Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

cu mască, fără mască (2021)

satiră

2 min lectură·
Mediu
deci încă o rimă creață, fără fard de dimineață, despre cruda pandemie ce-a cuprins întreaga glie. glia noastră strămoșească, zona preorășenească, zona gri urbanizată, satele și lumea toată. nu-i de glumă, este trist chiar și pentru optimist, cu rapoarte și măsuri, coduri și împunsături. că-i vidat sau covidat, cu virus încoronat, omul stă ascuns sub mas(c)ă și în țara românească. emisiunea de-odinioară, ce-o știa întreaga țară, era plină de umor cu actori și spectatori. dar acuma nu-i de șagă, căci o știe lumea-ntreagă: toți declară azi în cor situația dumnealor. azi, fiind globalizare, miza este mult mai mare, doar vreo patru teritorii nu fac rând ca muritorii să expună ce-au văzut, ce-au pățit, ce-au prevăzut. restul, toți, sunt covidați morți sau vii sau vaccinați. spre victoria tuturor contra nimănui, în cor, spre confuzia generală echipa ministerială și armata implicată într-o luptă ne-nfricată ca-ntr-un fel de alt război toți ca unul, între noi zilnic dau public strigare și ne dau asigurare - un guvern de ”Sănătescu” pe Scaunele lui Ionescu. primul val de vaccinare raportat cu mic cu mare i-a luat pe cei mai mari, pe bolnavi, pe sanitari, iar acum dacă mă-nțeapă oare nu iau și eu țeapă? căci cu cine mă adun cu cei slabi sau cu cei buni? câți rămân în contra mea cei nevaccinați sadea? or mai fi ca mine, sper temători de ac și ser... și ce mai poliloghie, studii, virusologie! Victor Babeș, bunăoară, nu dădea sfoară prin țară. oare n-o fi vorba iar de acel dicton vulgar care spune-n românește: dezbină și stăpânește?! Notă: acest text nu reprezintă nimic de natură politică, nu reprezintă convingeri personale sau planuri pro sau anti-vaccinare.
001.131
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
276
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina-Monica Moldoveanu. “cu mască, fără mască (2021).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/jurnal/14158865/cu-masca-fara-masca-2021

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.