si fii de securisti au fost si "revolutionari"... Ma doare cat de multi merg la pierzare pt ca nu vor sa il cunoasca pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul om care are viata in El Insusi, viata pe care o poate da oricarui alt om ... "El sa creasca, iar eu sa ma micsorez..."
12 poezii, 0 proze
Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu (n. 27 noiembrie 1884, Pârscov județul Buzău - d. 26 aprilie 1963, București ), a fost medic, poet, prozator și dramaturg român. Vasile Voiculescu se naște la 27 noiembrie 1884 in comuna Parscov Jud buzau ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Începe școala în satul Pleșcoi în anul 1890. Încheie cursul primar la Buzău. Urmeaza studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Höfding, Pierre Janet și W. James, atras de psihopatologie și de psihofizică. Începe Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903), apoi trece la Facultatea de Medicină, în 1903, și își ia doctoratul în medicină în 1910. Se căsătorește cu Maria Mittescu, studentă și ea la Medicină, cunoscută în satul său natal, Pârscov. I-a...
3 poezii, 0 proze
William Butler Yeats
The Irish poet and dramatist William Butler Yeats (1865-1939) was the leader of the Irish Literary Renaissance during the early 20th century. Yeats\'s early lyrical poetry and drama drew inspiration from Irish legend and occult learning, but his later writing became increasingly engaged with his own time. W. B. Yeats, b. Dublin, June 13, 1865, d. Jan. 28, 1939, was perhaps the greatest English-language poet of the 20th century. The major defining elements of Yeats\'s poetic career were visible by his 24th year. He had formed a profound attachment to the county of Sligo, where he stayed for long periods while living in London (1867-83); his interest in the occult led him to found (1885) the Dublin Hermetic Society and to join (1887) the London Lodge of Theosophists; his 1885 meeting with the nationalist John O\'Leary prompted his discovery of Ireland as a literary subject and his commitment to the cause of Irish national identity; in 1889 he fell in love with Maud Gonne and published...
24 poezii, 0 proze
Ideile bursuce
de Iulian Baicus
Ideile bursuce (după o idee de W.H.Auden) Titlul acestui poem, ca o ferigă albă… După ferigă sar punctele, punctele, ca și cum feriga cea albă și-ar fi întins pe sub pământul foii rizomii Din atlasul...
Belizarie și femeia miniatură
de Ioan Suciu
Belizarie și-a cumpărat de la iarmaroc o femeie miniatură. De fapt, nu de la târg a cumpărat-o, ci de la un tip ciudat cu cap de satir și pantofi de damă cu tocuri înalte în picioare. El l-a...
Despre iubire
de Hildan Alin-Marian
\"Când dragostea cânta pâna si zeii tac\" este una din celebrele replici ale lui W.Shakespeare. Tuturora ne este dat sa iubim,puțini știm cum să o facem.Îmcercând să explicăm acest sentiment vom...
Cal Putere, Watt, Joule, Newton
de Adrian Firica
Aveți un metru cub de gaz metan în față. 1. Calculați, având în vedere că Calul Troian (cacofonie acceptată!), prescurtat C.T., este o unitate de măsură a inteligenței, istoricește, depășite, vă...
Frumoșii învinși
de Leonard Cohen
Cartea a treia Epilog la persoana a treia 266 Jrrimăvara vine în Quăbec dinspre apus. Schimbarea de anotimp este adusă pe coasta de vest a Canadei de Curentul cald japonez, după care este preluată de...
Shakespeare, în viziunea lui Tudor Vianu
de Ioan Ivașcu
Studiile de literatură comparată ale lui Tudor Vianu rezervă un spațiu întins lui Shakespeare, pornind de la ideea că receptarea operei sale în țările „bătrânului continent\" a generat „o artă nouă,...
Abecedarul inchinarii - Dumnezeu este
de Olariu Fabian
\"Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt. Fiți drepți, căci Eu sunt Drept. Aveți milă de cei împovărați, căci eu sunt Milos . Iubiți-vă unii pe alții, căci Eu sunt Dragoste. Iartă-i, căci îmi cunoști...
Poarta cu amintiri
de Mariana Tanase
- Să nu îi spui lu’ tata Neo nimic despre noi! Nu știu ce nu ar fi trebuit să nu-i spun... - Ai înțeles? Adună-te, nu mai visa cu ochii deschiși! O ciupitură vârtoasă între coaste îmi smulseră un...
Colocviu international organizat in cadrul Programului franco-roman BRANCUSI
de angela furtuna
Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, Lectoratul Francez, in cadrul Programului international franco- roman BRANCUSI, organizeaza in zilele de 13 si 14 octombrie Colocviul international «...
Iarna de-ale gurii
de Darie Ducan
Am dus actele să mă angajez în Paris, în toiul Europei civilizate și primitoare cu românii. Le-am xeroxat cu tonerul particulelor de îndoială-drojdie. Le-am dus într-o zi ploioasă în trenciul meu...
