Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vaccinare"303 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
32 rezultate
A

Angel

AutorAtelier

Vaccinuri la zi :P, fire vesela si foarte alintata. Iubitoare de poezie si tot ce este frumos.

4 poezii, 0 proze

RS

Radu Stanciulescu

AutorAtelier

După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...

14 poezii, 0 proze

Vaccinare

de Dan Norea

parlamentarul - nu mă vaccinez am deja imunitate porunca unșpea - dacă nu vă vaccinați vă ia dracu’ nu-mi vaccinez soția - de câte ori gust ceva mă miroase

PoezieAtelier

Vaccinarea

de miron stefan

Dacă mă apuc acum, dragi prieteni, să vă zic povestea asta, n-am s-o fac în niciun caz pentru a vă da o nouă pildă a şireteniei femeieşti ori a prostiei...

ProzăAtelier

Campania de vaccinare

de bodea emil felician

Eu le-am făcut o analiză Mai-marilor și știu că-s hoți. Ne-au vaccinat și anti-criză Și criza ne-a lovit pe toți!

PoezieAtelier

contra-propunere

de dumitru cioaca-genuneanu

\"Vom vaccina împotriva aviarei toate păsările din mansardele epigramiștilor\" (Propunere făcută de Atropa Belladona in \"Tărăboism\") fiind de-acord toată suflarea de epigramiști voinici vreau să...

PoezieAtelier

Epigrame Vișeu - 2021

de Chitul Grigore

Tema: „Mâna care nu știe să scrie, dă vina pe condei” 1.Satisfacţie literară Citindu-l pe acest poet prolix, Notoriu doar prin opera babană, Mă bucur să aud c-avea un pix Ce îl lăsa adeseori în......

PoezieAtelier

Citind \"Boierismul\"

de Elena Malec

Citind \'\'Boierismul\'\' am avut prilejul să-mi verific păreri și poziții despre scrisul de azi și scrisul de mîine la noi și aiurea.Am așteptat și alte opinii asupra textului, dar în locul unor...

Atelier

Alege, da\' nu cerceta!

de Adrian Firica

O sută de mii de oameni sunt imunizați mai mult de 50% decât luna trecută (Realitatea Tv.). Observația e pertinentă: cu alte cuvinte, imunitatea evoluează accelerat de la o lună la alta. Mai multe...

Atelier

Fericite vremuri copilărești (fragment)

de Ioan Suciu

Totul a început în vremea vaccinării. Cred că am fost singurul care am evitat injecția. Am depus eforturi mari, am stat prin pivnițe sau poduri, chiar și în apă mâloasă și scârboasă. Dar de atunci,...

ProzăAtelier

ravas pentru bo...Boc copilas

de Stefan ENE

...vai de el copilul, mic, cât un boboc, și-a creat chiar stilul, unul, numit BOC, mama-i e pierdută, nu-l mai recunoaște, cica pe redută, iar eșecu-l paște, că timonierul nu îi dă el cârma, și-o...

Atelier

Justitie

de Valeriu Cercel

Justiție Cățeluș cu părul creț, Fură rața din coteț, El se jură că nu fură, Dar să vezi ce-ncurcătură ! Că fusei la judecată, Reclamând javra netoată, Care avea și recidivă Și dosar mare-n arhivă,...

PoezieAtelier

Covid-40

de Dan Norea

Dicționar de termeni, actualizat în anul 2041 Coronavirus este o clasă de virusuri, protejate de o anvelopă lipidică și de un înveliș proteic sub formă de țepi care, la microscop, au aspectul unei...

ProzăAtelier

Vocalizele viermelui

de serban georgescu

Lumea de ”Dincolo” nu e chiar așa de departe Se poate zări uneori printre picioarele trecătorilor grăbiți pe trotuare umede, aglomerate, în băltoace, în ceafa unei fete absente, în șiretul descheiat...

Atelier

cu mască, fără mască (2021)

de Cristina-Monica Moldoveanu

deci încă o rimă creață, fără fard de dimineață, despre cruda pandemie ce-a cuprins întreaga glie. glia noastră strămoșească, zona preorășenească, zona gri urbanizată, satele și lumea toată. nu-i de...

Atelier

Te iubesc, Spartacus, de ai fi și sado-mazo

de Dragoș Vișan

Poezia nu-i moralistă, nu-i pedepsitoare ca politica euro,-n pulile lor de guver nări fine, că femei n-au adus până acum câteva decenii marii "civilizați" ai Romei, numai acum vor să pună pe Ur Sulla...

PoezieAtelier

Calvarul neaugural al hoitarului alb

de Dragoș Vișan

Prins în prezent de-un laț vrăjit, inexorabil lucrat magic de piticii Nordului "lumii bune" al fostei "Case Comune" nord-americane - europene - rusești din Atlantic și din Siberii, vizibil doar...

PoezieAtelier

Din nou adevărul despre viața mea și despre pisici

de Cristina-Monica Moldoveanu

12.11.23 Vă mai dau un exemplu despre ticăloșia și ura lor (prin fapte) imensă. Azi iar au intrat cu ideea spusă de ei de multe ori că ”nimeni nu vrea să fie adevărul”. Este clar acest lucru, dar...

Atelier

Vidia și invidia

de Alexandru Ciobanu

(Sura 4,36) \"Nu doriți ceea ce i-a dat Dumnezeu unuia, mai mult decât altuia dintre voi...\" Vidia și invidia sunt arme de atac fizic și psihic. Oricât ar fi de sigur pe el, nimeni nu le poate...

EseuAtelier

Jocuri trăznite

de Adrian Firica

Observând că “virusul se extinde (...) fără să dea niciun semn al contaminărilor”, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a decis să convoace Comitetul de Urgență, din care fac parte cincisprezece...

EseuAtelier