"Valsuri nobile și sentimentale (II)" – 9036 rezultate
0.02 secundeMeilisearchIoan Flora
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia. A murit la 3 februarie 2005 în București. A fost un poet român din Serbia. A absolvit liceul la Vârșeț apoi Facultatea de Litere din București în anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București. A publicat volumele de poezie: * Valsuri, 1970; * Iedera, 1975; * Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia); * Terapia muncii, 1981; * Starea de fapt, 1984,1986; * O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie); * Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina); * Tălpile violete, 1990, 1998; * Poeme,...
5 poezii, 0 proze
Grigore Cugler
Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903, comuna Roznov, județul Neamț - 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un muzician, grafician, diplomat și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul arhitectului austriac Karl von Kugler, e rudă cu Matilda Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al \"Junimii\" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, și a fost distins în 1926 cu un premiu \"George Enescu\" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de...
8 poezii, 0 proze
Szasz Emeric
Declaratie de dragoste E ziua ta calendarul ca o amendă nimic schimbat Doamne ajută!copiii si sănătate același chimir rate rulante nu nu vreau să ieșim mai cîrpim risipa și desfată-te acum măcar după douăzeci de ani cu o halcă de hatîr ce-o fi:un chilipir o mărunțime -ancoră mocnitelor valuri aride Alt an egal ritual: îmi fac mea culpa deși palmele-mi curg rîu inflație pe milostivi-ți sîni nu le știu măsura nici atît la chiloți ștrampi pantofi etîcî așa că te rog reverberează plenar andante andante fosnet al ierburilor necosite-n extaze la tocita ofrandă a simetrice roze Și ce-ți doresc? Ce gingaș tupeu! din bolovan nu iscă stele poezia mea pecum mersul pe jos știu si eu așa la prima strigare La nesfîrșit siamezi să mulgem zorii și molcoma datina matinală: cafeaua cu caimac cescuță de vitrină farfurioară linguriță de argint invariabila rugăminte mai tare si mai amară
4 poezii, 0 proze
Nedelcu Horia
inalt ca bradu' -- far' de continuare, balai, tumefiat de muza, golit de sensuri si de vomul cuvintelor aruncate in obraji de zana, albastrit in ochi de-atata cer cernit printre pelicula clipei, romantic pana'ntre labele picioarelor deznisipite de valuri molcom trecatoare, cu mintea aburita de drogul fonemului, cu inima mai la una, mai la alta ... dintre flori, caut linistea ce n-o voi apuca niciodat', sufletul fiindu-mi rob conflictului si creatiei de adanc intru inalt iaca c-am spus-o!
3 poezii, 0 proze
Stella Braga
Mă numesc Eu. M-am născut într-o familie de credincioși,locul de reședință - casa părintească. Mi-am pierdut copilăria cercetând, întrebând natura, infernul și universul de lumina adevărului. Azi sunt ucenic al cosmosului. Stau în prima bancă într-o clasă pustie. Carte îmi e clipa, caiet îmi e trecutul, condei e gândul. Realizări : gânduri purtate în valuri de versuri.
16 poezii, 0 proze
Valsuri nobile și sentimentale (II)
de Șerban Foarță
Ai intrat în august printre hâlci și halbe \'n demisolul unei simili-Evrope; faguri de zăpadă-n groase anvelope: pepenele verde, pepenele galben. Lebedele ouă nuferi și nenuferi, la o vale-n, stinse,...
Oceanul nesfârșit
de Remus Cretan
Ar trebui să îmi adun întâmplările, pentru că amintirea lor e paradisul de unde nu mă alungă baterea de vânt. Am fost nevoit să fac unele compromisuri și am rugat vântul să mă liniștească cu puterea...
Umiliți și obidiți- fragment din cap. X
de Fiodor Mihailovici Dostoievski
Desigur, prințul era din ce în ce mai beat. Expresia feței i se schimbă și deveni răutăcioasă. Era limpede că avea poftă să muște, să înțepe, să batjocorească. „Dintr-un punct de vedere, e mai bine...
Dumnezeu se ivise în timp util
de Daniela Luminita Teleoaca
Acum că toamna își reintrase în drepturi, cu ploi mohorâte și lișteava frunzelor prinzându-se cu disperare ridicolă de tălpile fitecui, îi revenise și lui pofta nebună de viață. Acaparat de fantasme,...
Labirintul toamnei - IV-
de Maria-Gabriela Dobrescu
Focul din șemineu răspândea o căldură plăcută. Își sorta gândurile. Nu putea să adoarmă. Îi auzea respirația regulată. A deschis ușor ochii. Dormea. Se țineau încă de mână. Acum îl putea privi în...
Prima și ultima dragoste1
de Cezar C. Viziniuck
Dacă n-ar fi existat culorile poate nu ne-am fi închipuiot durerea mov a arsurii, orbirea negurii sau a luminii, nu ne-am fi imaginat niciodată fiorul albastru al înecului, galbenul bolnav al...
Resurse epuizabile
de elena gheorghiu
Pe insula Tibina existau decât câteva resurse epuizabile. Acestea erau: Petrolul Poco, Aurul Roco, Argintul Gino, Cărbunele Ioko. Cel mai bine cotat era petrolul Poco care pe lângă faptul că era cel...
Valsuri nobile și sentimentale
de Șerban Foarță
Ai intrat în parcul populat cu sorcovi și-ai cetit poeme(trei) de Paul Celan; palida domniță curățase morcovi și se colorase ca un porcelan. Roze de hârtie înfloreau involte, mult prea desinvolte, -n...
O carte a mărturiilor de mare interes:
de Cristian Petru Balan
Cine a avut norocul să citească măcar una din multiplele și fermecătoarele cărți ale scriitorului român-american George Băjenaru - și citez aici câteva titluri de rezonanță, cu multă inspirație...
Unsprezece octombrie
de Camelia Tripon
Unsprezece octombrie, o zi în care Soarele a răsărit a patra oară pe malul Jiului Dragonul din cer a creionat un destin printre oameni I s-a spus Ion, precum părintele ionienilor lui Apollo, Punte...
Slănicul Moldovei
de Burlacu Ioan
A trebuit să treacă un număr de ani cu tot atâtea veri, în care am avut privilegiul să pictez bucăți din ceea ce vedeam în jur, instalat aici împreună cu artiști importanți din țară și din afară, în...
"Nunta cuvintelor", de Nicolae N. Negulescu, o carte care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii românești
de Cristian Petru Balan
"Nunta cuvintelor", de Nicolae N. Negulescu, o carte care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii românești În fluviul vertiginos al scrierilor românești contemporane, care curge...
Purpur adamant. Cap.2 Robul și marea (fragment)
de valeriu danalachi
Natura non facit saltus –natura nu face salturi După crunta răfuială a gelosului Magnat, robul fugar, inconștient... cu un picior în groapă, răpit din închisoare, pe înguste drumuri milenare a fost...
regatul Soarelui
de Ștefan Petrea
pare-a începe-n fire regatul Soarelui și iarna moare-n miros de zambile și sclipitoare valuri deasupra-abisului rostogolește marea pe căi mirabile. e totul feerie, cojocul pun în cui ca gestul unei...
Dan Mitruț - un orizont plin de constelații
de Maria Prochipiuc
Poezia se naște la vama dintre gând și lumină la înălțimea de unde nu mai vezi decât : anotimpurile nimănui / perechile de aripi de lemn sprijnite de un deal / zborul în graiuri neînvățate încă /...
