"Vestitori de primăvară - autor Aurora Luchian" – 571 rezultate
0.03 secundeMeilisearchDiaconu Alexandra
desi studenta a vestitei Academii de Studii Economice, ori de cate ori sufletu-mi simte nevoia unei eliberari, atunci citesc o carte sau imi scriu gandurile.
2 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Vasile Arcanu
Absolvent de liceu. După Revoluția din Decembrie am publicat numeroase articole în presa locală și centrală pe varii teme. •2001-2004 redactor șef al săptămânalului “Jurnal giurgiuvean”: •2004-2005, redactor coordonator al săptămânalului “Gazeta de Giurgiu” •2005 (decembrie) și în prezent redactor șef al singurului cotidian din județul Giurgiu, GIURGIUVEANUL •Din 2003 și în prezent corespondent zonal al cotidianului central “Jurnalul Național”, •după Revoluție, colaborator sporadic al unor publicații centrale "Jurnalul Național", “Oglinda”, “Chemarea credinței”, “Vestitorul Ortodoxiei” dar și locale: “Informația de Giurgiu”, “Vlașca” etc •colaborator al postului “Radio Giurgiu” și al televiziunii locale Tehnosat •fondator al publicațiilor ortodoxe: “Ortodoxia-lumină și har” și “Giurgiul ortodox” Volume publicate: •“Poarta Raiului”, un interviu cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist 1998 •“Pe aripile nopții”, volum de versuri cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, 1999
2 poezii, 0 proze
Dan Persa
Născut în Gherla, jud. Cluj. A locuit în Bacău de la patru ani până la terminarea liceului. Este licențiat ca geofizician, dar nu a practicat meseria. Din 1993 este redactor, apoi secretar general de redacție al revistei de cultură Tomis din Constanța. Din 2002 este secretar general al revistei de literatură și arte Amphion și, din 2004, lucrează ca redactor-șef la magazinul internațional de arte plastice, arheologie și istorie Preda’s. În 2006 revine în Bacău, unde este redactor al revistei Ateneu și secretar general de redacție al suplimentului cultural al Ziarului de Bacău, Meridian 27, ziar la care face și publicistică de opinie și culturală. Editează, în perioada 1998 – 2001 e-revista Inorog. Participă (2005) la proiectul România văzută de sus. Redactor (2004 – 2006) al portalului cartea.info. Membru corespondent al revistei Euphorin din Sibiu. A debutat editorial în 1997 cu romanul Vestitorul, la ed. Albatros din București.Colaborează cu proză, eseuri critice, cronica...
4 poezii, 0 proze
Vestitori de primăvară - autor Aurora Luchian
de Aurora Luchian
Mângâiați de-un soare blând, În hăinuțe mătăsoase, S-au ivit vioi, pe rând, Făcând plecăciuni sfioase. Albi ca fulgii de zăpadă, Și codițe delicate, Se prezintă ca să-i vadă Lumea. Ce flori minunate!...
Eliberatorul
de Tibung Nastenco
Eliberatorul Cu flori de primăvară ești azi înconjurat În cimitir. Iar gându-mi adie peste leat: E leatul împlinirii, sunt florile ce lauri Mereu vor sta în vreme pe fruntea ta de aur! Ridică-te-n...
Jurnal ascuns developat (II)
de Dragoș Vișan
12 ian. 2008 Născocitorul Un necaz nu vine niciodată singur. În schimb, bucuriile de astăzi sunt născocite de către noi, pentru noi, după cum putem (atenți să nu-i întristăm pe alții). O bucurie mare...
Impresii și însemnări
de Vlad Flavius
Despre șahul cu magnet(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…) (108) În sfârșit, ninge!… Am în față un mini- șah magnetic, cumpărat de mama, cu vreo douăzeci și doi de ani în urmă. Este...
Un debut publicistic
de Gabriel Dragnea
Cu bucuria iubitorului de poezie eminesciană, în numărul trecut al „Săgetătorului”, am citit un interesant eseu despre cel care poartă drapelul culturii românești în plan european și universal. În...
Jurnal androgin-2
de Raluca
Astazi, cand am coborat sa iau paine, iar m-am întalnit cu omuletul acela caraghios care mi-a spus ca suntem la fel, eu si el, si ca dupa o gandire si mai matura decat data trecuta si înca si mai...
Patru Anotimpuri
de Mirela Elena Budurea
Vestitori de primăvara Vin acum si ne-nconjoară Flori, copaci, verdeată multă Păsărelele se-ascultă. Soarele iese voios, Incredibil de frumos; Încălzește toata țara Și incet vine și vara Mare, munte,...
deși ne cântă la fel inimile
de Calotescu Tudor Gheorghe
pașii ni se împleticesc a depărtare nu ne mai prind nici îmbrățișările atârnăm parcă de-o parte și de alta a lumii ca doi vestitori de primăvară abia spălați de iarnă fiecare în emisfera sa fiecare...
Vară, vară, primăvară...
de Vali Slavu
Festivalul „Alb-Umor” 2014 „Alb-Umor”, în mod paradoxal, Þine cel mai mult, la noi în țară: Primăvara pleci la festival Și te-ntorci acasă doar la vară! Pastel de primăvară Ai primăverii vestitori...
Zori și Asfințit
de Mariana Cârdei
Iarna, cristaline unde pe sub gheață se strecoară și-n noapte argintul Lunii îl transformă-n poleială. Ajunge o zi-nsorită să se subțieze gheața și prin margini dantelate să pătrundă-n apă viața....
Cer primăvară...
de Petronela Untu
Deși de-un timp pământul o împunge cu vestitori mai albi ca ea în coaste, Zăpada nu moare. (S-a-nțelepțit de pașii care-o calcă în picioare, Și a cerut amortirea, încât florile N-o mai dor... Nimic...
salba de dorințe
de FLOARE PETROV
nu vreau regatul cerului nu vreau comori ci doar un colț de rai lângă pădure cu raze de soare să spulbere nori cu gânduri blânde, calde și azure. dinspre pădure să mă răzbată triluri de mierle,...
Închiși fiind...
de Daniel Bratu
Urcăm cu toții-n sine, din afară, e vremea-n care-adâncul cel presus, pe crucile plămânilor de ceară, mai ține-n cuie câte un Isus. Și-n orice cânt, un vers o să ne doară și-n orice vers, doar...
Ghioceii primăverii
de Neacșu Elena
Ghioceii primăverii... Pe sub pământ ceva încet, încet trăsare Dar ce-o fi oare? Căci parcă timpul s-a oprit și tot în loc s-a pironit. Și tot ce suflă și trăiește; uimit: scenariul urmărește... E-un...
Adria Ana [albastru27] - o poveste fără nume
de Maria Prochipiuc
E sărbătoare. Seara își așterne liniștea peste zgomotul zilei, frunzele vorbesc în șoaptă, se miră, se întreabă, cine, ce , cum…Cu legănări abia simțite, încet-încet pășește spre voi ... Adria Ana,...
Pe-alei spre demiurg e ghiocelul
de Ștefan Petrea
Pe-alei spre demiurg e ghiocelul Ce-i vestitor de Rai și primăvară, Ieșind din iarna cea de cald avară Pe chip ți-a fi zăpezilor măcelul. Și roșie-n obraz mă strigi pe-afară Zambila-n nări să-mi bea...
