"Vară pustie" – 20245 rezultate
0.02 secundeMeilisearchsaveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Popescu Iulia
INADAPTATA
1 poezii, 0 proze
Adina Radu
Născută vara. Apariții ale textelor în reviste școlare (Orizont, Urme, Noi-nebănuite trepte) și într-un volum colectiv (Concursul "Floare de cireș", ediția 2004)
16 poezii, 0 proze
Matei Mihaela M.
M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.
16 poezii, 0 proze
Cătălin Ionașcu
Născut în vara dinaintea revoluției, '89, la Brașov Scriu din '97 - de pe vremea când eram mic și prost, iar acum sunt mare și în rest am rămas la fel Am debutat în revista "Încercări - foaie de literatură", în martie '03, unde am redactat și publicat. În '04 am publicat (neoficial) o broșură literară. În '06 am publicat în câteva gazete locale. În '07-'08 am redactat și publicat la revista liceului. Student la facultatea de Inginerie Electrică, Brașov. Din '08 sunt membru al organizației AIESEC, unde lucrez pe partea de advertising, reclamă și relații publice. Am aspirații mari de viitor.
54 poezii, 0 proze
Ene Alexandru Catalin
Nasterea,o vara,copilaria,toamna,adolescenta,iarna,viata,o eterna primavara.
1 poezii, 0 proze
Nick Beres
născut 19 nov 1973 în Bucuresti pierde-vara
7 poezii, 0 proze
Alessia
Nascuta intr-o zi calda de vara.Tentative de intoarcere in neant in aceeasi zi calda de vara. Scriitoare de versuri necomentate de nimeni pana acum. In prezent studenta la Litere-le noastre romanesti.
3 poezii, 0 proze
Amelie Flores
M-am nascut intr-o zi de vara. Viata mi-este o paleta de culori in care predomina rozul si albastrul. Nu stiu decat sa iubesc si sa mor. Si uneori sa inviu: pentru a iubi! As vrea sa fiu delicata ca o petala si grava ca timpul!
1 poezii, 0 proze
cosmin sirbulescu
M-am născut într-o zi de vară, o zi de Iulie, o zi în care a plouat deși nimeni nu credea că va ploua. De atunci, trăiesc cu impresia că viața ar trebui să fie inexplicabil de frumoasă.
5 poezii, 0 proze
Vară pustie
de Andreea Cioran
Vară pustie macină gânduri albe În negrul impas al căderii viscerale De văi mărginite în ele însele. Popas al vieții pe cărări nebătute de Pasul ființei omenești în sublime desfătări Deșarte Scântei...
Vară pustie
de Andreea Cioran
Vară pustie macină gânduri albe În negrul impas al căderii viscerale De văi mărginite în ele însele. Popas al vieții pe cărări nebătute de pasul Ființei omenești în sublime desfătări deșarte......
Tăcere asurzitoare
de NIMENI
Tăcerea ta asurzitoare M-a orbit.... Se scurge toamna Ca o lacrimă în infinit. Mi-adun Risipirea din nisip Sunt un altfel de drum Lângă fântâna Spatiului aproape coclit... Îti las fără mine Întreg si...
Stropii de iele sunt de vină
de Ioana Camelia Sîrbu
Departele meu tu, Stropii de iele cad Pe un trup gol de singur Ca mărgele de jad, În ritmul unui susur… Din negrul fir, tot cad… Un larg zâmbet de mac, Sub talpa vântului blând, Cade-afrodisiac, În...
Mă numesc Emanuel
de Paul Bogdan
Mă numesc Emanuel și aș locui la Sulina. Probabil că aș fi un fel de pustnic în orașul unde soarele se varsă diminețile din mare în cer și Dunărea în mare mai tot timpul. Aș locui într-o colibă de...
Umbra fulgului de nea (26)
de Vlad Flavius
601) noapte de noapte mă urc pe claia de fân să admir luna (2014, vara) 602) noaptea-n cabană – suflu-n lumânare să intre luna (2008, vara) 603) peste umbra mea apele Bucinului trec neudând-o (2011,...
Umbra fulgului de nea (22)
de Vlad Flavius
481) frunza galbenă – singura-mi companie pe banca din parc (2014, vara) 482) neaua s-a topit – muşuroaiele cresc brusc peste noapte (2013, iarna) 483) deşi-i furtună o frunză de mesteacăn pe-un fir...
Umbra fulgului de nea (18)
de Vlad Flavius
361) tăceri nocturne – pe lac stelele sclipesc somnoroase (2003, vara) 362) de oboseală m-aş culca în clipa asta – iarba-i înrourată ( 2005, vara) 363) zorii cenuşii – aud cum cade bruma peste fagii...
vara
de nicolae tomescu
stradă pustie - doar Grivei făcând baie în praful încins apele ploii udând pământul uscat – dar mult prea târziu
O pustietate nouă
de Eugen Popiți
Astă vară, în concediu, îi vorbeam fără vreo însemnătate, îi vorbeam și nu știam că, de fapt, ne luam rămas bun fără să vrem. Ce e mai gol decât golul în sine? Poate doar propria lui inutilitate. Ce...
