Poezie
Ideile bursuce
2 min lectură·
Mediu
Ideile bursuce (după o idee de W.H.Auden)
Titlul acestui poem, ca o ferigă albă…
După ferigă sar punctele, punctele, ca și cum feriga cea albă
și-ar fi întins pe sub pământul foii rizomii
Din atlasul de botanică al mamei, din inima ferigii
Vor răsări, una cîte una, Ideile bursuce.
Cu blanița scăpărînd, sapă în vizuinile creierului
Își caută rădăcini, tot mai adînc, poate în subconștient sau chiar mai departe
Cuibărite în șanțul dintre două circumvoluțiuni, aproape moarte
Botul lor rece scurmă în materia cenușie
Apoi ascultă vulpile gînduri pe dealurile
din poemul englezului William H. Auden
Pe care ogarii cenusii nu se pot reține să nu le alerge.
Fiecare cuvînt e un mesteacăn în pădurea cea albă
Din filmul fratelui meu polonez Andrej Wajda
Și-ntre cuvinte se întind arhipelaguri de insule
pe care tipografii le numesc “blancuri”.
Cea mai scurta definiție a poeziei este groaza de blancuri.
Aceasta beție de cuvinte care ne mântuie, aceasta intoxicație cu zaț și linotip
Și dorința de a spune nimicuri, de a spune Nimicul.
Ideile bursuce intră în vizuina săpată
în această zăpadă a foii, în locul deja pregătit,
Și-au așternut un strat de ghinde albe-n scorburi
și în caietele studențești, pe foi veline,
Unde îngheață stupide ideile altora, tolomace, bolnave,
Lepădînd blănurile galbene într-un somn hibernal,
descuamîndu-se, părăsindu-și pupele, pentru a deveni fluturi de noapte.
Între copertele albe a murit un gîndac de bucatarie
Deasupra unui vers din Eminescu în care se vorbea despre moartea
universaliilor.
Bietele tale caiete, caracude acoperite, cu un scris mărunțel, ușor aplecat
spre dreapta se desfac din capsele lor ruginite
Și-n ele ca în bănci de organe, în borcanele cu formol
s-au conservat visele mele, zănatec.
Ideile bursuce adorm, sub ferigile albe la umbra copacilor albi
Sunt spațiile tot mai mari,tot mai albe , tot mai cuprinse de blanc,
(Tot mai frumoasă ești, Blanche!)
Pe ochiul care le citește s-a întins cataracta
și nici nu-și dădeau seama, când, prin somn
Mureau cu un țipăt, deveneau invizibile
Ca o familie de bursuci înghițiți, pe nerăsuflate, de o vulpe.
Și se plimbă, prin aceleași caiete, ca niște pensionari
Sub umbrelele lor japoneze, de hârtie
Cîteodată vulpile gînduri mai povestesc despre ele
Iar din lungul tau poem n-a mai ramas decît feriga din titlu…
Pentru ca tot ce n-a distrus blancul, au înfulecat vulpile gînduri.
Finalul acestui poem, ca o ferigă albă…
Iulian Băicuș
045147
0
poezia de față are propriul ei caracter, se observă cu ochiul liber arta scrierii, forța expresiei
multă siguranță și mai ales o anume imaginație asistată desăvârșit de rațiune,
meritul textului e, în opinia mea, acela de a incita la reluarea lecturii
nu în ultimul rând m-au fascinat densitatea imaginilor și intensitatea aproape dramatică a spunerii
nu mimezi poezia ci chiar o creezi
salut și respect
PS: bine ai venit pe agonia